O restanță din 2023 și astăzi.
De ce astă carte
Nu-mi amintesc cum am ajuns la Cât mai aproape de tine. Cel mai probabil mi-o atras atenția dintre propunerile librăriei online naționalitatea scriitorului. Mi-s fan autori români contemporani.
Chiar de scriitura n-o-nsemnat dragoste la prima citire și nu l-am dat în urmărire generală pe Vlad Roman, în continuare mă strădui să ajung la cât mai multe volume de pe raftul cu Scriitori români de azi.
*** Un miniroman de debut
Zice pe ultima copertă: Roman câștigător al Concursului de manuscrise organizat de editura Univers în 2015. Ce să mai zic? Păi, felicitări!
E atât de complicat și sofisticat stilul poveștii, încât n-aș jura c-am priceput bine nici măcar ideile principale. Ana este amnezică în urma unui accident grav. E internată într-un spital din Praga. Marta, prietena ei apropiată, o îngrijește. David îi scrie Anei despre propria ei viață uitată. Nu-i scrie pur și simplu. Nu. Îi povestește ca și când întreaga memorie pierdută a Anei s-o-ntrupat în a sa. Știe toate sentimentele trăite de Ana cea sănătoasă, toate imaginile pe care ea le-a văzut, toate gândurile, tot! Marta și David sunt căsătoriți. David este la Odessa pentru un stagiu de cercetare a peștilor ketoa. Marta este lingvistă, specializată în limbi slave. Robert este prietenul devotat al lui David și iubitul Anei. Avem doar două cupluri: Ana - Robert și David - Marta, dar combinațiile posibile nu sunt limitate ca în matematică; sunt infinite când totul devine poezie.
Vezi, sunt multe detalii despre care nu știi nimic, iar despre unele dintre ele nu vei mai auzi niciodată. O să-mi spui că nici nu există pentru tine și poate ai dreptate, deși am îndoielile mele. Dar trebuie să-ți povestesc despre Robert. Și despre el, mai puțin sau mai segmentat, și, mai în amănunt, despre cum ți-a fost ție cu el, despre ce s-a întâmplat acolo.
Mai sunt multe teme atinse în cărțulie: căutarea de sine și modul în care evenimentele vieții influențează acest proces, capacitatea de a ne adapta și a ne recupera fizic și emoțional după o traumă, puterea iubirii și a prieteniei ca motoare ale reparării și reconstrucției, capacitatea trecutului de a ne influența și prezentul și viitorul.
Lumea e complicată ca un tatuaj sub o dantelă e singurul citat de pe fițuica mea și, din păcate, am notat greșit pagina. Nu-i de găsit și de dezvoltat acum.
În fata porții m-am oprit să arunc o creangă rămasă agățată în gard. Când am ridicat ochii, mi-am adus aminte de mama. Cum am adus-o în casa asta - putea fi oricare altă casă, ce-ar fi contat?, casa gri-albastra de mai jos sau alta cum ne-am modificat toți programul în funcție de asta. Și lunile de după, nesiguranța lor, vântul de atunci.
M-am scuturat de toate amintirile alea și am deschis poarta sprijinind pachetul de piept. Am intrat prin față și l-am pus pe canapea. Am încercat să-mi dau jos haina de pe mine, dar am renunțat uitându-mă prin cameră. Erau două veioze în colțuri, canapeaua pe centru, însoțită de un fotoliu, doua scaune și un balansoar din lemn de tec. Un corp de bibliotecă cu cărți și reviste. Și un covor împletit la ieșirea către verandă.
Îmi tot vine să-i zic Cât mai aproape de mine, nu prea mi-i la îndemână tine ăla. Și mă bântuie o întrebare, pentru mine cea esențială din povestea Anei, cine mai suntem când ne dispar toate amintirile?
Despre steluțe
Am citit cartea la final de iunie și-nceput de iulie 2023. Mi-am notat pe fișa de lectură, de altfel foarte sărăcăcioasă, că am început-o imediat ce mi-o fost livrată. Datorită subțirii romanului, posibil să fi sărit pe el atunci.
De când păstrez cartea în teancul volumelor despre care n-am povestit, am avut convingerea că este o lectură a lui 2024. O notiță de pe fișă mi-o născut îndoiala însă. Scrie acolo că am citit 30 de pagini în vacanța de la Sziget. Or în 2024 am trecut prin Sziget doar pentru un mic dejun ș-un prânz. N-ar fi fost vreme. Îmi amintesc bine cofetăria elegantă, frumos decorată cu plante uriașe și cornul de pe farfuriuța dantelată. Apoi restaurantul pictat cu verde, plin cu tablouri ale familiei proprietarului și ciorba de pește din niște boluri fistichii, parcă negre. N-ar fi fost vreme.
Din cele patru rânduri mâzgălite pe fișa de lectură, îmi mai atrage atenția unul, ultimul: am citit ultimele 55 de pagini în vacanța de la Sâmbăta. De n-aș fi fost plecată și obligată să citesc doar din cele câteva volume din bagaj, n-aș fi terminat prea repede cartea asta.
Lecție: să fiu mai conștiincioasă când adun pe ciorne scheletul lecturilor. Tot ce cred că n-aș putea uita vreodată, chiar și anul citirii, va dispărea din memoria mea nu prea târziu.
N-am uitat însă cât de împotmolit am citit cartea, cât de dificil mi-a fost. David fu pentru mine greu de receptat și de înțeles. Un personaj mult prea complicat pentru a-l pricepe. Modul de gândire, calea de a scrie - aproape imposibile. Drept să zic, mi-ar plăcea mult să cunosc un astfel de bărbat, care la micul dejun savurează filosofie și la prânz se hrănește doar cu metafizică, în carne și oase. Că n-oi înțelege nimic din limbajul ăla pretențios și erudit, cu atât mai bine. Ș-apoi dacă nici în cărți nu încap astfel de protagoniști, unde altundeva?
Tre să caut de-o mai scris omul ăsta și ceva de nasul meu.
- Cât mai aproape de tine de Vlad Roman, editura Univers, 2016, 175 pagini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu