Crisa e în octombrie gazda Provocării "Dulce Românie" .
Privesc cu drag toate proiectele în care se implică şi atât! (excepţie sunt năzdrăvăniile pe care le dirijează direct).
Prima mea reţetă este legată de forma de nuci pe care am câştigat-o la concursul Crisei din octombrie trecut. Am în cap 4 reţete, dar nu ştiu unde mi-i dispărut timpul ăla cu care ma lăudam la început zambetan că-l am de dăruit.
Încă de la nucile aperitiv aveam în gând să-ncerc a pregăti cojile din aluat opărit ( cel de eclere).
M-am găsit să şi fac asta taman amu când am interzis şi la făină şi la ulei, două componente de bază ale aluatului de care scriu. Şi la zahăr, dar să nu anticipăm!
Mi-am extras din curs de la aluatul opărit:
- cantitatea de lichid să fie egală cu cea de făină
- cantitatea de grăsime să fie jumatate din cea de făină
- la ouă m-am împotmolit de-a binelea: la ecler în carte pentru 70 gr de făină sunt 3 ouă, iară pentru globuleţe (nişte gogoşi care se fac din aluatul ăsta şi e musai să le-ncerc) la 450 de făină sunt 5 ouă. Mărie,extrage regulă d' aci pentru ouă! Aşa am ajuns la formula magică: ouă cât cuprinde!
Traseul fu:
- în loc de făină să folosesc amidon din porumb
- la ulei fu complicat rău, fu dracia naibi că habar n-aveam cât unt, pân la urmă am zic că dacă pe pachet scrie că-i 65% grăsime şi restul apă, înseamnă că 65 ml ulei sunt echivalentul a 100 gr unt
Pentru coji:
- 100 ml lapte
- 100 gr amidon
- 77 gr unt 65% grăsime (regula de trei simplă: dacă la 65 gr ulei sunt 100 gr unt, câte de unt sunt la 50 ulei)
- 2 ouă
- un praf de sare
Am clocotit laptele cu untul şi sarea. Am adăugat tot amidonul şi am amestecat pe foc pân s-o desprins de cratiţă. Aveam granule ca la aluatul fraged de fursecuri. Am lăsat la răcorit, dar nu pân la răcire completă (la şcoală ne-o zic ca trebe să ajungă la 60 de grade - eu nu aveam nevoie de secţiuni spectaculoase, dar am încercat să respect tot ce ni s-o predat) când am încorporant primul ou şi apoi pe următorul. După primul tot nelegate erau firimituroasele. Nu am avut aluatul acela omogen, grozav de eclere, dar am putut cu uşurinţă să modelez biluţele pentru copt.
Pentru că vroiam margini la coji, aşa am văzut la revista cu dulciuri orientale, am copt doar câte una în mijlocul formei. Oricum 30 de bucăţi le-am terminat de copt în 15 minute.
La cremă fu drăcia naibi iară.
Le vroiam cu vanilie şi cacao ca la minitorturi, îmi imaginam un final grandios cu fursecuri asortate.
Iară am înlocuit făina cu amidon şi am decis să adaug mierea la final. Din păcate, deşi budinca s-a prezentat exact ca atunci când foloseam zahăr, dupa adăugarea mierii s-o transformat iară în starea iniţială de perfect lichidă.
Am încercat să o las o vreme la congelator, nu fu o soluţie fericită. Aş fi refiert-o cu alte gălbenuşuri şi amidon, dar n-am vrut să folosesc focul la miere.
Aşa am ajuns la salvarea pentru umplut cu un amestec de:
- 100 gr unt de arahide
- 1 lingură de miere
- 2 linguri de lapte dulce
- 2 linguri pudră de roşcoave
Io m-am complicat, căci chiar am vrut să fie provocarea făr de cei 3 sfinţi: zahăr, ulei, făină. Aceeaşi intenţie o am şi pentru următoarele reţete. Nu m-am lecuit!
Dar, cojile astea chiar sunt potrivite pentru umpluturi aperitivoase or pentru o altă cremă care să le înmoaie.
Sigur, când mi-o da Crisa dezlegare la zahăr, refac cremele.
Cojile le-am nimerit perfecte.
Şi crema îi grozavă, doar îi ştiu bine capacităţile de la fursecuri.
Revin. Cândva.
De cate ori intru pe blogul tau ma loveste in moalele capului imaginatia ta grozava! Maria, ce n-as da eu sa-mi vina atatea idei si sa reusesc sa fac din nimic chestii grozave! Multumesc frumos pentru participare! Ti-a fost greu? :D
RăspundețiȘtergereCrisa, te iubesc, ce sa fie greu in aste conditiuni?! S-apoi stii cat imi plac mie libertatile astea in joaca de-a cofetarii.
ȘtergereDeci Marie...dupa ce am ramas cu gura cascata la articolul asta daca nu mi vii cu ceva senzational pentru branza aia pacatoasa o sa refuz orice dulce facut de tine!!! Esti...savuroasa chiar si cand nu ti iese ceva! Dar nu stiu data sa nu ti fi iesit!
RăspundețiȘtergereDanu
Reuşesc la noapte povestea cu brânza, dacă mai e valabilă oferta:)
ȘtergereHi ! Spun si eu ceva ! Oare intr-o nucă atat de imbietoare , un pitic nu poate sa-si facă un loc al lui , adica o casuţă mica , pe masură ? Da' dar daca ma degustă vreun consumator de inedit ?! Ei , am sa risc ! Mi-a spus mie un greiere gri care se numea Cri , sa nu-mi fac griji , deoarece la tine este bine , savoare si culori imbietoare , si mai cu seama ospitalitate si caldura necondiţionate ! Nu m-am trezit aşa adus de vantul de toamna fix in nucile tale grozave - am venit la adresa clara si recomandat de prietenul meu greierele . Nici nu aveam cum sa ratez adresa - toti mi-au spus de la plecare si de pe drum : " Daca mergi spre tărămul povestilor insiropate si dulci , atunci ia-te dupa arome si dupa vorba bună , molcoma , cu rezonante de alta dată ... Iar acolo , vei gasi Zăna minunatiilor de zahar si a cuvintelor la fel de dulci si parfumate . Dar vezi cum te porti si cum te adresezi - m-au atentionat trecatorii din drumul meu ! " Asa ca eu m-am gandit si am decis sa te numesc " Deosebito " . Si n-am venit cu mana goală - ti-am adus povesti din lumea piticilor si o poezie mititică . Stiu eu ca daka o sa te incante , mai tarziu imi vei face o casuţa din turta dulce , cu glazura , cu ferestre din marţipan , cu acoperis de susan , cu alei din stafide , si cu garduţ din acadele ! Prin fata casutei o sa curga un rau mititel de sirop din zmeura si visine .Si o sa fiu tare bucuros daka din bezele , o sa-mi faci tu cateva fotolii mititele , pe care sa-mi primesc eu oaspetii dragi care vor veni in vizita la mine , adica pe tine si pe pazitorul comorilor de zahar , care se numeste Danu . O sa vorbim de toate , iar eu o sa va tratez cu fursecuri si ciocolata calda preparate tot de mainile tale inventive , neobosite , mici , calde si hotarate ! Si nu o sa ne pese de iarna care o sa ninga peste noi zahar pudra ...
RăspundețiȘtergereNa , că visănd cu ochii ochii deschisi , am uitat elementarul : Sunt piticul " spun si eu ! " . Dar tu Zăna tărămului de zahăr , esti bucuroasă de oaspeţi ?
RăspundețiȘtergereStai , nu răde - trebuie sa spun poezia , conform tradiţiei din lumea piticilor :
... Eu n-am stiut că Zănele sănt vii , că răd si că ascultă poezii , că au parfum de toamnă si gutui ...
Nu am stiut că Zănele pot plănge , ca sub o vorbă rece se pot frange , că sufletul de Zănă este viu ... Eu n-am stiut atatea - acum stiu !
Si n-am stiut că Zănele se joacă , cum n-am stiut că dintr-o joacă pleacă spre alte zari mai calde , mai senine ... EU N-AM STIUT CĂ SEAMĂNĂ CU TINE !
Of, Cri! După ce că pe zambetania nu aterizase niciun greier pân la tine, amu eşti şi un greier cu multiplă personalitate:)) Îs atât de frumoase poveştile tale, încât ţi-aş dăruit jumătate din paginile zambetaniei pentru ele şi nu doar subsoluri:)
ȘtergereIţi mulţumesc din tot sufletul meu mic , de pitic ! Mulţumesc si in numele lui Cri ! Acum o sa-i fie iarna mai usoară ...
RăspundețiȘtergereStii Minunato si Deosebito , in tărămul de vis numit " Zambetania " - nu există subsol . Si chiar dacă l-am inventa noi , tot ar fi cel mai grozav loc de pretutindeni . Bucuria si lumina se regasesc oriunde esti tu , prietenii tăi si minunăţiile izvorăte atat din măinile tale de aur , căt mai ales din găndurile si sufletul tău generos , iubitor de frumos si subtil ! Tare ma bucur ca sunt iar aici - parcă nu lipsit nici o clipă ... Mi-a fost dor de tine , de toti , de toate căte sănt numai aici !