duminică, 2 noiembrie 2014

Doctor Goebbels Viaţa sinistră şi moartea sa (2)


Amu c-oi vota dintre ăi mai buni pe ăl mai bun, să termin şi cartea asta* la care am avut vro zece pagini de notiţe. Pân la urmă am renunţat la toate informaţiile privind propaganda politică, deşi erau tare interesante şi alea.
Ieri am întrerupt biografia doctorului Goebbels taman când primise funcţie de conducere în Partidul Nazist, moment din care face istorie la Berlin (în 1928 este ales în parlament şi partidul său începe câştigarea puterii).

Hitler: … Niciodată nu mi-a părut rău că i-am dat puterile pe care le-a cerut. Când a început n-a găsit o organizaţie politică deosebit de eficientă, capabilă să-l ajute. A muncit  pe brânci, indiferent de constrângerile la care trebuie să-l fi supus potenţiala opoziţie..

În 1931 se căsătoreşte cu Magda Quandt împreună cu care va avea şase copii.
... Magda Goebbels făcea de ceva vreme muncă benevolă pentru partid la biroul din Berlin, iar Goebbels, atras de averea ei, de poziţia ei socială şi de marea frumuseţe a blondei, îi dăduse o însărcinare specială care îi permitea să aibă acces la dosarele lui secrete. Magda era fascinată de calităţile dinamice ale naţional-socialismului, aşa cum erau ele întruchipate de fermecătorul, zâmbitorul Joseph Goebbels, astfel încât se îndrăgosti de el… pag.106 

Urmează perioade lungi cu victorii ori pierderi ale alegerilor, Hitler pierde alegerile prezidenţiale de două ori, apoi este numit cancelar şi Goebbels ministru al propagandei – Hitler şi-a dat seama însă că Goebbels îi era de mai mult folos în domeniul în care era cu adevărat genial, iar noul minister a fost cret special pentru el– va dezvolta cea mai vastă şi mai modernă propagandă din Europa, pentru ca-n 34 Hitler să preia întreaga putere, devenind Fuhrer şi cancelar al Germaniei ... nimeni pe lumea asta nu este mai potrivit ca Hitler pentru rolul de tiran….

Unul dintre cele mai emoţionante momente din Hoţul de cărţi este cel al arderii cărţior. În Doctor Goebbels iaca-i povestea:
următoarea demonstraţie (…) a fost o eroare grosolană pe care nu avea s-o uite niciodată. În cursul zilei de 10 mai, la îndemnul său direct, s-au format grupuri (… )care au pătruns în biblioteci, particulare şi biblioteci publice deopotrivă, de unde au luat cărţile autorilor proscrişi (…) cărţi ale evreilor şi marxiştilor zăceau împrăştiate alături de cele ale clasicilor, iar acestea din urmă alături de lucrări ale unor autori moderni care treziseră ura în sufletul lui Goebbels.  Apoi, în amurg,( …), au sosit studenţii cu torţe pentru a da foc cărţilor şi a dănţui ca nişte sălbatici în jurul văpăii (…). Poate că nimeni nu ştia că, pe una dintre paginile înnegrite ondulate, era o sentinţă scrisă (…)”Când se ard  cărţi, mai devreme sau mai târziu, se vor arde şi oameni”….pag. 144

 Un alt episod care mi-a atras atenţia a fost relaţia de doi ani a lui Goebbels însuratu cu actriţa cehă Lida Baarova, care avea doar 20 de ani, el 39 „tot mai mulţi oameni şi-au dat seama că ei erau foarte îndrăgostiţi unul de celălalt ”..... “I-a ordonat (n.m. Hitler) să nu se mai vadă niciodată cu Baarova. Era, a spus el, un Fuhrerbefehl, un ordin ce nu putea fi nescotit”...... ”Goebbels n-a mai luat niciodată legătura cu ea”..

Se ratează un prim atentat împotriva lui Goebbels “Hitler a fost îngrozit când a aflat vestea “, îi va dărui cu ordinul să nu folosească pe viitor altă maşină, cadou de Crăciun,  un Mercedes cu blindaj contra gloanţelor şi minelor. Apoi, şi împotriva  lui Hitler, operaţiunea Walkiria, sfârşită cu cel puţin cinci mii de oameni executaţi pentru legături cu această conspiraţie. Pe perioada războiului Goebbels tot punea presiune pe Hitler pentru a-i fi încredinţate puteri sporite în domeniul afacerilor interne, după atentatul eşuat asupra lui Hitler le va primi.
“….Dacă aş fi primit aceste puteri când le doream atât de mult, victoria ar fi fost a noastră astăzi, şi probabil că războiul ar fi fost încheiat. Dar ca să-l faci pe Hitler să înţeleagă, trebuie să-i pui o bombă sub fund… ” pag.274
Nebun şi rupt de realitate, Hitler s-a închis în Cancelarie  şi, în cele din urmă, în Buncăr, nemaiprimind sfaturile nimănui, aplecându-se asupra hărţilor sale şi dând ordine imposibil de executat, adeseori unor divizii inexistente ale Armatei Germane...

 În `45, 30 ianuarie,  Goebbles e numit apărător al Berlinului, el, un civil, devine conducătorul rezistenţei armate a germanilor, spre groaza locuitorilor Berlinului pentru care  a însemnat că Hitler voia ca oraşul să devină câmp de luptă.

…. Când îi culc seara pe cei şase copii ai mei, Heide de patru ani, Hedda de cinci ani, Hollz de şapte ani, Helmuth de nouă ani, Hilde de zece ani şi Helga de doisprezece ani, iar mă gândesc că, în câteva săptămâni, va trebui, poate, să omor aceste fiinţe nevinovate, aproape că înnebunesc de mâhnire şi durere…pag. 286.
 Magda a fost printe primele persoane care şi-a primit porţia de otravă pentru ea şi copii de la profesorul Morell “odiosul şi nepriceputul sfătuitor al lui Hitler „ şi deşi Goebbels a rugat-o să plece în Vest a refuzat să-l părăsească. “Trebuie să mor cu el şi cu Fuhrerul. Iar dacă eu mor, trebuie să moară şi copiii, toţi copiii ”.

Pe 29 aprilie Fuhrerul şi Eva au fost căsătoriţi în grabă, cu foarte puţine formalităţi. Hitler îţi dictează testamentul la care va adăuga o anexă şi Goebbels. După sinuciderea lui Hitler, şi-a tras un glonţ în gură,  şi a Evei Braun, care s-a otrăvit (trupurile le-au fost arse şi îngropate), pe 30 aprilie 1945 devine cancelar al Germaniei, pentru ca pe 1 mai nereuşind a obţine din partea ruşilor condiţii speciale să se sinucidă la rându-i împreună cu soţia şi cei şase copii.

* Doctor Goebbels Viaţa sinistră şi moartea sa -  Roger Manvell şi Heinrich Fraenkel – editura Meteor Publishing 2013

Spre echilibrare, ca să nu pornesc bruiată la vot, privesc o reţetă pentru ciocolată de casă. Oi reuşi-o?!

3 comentarii:

  1. acum, daca nu participam in mod real la momentele dramatice din istorie, acestea devin ulterior povesti, estetica, arta..noi cei de dupa un astfel de moment putem sa ne luam un ragaz si sa reflectam ... in aceasta idee, stii ca ma uit la canalele cu documentare Viasat, Discovery ..din astea toate... si in ultima perioada chiar am vazut destule documentare ce au ca tema nazismul si carisma lui Hitler si asta pentru ca lucrurile astea au reprezentat intr-adevar o culme in istoria omenirii cu realizari incepind de la cele tehnice ingineresti si pina la exterminarile in masa ... ma rog e mult de comentat aici... dar asociind efortul tau de a studia cartea asta, cu blogul tau, mi-as permite sa fiu si un pic cicnic daca as sugera un tort in forma de zvastica :) brun de la ciocolata ..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce mă îndrumi spre a comite ilegalităţi, A?!:)

      Ștergere
    2. chiar acum ma pregateam sa-ti cer scuze ...pentru indemnul meu neinspirat ...

      Ștergere