POVESTEA MEA - MICHELLE OBAMA

Inventarul cărților în curs de citire

• Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul, căci încă n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima pagină.

În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus inventarul necititelor. Dintre cele începute în 2018 am 4 neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 6  bucăți. 10, Mario?! Exact, îl întâmpin pe 2022 cu ele. 

De ce astă carte

• Mi-am comandant volumul în campania dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc  stocuri de cărți,  în toate săptămânile,  cât mai îs bani.  

În plimbările prin librăria online, trec încă zilnic pe acolo, chiar de nu mai cumpăr cărți pân la toamnă, m-am întâlnit cu Povestea lui Michelle Obama în colțul reducerilor de 40%. O aveam pe lista dorințelor în urma tuturor reacțiilor pozitive ce le născuse în oamenii ce o citiseră, dar era pe la coada cozilor din cauza prețului. 

***** POVESTEA EI, DEVENIREA.

Am citit cartea asta adormită la cinci jumate dimineața pe tren, am citit-o-n secundele în care trenul intra în gara destinație la șase seara, am citit-o acasă în timpul pauzelor publicitare de la emisiunile preferate, uneori și în timpul lor. A fost Bucurie. 

Deși nu sunt două volume care să poată fi comparate,  doar biografia lui Andre Agassi din Open (ACI am scris despre ea) m-o mai ținut așa în priză. Poate că nu a durut ca povestea sportivului, sigur nu a atins emoția acelei lecturi, dar a fost o plăcere să parcurg cele 600 de pagini în căutarea Adevărului. Este aspectul care m-a fascinat la cartea asta, pare a fi scrisă cu o sinceritate maximă, făr de a zugrăvi icoane și a construi piedestaluri. Or asta fu grozav.

Mai tre să spovedesc că n-am fost mare fan Barack Hussein Obama. Îl găseam extrem de carismatic, mai ales în fotografiile în care avea invitați la Casa Albă copii, dar cam atât căci îs o ignorantă totală a politicilor. Michelle însă mă atrăgea prin pozitivism, umor, dezinvoltură, iubire exteriorizată, adică lipsa totală a scorțoșeniei care mi-i face atât de antipatici pe toți importanții/închipuiții lumii. 

În concluzie,  așa am citit și cartea. Foarte puțin interesată de povestea domnului președinte și extrem de atentă la drumul Primei Doamne. Oricât m-am străduit să nu pic în deznădejde evitând comparațiile între ce se întâmplă la ei și câte secole în urmă e ce se petrece la noi fu imposibil. Îs departe de a fi perfecți și unul dintre meritele cărții chiar ăsta e: Michelle în repetate rânduri accentuează cât de prăpăstioasă e politica cu partide ce urmăresc puterea și pierd interesul cetățenilor pe drumul către ea. Și mai este un element care întristează: frate, Educația chiar contează în țara aia! De ar trebui să aleg un singur cuvânt pentru succesul unei femei negre, nu doar într-o lume albă, ci într-o lume a bărbaților albi, acesta ar fi: Educația! 

Am crescut cu un tată cu dizabilități într-o casă prea mică, fără prea mulți bani, într-un cartier care se afla la începutul declinului, dar, în același timp, am crescut înconjurată de iubire și de muzică, într-un oraș divers, dintr-o țară în care educația te poate duce departe. Nu aveam nimic sau aveam totul. Depinde din ce perspectivă vrei să privești lucrurile. (Pag. 606)

 Mda, acum să așezăm educație și clasă politică românească în aceeași ecuație și vom 
identifica exact anii lumină care ne despart. Bine, spre resemnare, putem improviza același exercițiu introducând variabila Donald Trump. 

Au fost zile, săptămâni și luni în care am urât politica. Și au existat momente în care frumusețea acestei țări și a locuitorilor ei m-au copleșit și m-au lăsat fără grai. Apoi, s-a terminat. (Pag. 12)

Mă strădui să nu scriu nimic despre drumul de la Michelle Robinson din Chicago la Michelle Obama din Washington pentru căci este unul magic și merită a fi descoperit pe îndelete, de la sursă, nu pe scurtături de blog. 

Zic doar că pasajele mele preferate sunt despre:
- încrederea pe care i-au sădit-o părinții prin puterea exemplului și pe care nu i-a putut-o nimeni niciodată spulbera;
- dilemele pe care le-a avut în momentele în care și-a dorit să fie nu doar mamă și ardoarea cu care a izbutit să nu fie doar mamă;
- izolarea pe care o presupune Casa Albă și iscusința de a muta normalul, sigur că adaptat la nivelul de familie prezidențială, la Casa Albă;
- dăruință. Străduința de a face mai bine continuu, chiar dacă mai binele ăsta este mic și puțin la începuturi;
- îndârjirea în a birui cu adevărul. Da, frate, într-o mie de ani vă voi dovedi că judecați strâmb și nu o fac pentru voi, ci pentru mine!
- vulnerabilitate. Nu le știu pe toate, am nevoie de mama pentru asta, de echipă pentru ailalta, de prieteni pentru mine;
- sacrificiul. Nu pare să-i fi fost ușor, nu zice că i-a fost, dar cât de grozav i-au ieșit cele care i-au ieșit;
- fragmentele despre marea ei dragoste, marea lor dragoste, nu-s chiar printre preferatele mele. Cumva pare că era implicit ca o astfel de femeie să-și fi găsit repede și pentru totdeauna sufletul pereche. Însă lupta pe care au dus-o zi de zi pentru ca relația să nu se piardă printre atâtea obligații de serviciu și de viață este o lecție desăvârșită despre cum nici măcar jumătățile astea perfecte nu rămân lipite din inerție, ci cu efort, mare efort;

Acum înțeleg că și într-o căsnicie fericită poate exista un necaz, că este un contract pe care este bine să-l reînnoiești din când în când, chiar în particular și pe tăcute - chiar și de unul singur. (Pag. 86)

- fu copleșitor să citesc despre condițiile negrilor într-o lume a albilor. În mintea mea, în țara care și-a ales un președinte negru, nu mai există loc pentru discriminare. Cât m-am înșelat! 

Despre steluțe

Nu-s multe de adăugat, doar de repetat:  e o lecție grozavă despre Viață povestea asta, despre a crea și a păstra normalitatea în cele mai făr de noimă momente și vremi, despre a crește în toate zilele, despre a dărui pentru a primi și mai ales despre a împlini, pe cât posibil, misiunea bănuțului de-l căpătăm  cu toții la naștere. 

Povestea ta este tot ce ai, tot ce vei avea vreodată. 

Aș vrea să subliniez că nu are nicio mărturisire spectaculoasă, în genul de cancan, e doar spovedania unei femei care o reușit olecuță, în pătrățica ei, să mute munții. 

• Povestea mea / Michelle Obama, editura Litera, 2018, 620 pagini. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:

*          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

**        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;

*****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

În 2019 am mai citit:

1. An/Organic - Florin Pîtea ***
2. Dracula's Kitchen - Vlad B. Popa *****
3. Suflete cusute - Anne Lamott ****
4. Cea mai frumoasă poveste - Adrian Cioroianu *****
5. Efemeride - Irvin D. Yalom *****
6. Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S. Lewis ****
7. Insula roboților - Petre Brown ****
8. Patru bărbați plus Aurelius - Doina Ruști ***