vineri, 10 ianuarie 2025

FARMACISTUL DE LA AUSCHWITZ

 

Pân o apare cheful pentru scris rețete și editat poze, încă o carte restantă din septembrie 2024. 


De ce astă carte
De Black Friday în 2023 am întrebat librăria care sunt cărțile cu reduceri mari. Aveam 600 de lei și titlurile din lista mea costau mult mai puțin. La 50% reducere mi-o atras atenția Farmacistul de la Auschwitz. Până nu mi-o ajuns cartea acasă nici n-am fost atentă la naționalitatea protagonistului. 


**** Un ticălos român  la Auschwitz

În Farmacistul de la Auschwitz Patricia Posner prezintă povestea adevărată și puțin cunoscută a lui Victor Capesius, un cetățean de origine română care a devenit farmacist-șef la Auschwitz în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Capesius era înainte de război un important reprezentat de vânzări la Bayer, compania farmaceutică. S-a născut în 1907 în Miercurea Sibiului, fiind de etnie germană (sas). La Universitatea din Cluj a studiat farmacia, apoi la cea din Viena. În 1933 a obținut doctoratul în farmacologie. În România, în vremuri de pace,  a cunoscut și a socializat cu mulți evrei.  

Victor Capesius s-a alăturat naziștilor din SS în 1943 (a devenit membru al partidului), la vârsta de 35 de ani și a instituit un regim de teroare în lagăr. În foarte scurtă vreme a devenit farmacist-șef. A fost aproape de Mengele, a participat la selecțiile pentru camerele de gazare și la experimentele genetice pe cobai umani. Tot el a păzit depozitele cu gazul Zyklon B folosit la exterminare și a furnizat doctorilor medicamentele și substanțele destinate oribilelor experimente pe femei însărcinate și copii. Pe întreaga perioadă a războiului a furat din aurul extras de la mii de victime. 

Lucrarea descrie amănunțit activitatea odioasă din lagăr,  cum acesta a scăpat de justiție după război și cum, în final,  un procuror curajos și răbdător (Fritz Bauer) a reușit să-l aducă în fața judecătorilor pentru a fi acuzat de crimele comise.

La fel de importantă precum cariera farmacistului și activitatea de la Auschwitz este pentru Patricia Posner reconstituirea procesului criminalilor naziști (1963-1965). Mai mult decât atât,  accentul cade pe viața călăilor după infimele condamnări. Capesius își deschide farmacie în Germania, devine membru aplaudat al comunității. N-a făcut decât să respecte ordinele superiorilor devine mantra sa și a celor  apropiați, or ba. Nu-s iertate de către autoare nici cele mai mari companii farmaceutice din Germania care s-au îmbogățit pe perioada războiului producând armele de care naziștii aveau atât de mare nevoie.  

Înainte de Farmacistul... Posner a publicat împreună cu soțul său  un volum dedicat lui Josef Mengele. Pe când se întâlnea cu unicul fiu al acestuia, Rolf Mengele, a aflat despre prietenul bun din lagăr  al tatăl său, farmacistul Victor Capesius.   Ea însăși Posner are origini evreiești. Din fericire, bunicii îi emigraseră în Marea Britanie la începutul secolului XX. După 31 de ani de la întâlnirea cu Rolf Mengele și sămânța sădită atunci, a apărut povestea unică, tulburătoare a farmacistului de la Auschwitz. 

...prin aceste tăgăduiri, posteritatea a ajuns să-l înfiereze nu doar ca pe un asasin condamnat pentru faptele sale și ca pe un profanator de morminte, ci ca pe un om lipsit de caracter, incapabil să-și asume răspunderea acțiunilor săvârșite la Auschwitz. Capesius era cu adevărat un om de rând, așa cum îi plăcea să se erijeze în public. Dar a fost capabil, ca mulți naziști, să comită crime abominabile. În final, a ales calea lașității, preferând să trăiască și să moară în tăgăduire. Spre rușinea-i eternă.  
Poate pare că am rezumat toată cartea, dar impactul puternic se produce doar la contactul cu detaliile minuțioase, lipsite de umanitate, înfricoșătoare, teribile și oribile. Nu există cuvinte pentru a descrie cât de bine a reușit autoarea să documenteze pas cu pas crimele și perioada postrăzboi. A izbutit o poveste autentică, cum mai sunt și altele despre eroii și călăii de la Auschwitz, dar niciodată nu vor fi prea multe.


Despre steluțe
Pe fișa de lectură nu mi-am notat steluțele. Azi acord patru pentru munca de cercetare mult mai mult decât pentru scriitură. Truda ar fi meritat cinci steluțe pline.  Victor Capesius și-a petrecut mai bine de jumătate din viață încercând să-și îngroape trecutul în minciuni și să distorsioneze adevărul. Doi ani de cercetare a adunat Patricia Posner pentru a contura portretul acestuia. Documentele istorice la care a avut accesul au fost scrise în germană, română, maghiară și ebraică. Unele dintre dosarele vechi erau aproape ilizibile. 

Am început să citesc cartea poticnit în iunie. În vacanța din august încă nu o gătasem. A fost un  motiv bun de a o căra la Alba Iulia și de a nu o termina pe șantierul unde am nimerit cazarea. Cu ultimele 50 de pagini m-am târâit până la jumatea lui septembrie. Nu fu chef de citit, dar de cartea era altfel,  o devoram într-o noapte. Dacă nu erau informațiile cu carul, o sfârșeam în trei steluțe. 

  • Farmacistul de la Auschwitz: Adevărata istorie a lui Victor Capesius, traducere din limba engleză Iris-Manuela Anghel, editura Rao, 2019, 304 pagini.


Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:
*        cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**     volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****  scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.


➤ Celelalte  400 de volume  despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA

➤ Indexarea titlurilor din  2022 - 2025 este AICI. 

 
_______________________
În 2025 am mai scris despre:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu