Zambetania: 8 | TUDOR GANEA

La numărul 20 pe lista lui 2026: o nouă dragoste la prima citire. Mi-s năucită. Abia ce-am terminat Pruncul lăcustă și parcă mi-ar fi trecut prin suflet un tren de mare viteză. Am apucat să zăresc un pui de găină storcit între doi gemeni care fac sex, un preot resuscitând o moartă, un copiluț urcând pe o scară din lemn. Ce-a fost asta?! Apocalipsă de la un capăt la altul, cu mici petice de rai.

De departe, cel mai frumos roman al anului...

De ce astă carte

Când am ajuns în anticariat iară, aveam vreo cinci minute la dispoziție să-mi aleg cărțile. Mă strigau papanașii. La intrare, pe dreapta, sunt foarte mulți autori români; de acolo-mi extrag în principal cărțile câștigătoare. N-auzisem de 8, nici de Tudor Ganea. Am citit descrierea de pe copertă despre un pădurar care organizează orgii în dricul bisericii, un câmp de tutun plămădit din zeci de oameni omorâți și un salon de masaj erotic deschis de un interlop sângeros. Și mi-am zis că nu-i de mine balamucul ăsta. După ce m-am fript cu Teleșpan, suflu amuș în toți necunoscuții.

Mi-am ales la repezeală alte patru volume, aparent după chipul și asemănarea mea, și când să plec, casa unde se achită cărțile fiind exact în fața raftului cu autori români, l-am răpit și pe 8. Pentru 10 lei, să stau apoi să mă gândesc că din cauza prejudecăților am pierdut o poveste strașnică...

***** Laser, frate!

Nu mi-i în fel a vorbi cu replici ale personajelor de pe televizor, dar taman ce mi-o trecut prin minte Bogdan Naumovici cu aste cuvinte și altele mai potrivite nu-s pentru 8: Laser, frate!

Iată și prezentarea volumului de către tatăl său, autorul:

Ca un mic teaser – am pus în „8”: un bețiv ultra-violent, o soție adulteră, un onanist diform, doi gemeni incestuoși, un bătrân mitoman, o babă obeză, un hermafrodit mut, un preot pervers, un pădurar și mai pervers, un interlop cult, un mardeiaș manelist, câteva maseuze, multă cantarină, patru cai și o pungă de gaz care bubuie.
Enjoy! (Sursa)

Când pe fișa de lectură am notat doar data achiziției, cu prețul și numărul de steluțe, e clar c-am fost prinsă-n poveste de la un capăt la altul și n-am avut alți timpi pentru cules citate și impresii. Pentru că nu prea știu cum să-ncep: testul de la pagina 99, în direct. Despre ce este vorba? În teorie, un scriitor se concentrează în prima parte să te câștige; identic și la final. La pagina 99 însă este stilul curat, făr de brizbizuri și zorzoane. N-am putut cita întreaga pagină, poate c-am greșit un picuț selecția fragmentului...

...legătura dintre ei era atât de puternică, încât orice dorință a unuia devenea automat și a celuilalt. Deși nu împărțiseră același sac amniotic în burta Tanței, sincronurile în ritmul cărora își desfășuraseră existența prin curtea Mocoilor îi făceau pe mulți să se întrebe dacă nu cumva cei doi fuseseră siamezi la naștere. Toată viața, cei doi se culcaseră și se treziseră la aceeași oră, puseseră aceleași întrebări în același timp, se îmbolnăviseră concomitent și mâncaseră aceeași cantitate de mâncare din aceeași farfurie. Până și nevoile biologice - ce le făceau unul lângă altul - ieșeau din intestinele și vezicile lor în aceleași cantități.

Nu cred că, de-ar exista o listă cu inventarul relelor, 8 ar rata vreun punctuleț de pe ea. Sau, de-aș avea în fața ochilor cele 10 porunci (nu le știu pe de rost pe toate), niciuna dintre ele n-ar fi respectată de personajele romanului.

N-aș zice mai nimic despre temele lui 8. Ele sunt limpezi în descrierile deja pomenite ale scriitorului și ale editurii. Dar, de-ar trebui musai să generez o imagine pentru 8, aceea ar fi o matroșcă. Cea mai mică păpușă (și cea mai veche) pentru o familie disfuncțională cu deviații patologice. Următoarea generație, următoarea mărime, și pentru păpușă, și pentru dimensiunile bolilor. La final, o păpușă barosană care ascunde-n interior (și exterior) traumele transgeneraționale ale întregului trib.

De mai adaug că personajele principale sunt deznădejdea și tristețea, atunci tabloul e complet. Te doare inima, la propriu, că-n grădina zoologică de la Gruiu Tudor Ganea o adunat toți defecții; n-o găsit și el un om mai puțin strâmb. Dacă toți țăranii din sat sunt bolnavi, asta nu-nseamnă c-așa-i normalitatea. Există o imagine înfiorătoare cu un urs blând care sfâșie un bărbat: chiar dacă a fost iubit, animalul nu și-a depășit condiția. Ce așteptări să mai ai de la oameni care-n viața lor n-au primit un gram de căldură, empatie, emoție, iubire...

Romanul are doar 239 de pagini, dar prin fața ochilor mi-a defilat un întreg documentar în mai multe episoade. Nu-mi dau seama dacă există multe întâmplări în carte care n-ar putea fi subiecte pentru un canal de true crime. Știu că nu-i un volum pentru toate gusturile, dovadă recenziile care-i acordă o steluță, dar nu-nțeleg criticii literari care-l desființează. Că un om nu vrea de bună voie și nesilit de nimeni ca, în scurtul său timp liber, să se relaxeze cu o lectură atroce, plină de orori, e firesc. Dar că un specialist, care-ar trebui să fie imparțial, anulează toate meritele cărții ăsteia, chiar nu poci pricepe...

...Le mâncase și ciocurile. Metoda sa în devorarea întregii păsări consta în prăjirea îndelungată a ciocurilor, pe care le sfărâma apoi între măsele ca pe niște jumări. Apetitul ei insațiabil îi uimise pe toți ai casei într-una din zilele în care picioarele sale mai aveau încă puterea de a-i susține sutele de kilograme, când topise într-un tuci trei pungi de zahăr. Până seara reușise să mănânce toate crustele de zahăr ars pe care le lăsase să se răcească în prealabil pe foile unui ziar întins în fața casei. Își păzise cu abnegație desertul artizanal, înarmată fiind cu un linguroi de lemn cu care lovise atât în capetele găinilor ce se apropiau de pradă, cât și în căpșorul Inei și al lui Onu - care reușiseră să sustragă o foaie de ziar și să crănțăne caramelul cu tot cu hârtie.

Este o carte copleșitoare; nu la fiecare rând, ci chiar la fiecare cuvânt se petrece altceva, timpi de respiro nu prea sunt. Am ajuns la capătul ei epuizată nu doar emoțional, ci și fizic. Am citit-o cu sufletul la gură, făr de speranțe pentru un happy-end, dar extrem de curioasă pentru cadrul peste care scriitorul a decis să lase cortina. Și pentru că nu există un final clar, cu subiect și predicat, am ales să cred în versiunea rozulie: că nu-i totul pierdut și că, de astă dată, Sodoma și Gomora nu vor dispărea de pe fața pământului, pentru că s-a găsit printre păcătoși și un înger.

Cel mai mult m-a atras la 8 stilul. Chiar dacă sunt multe personaje și povestea lor se întinde pe un veac, chirurgical s-a operat pe câteva întâmplări din viața fiecăruia. Parc-ar fi fost toți despuiați de umplutură și li s-o extras esența, ceea ce-ntr-un mare final le-o și decis soarta - fiecăruia în parte și tuturor la grămadă. Ai zice că-s doar schițe între pagini, ca la sfârșit să constați uimit că ai imaginea completă: ADN-ul tragediei, făr de niciun spațiu gol și fără prea multe semne de întrebare.

📚🧩 Cu gândul la sfârșitul decis de mine, am și ales coperta închipuită. Ea este 100% creată de AI pe cerințele mele și, parcă mai mult decât niciodată, i-am păstrat aerul de artificial, de SF cumva. Chiar dacă am preferat ca, pentru soarta personajului meu preferat, să aleg misiunea de înger salvator al omenirii, credința mea este că toate apocalipsele actuale pân la urmă vor nimici omenirea.

Despre steluțe

🪶 3/12 | Cartea lunii | martie 2026

A fost o paradă a tuturor relelor, acest 8, dar în suflet mi-o rămas cu multă frumusețe. Habar n-am de ce! În carte nu-s deloc imagini luminoase, poate una, două, cel mult trei, dar modul în care a fost scrisă mi-a fost bucurie. Nu știu deloc cum să descriu experiența: citesc o carte crudă, n-are decât picuri de emoție curată, dar mă fericește modul în care performează Scriitorul.

Mi-s cam dusă...

Înainte de 8, terminasem Disecție. Cumva, tot ce-am citit apoi s-a raportat automat la scriitura lui Han Kang, o altă mare dragoste de-ale mele. Și mă gândeam că masacrului de la Gwangju din mai 1980, făr de pic de forțare, îi pot suprapune masacrul lui Tudor Ganea de la Gruiu. În capul meu, îs la fel de aievea.

În Disecție, deși ororile sunt reale, m-a atras modul în care laureata Nobel a construit poveștile din jurul lor; la 8, mă uluiește felul în care pot accepta toate invențiile scriitorului: dacă el așa le povestește, d-apăi așa sunt! N-am niciun semn de întrebare: Sodoma și Gomora se pogorâră lângă București taman când Tudor Ganea avea de raportat de pe acolo.

Poate că-i o carte dură; zâmbesc imaginându-mi că, dacă transmisiunea de la Gruiu ar fi fost făcută de Ryū Murakami, tot făr' de milă pentru soarta personajelor ar fi fost raportarea. Această lipsă de milă nu-i deloc cruzime gratuită, ci o oglindă pentru lume, așa cum e ea. Realitatea ta e diferită în bula-n care te-nvârți? Ferice de tine! Sunt atâtea moduri în care viața bate cartea, că n-am pic de îndoială: totul e posibil pe scara răului...

Pentru 10 lei să stau eu apoi să mă gândesc că din cauza prejudecăților am pierdut o poveste strașnică... He, he, he, ce instinct!