Scrisori

Acum două luni gândeam pentru zambetania 19 noiembrie şi Maria 35 o provocare. În urma unui set de întrebări primit de la oameni ce mi-s legaţi fedeleş de suflet să meşteresc 35 de emoţii ale anilor ăstora. Despre Bunicu şi Buna împreunaţi doar în mine, despre cea dintâi barbă cărămizie ş-un munte de cărţi într-un munte de om, despre călătorul astral şi apoi despre răbdarea cea azurie, despre bărbatul c-un castel pe o vale,  de m-aş pricepe aş scrie şi inima prizonieră. La mine glasul iubirii e simţ nefiltrat de standarde şi şabloane, deci nu mă pricep. Dar poci mărturisi că-i  ăl mai drept om al tuturor vremurilor duse. Despre povestea ce o trăiesc în versuri clipă de clipă cu omul găsit. Despre doamna B şi posibil să fi fost gând şi pentru doamna A. Despre oameni şi trăiri ce mi-au fost trepte şi sprijin spre lumină.
 Astăzi, mi-i cu neputinţă să izbutesc d' astea..

În urmă cu o lună,  lăsam în draft Scrisoare pentru 35,  la două zile după ce un al doilea test de sarcină îşi dublase liniuţa.
Astăzi rectific doar Scrisoare pentru Juli şi las totul neschimbat.

Molfăiam p'un colţ de pâine ieri proaspată din pateul aromatizat cu ruptură din lingura de lemn cu care V. opintise în blender toţi ficaţii.
În cap se pornise furtuna iară "Deci,  să trec în graficu lu' Sfântu Andrei împrumutul luat amu de la mama pentru ultima rată de curs, banii ce mi i-o dat pe lângă împrumut (da, mama m-o premiat ca orice instituţie financiară care-şi respectă clienţii) îi trimit la Wilton şi cursurile de la Sovata pentru decupatoare, curentul îl neplătesc o lună să pot dărui tortul de nuntă, da' cum îl descurc pe cel de moţ şi chiria?!"

- Sor'mio, tu eşti gravidă!

Pică verdicul ghicitoarei în zile întârziere roşie, aşa de acritură pentru pate înecăcios.

Şi s-o făcut lumină!
Răspunsul la toate şi peste toate neliniştile mele "voi avea un copil!"

Juli, te-am chemat prin toate visele anilor ăstora mulţi din urmă.
Cum de ai gasit tu drumul spre noi taman amu în mijlocul furtunii celei mari făr de niciun licăr călăuzitor?!

Eu am mare încredere că ne-ai cules bine în cel mai potrivit de nepotrivit moment al noiului.

Şi-ti mulţumesc că mi l-ai ales pe Tati!

Il ştii tu bine, domnul acela care o găsit ca-n prima secundă în care te află e  magic să te-ntâmpine cu Micul prinţ.  Ştiu că n-o ajuns la tine în cele mai bune condiţiuni, da' nu-i doar telefonul lu' tati vinovat de asta,  ci şi patu' lu' mami care geme a scâncet la toate  atingerile cum o sa te dumireşti tu curând.

Îmi cer iertare pentru prima dimineaţă în  rolul de mamă responsabilă când trezită de la cinci te-am hrănit de mic dejun de opt cu eugenii de la primul magazin din colţ. Sper că ai observat că fu şi un măr rătăcit pe acolo, aşa ca să mai potolim din vini.
Nu-ţi mai amintesc de cina cu ţuică din Oltenia în cinsti de ŞefuSfântuDumitru şi nici de paharul ăl roşu cu vin pentru ostoit pohte şi domolit cărnuri.

Amu, când ai reaprins toate luminile călăuzitoare spre drumul tău cel lung, ştiu că ne eşti Povestea.

Mami s-o lăudat că după 3 ani de zambetania încă încape în blugii de amu cinşpe ani, asta habar n-am de ce ţi-o zic.



 Scrisoare despre împuţinare

Ai pierdut sarcina rosteşte neutru doamna doctor coşului de gunoi galben în care se leapădă de mănuşa sângerândă. Câtă minte mai am şi eu ! Primul meu gând e:  de mi-ar spune că am pierdut cheile de la căsuţa poştală ar face-o posibil cu oarece emoţie.
Sor mea-mi mărturiseşte stins că amu, la 8 ani de la pierderea primei sarcini,  de închide ochii găseşte durerea în toate fărâmele trupului de atunci şi-n toate cioburile de vis sfârtecat.  Şi peste clipele acelea s-au adăugat multe zâmbete năstruşnice de pitici sănătoşi.

De închid amu ochii mă trezesc pe un pat de spital unde neoane cu lumina albă, rece îmi străpung pleoapele. Mă gândesc cum să-mi întâmpin durerile ce-s pe cale să se multiplice. De-aş încerca să-mi părăsesc trupul aşa cât să mă cocoţ pe  lumina multă şi albă,  aş mai simţi?  De acolo,  din tavan,  privesc  o copilă chiricită sub cămaşă de noapte pufoasă cu 20 de kilograme mai mare,  sub pătură de lână grie într-o cameră mare-n care 4 calorifere duduie spre 40 de grade ş-un picior eliberat  a se legăna a adormire.  Se ciupeşte c-o mână branulată şi se întreabă cum să nesimtă ciupitura. Amu zâmbeşte. O năstruşnicie şi mai mare decât asta o va salva. O să plec o vreme de aci şi o să mă întorc când totul se va fi sfârşit. Da,  aşa o să fac,  n-are ce să fie complicat în asta!

În partea stângă o femeie cu accent străin îmi aşează cu grijă un tub verde transparent oxigenator. Şi costumul ei e verde. Netransparent. Îi zâmbesc lacrimei ce-o zăresc într-un colţ de ochi or poate doar o privesc printre propriile-mi lacrimi. Îmi atinge fruntea.  Are o mână pufoasă,  caldă. În partea dreaptă mâna branulată şi piciorul îmi  sunt în sarcina asistentei roşcate.  Să vii cu bani pentru doamna doctor şi pentru mine îmi comandase. Am venit cu bani, dar pentru că roşcata nu-mi destăinuise şi modul în care să o fac, i-am înfăşurat bine în chiloţi roşii şi i-am lăsat pe un colţ de masă oţeloasă. Oricum, n-aş fi ştiut să împart 2 bancnote de 150 de lei la 4 persoane. N-am fost eu în stare să le pitesc printre dantele. De pe colţ de masă oţeloasă se lăfăie în văzul tuturor pe chiloţi roşii o hârtie albastră şi una gălbuie.  E amuzant tare să te cocoţi pe neoane cu lumină albă şi rece.  O să plec o vreme de aci şi o să mă întorc când totul se va fi sfârşit.  Da, aşa o să fac,  n-are ce să fie complicat în asta!

Mă trezesc în voce de asistentă roşcată care-mi cere bani pentru infirmiera ce o curăţat mizeria în urma mea. Îs atât de năucă de anestezia mea încât nu pricep ce voieşte.  Deci, de asta cotizez de 10 ani un sistem de asigurări.

De închid amu ochii aud scâncete de vieţi ce abia se deschid. De mame ce-şi urlă limitele şi  răgete de asistente cu dureri de cap. Mi-s linişte iară.  Şi zâmbet.  Înlăcrimat. 

De-mi privesc cu atenţie palma  care în săptămânile acestea  o mângâiat pântecul îi zăresc printre linii  praf de stele. Am fost în al nouălea cer şi m-am întors. De ce  cărţile vorbesc de embrioni la sarcina în şase săptămâni? Eu am avut o Juli din prima secundă. Ea a întors viaţa mea şi a tatălui ei cu fundul în sus suficient de meşteşugit încât inimile să se poată privi limpede, a lăsat în noi clipe de poveste ce nu se vor pierde printre neputinţe.

- Te iubesc dragul meu pân la Juli şi înapoi de vro şase ori! Ce ai sădit în mine este cel mai straşnic dar al tuturor anilor ăstora de risipă . Şi-ţi mulţumesc!

Nu mi-am dorit  niciodată o casă or o slujbă din care nu doar să supravieţuiesc confortabil  la extremele cele de jos. Astăzi consecinţele nevrutului nefăcut sunt dramatice. Asta e musai de schimbat pân se-ntoarce Juli. Eu mi-am căutat omul şi când l-am găsit am început a plămădi berze de poveste. Cândva,  cineva m-a minţit că atunci când dorinţa este infinită, imposibilul devine cu uşurinţă posibil. De inventariez dorinţe astăzi, la zece ani dupa,  pot să-mi mărturisesc  credinţa: atunci când dorinţa este infinită imposibilul devine cu uşurinţă posibil!