Februarie fu sărac în lecturi, cu cele 2 titluri nu s-o ridicat nici la jumatea lui ianuarie. Nu doară volumele gătate fură puține ci și steluțele. Poate s-o revanșa martie, deși nu s-arată.
De ce astă carte
De n-am căpătat volumul de la Crisa înseamnă că l-am ales din librăria virtuală datorită titlului grozav. Nu-i mai știu drumul de sosire-n papornițe dară.
M-am gândit cândva, pe la începuturi zambetane, la un astfel de titlu. Pentru că mereu mi-i plin cu texte neterminate și programate la un Sfântu Așteaptă (unele-s amu cu anul 2029) mi-o trecut atunci prin minte că un astfel de titlu, Am murit, ar justifica de ce pe prima pagină defilează o ciornă or mai multe în caz de Doamne feri.
**** Despre a nu muri
Al Doilea Război Mondial. Berlin. Bombe. O rulotă. Otto Witte.
Vreau o ultimă rundă de aplauze înainte de căderea cortinei. Vreau să vină cineva, să scurme prin ce a rămas din rulota mea, să dea peste manuscrisul ăsta și să spună „Vai de mine, nu se poate!” așa cum a spus și puștiul ăla când mi-a văzut pașaportul. Vreau ca toată lumea să știe cum Otto Witte, acrobatul din Hamburg, a ajuns regele Albaniei.
Otto are 73 de ani ș-o lucrat la circ mulți ani. În rulota din mijlocul bombardamentelor decide să-și scrie memoriile. Trăiește nu doar cu moartea-n preajmă ci și făr de niciunele. Ultimele gătate-s ceaiul și cafeaua. Este atât de motivat de ultima sa misiune pe lume încât pare să n-aibă trebuință de cele esențiale: hrană, căldură.
Vreau ca toată lumea să știe cum Otto Witte, acrobat din Hamburg, a ajuns regele Albaniei!
Urmează o poveste savuroasă și foarte vizuală, cu mult umor, nu lipsită de tragism ș-o mână de personaje pitorești. Aflăm din nota de la finalul cărții că Otto Witte a existat în realitate, o fost acrobat la circ ș-o pretins întreaga viață că-n 1913 a fost timp de 5 zile regele cu harem al Albaniei. Mă-ntorc la Otto, eroul lui Andrew Nicoll și la momentul în care află dintr-un petic de ziar că seamănă leit cu prințul turc pe care albanezii și-l doresc rege. De acolo pân la urnirea cu trupa ș-o cămilă spre Albania nu mai e nici măcar un pas.
Trebuia să mă întorc pe deal pentru următorul spectacol și taică-său tocmai cobora scările, urlând și făcând ca toți dracii. Nu știu ce spunea. Nu am știut niciodată boabă de maghiară – chiar și în scris limba asta arată ca o explozie într-o tipografie –, dar nu părea deloc încântat, așa că m-am încheiat repede la nădragi, m-am agățat de o grindă din tavan, mi-am trecut picioarele prin trapa pivniței, pe unde erau băgate butoaiele, am deschis-o cu un șut și am ieșit direct în stradă. Eram în formă, nu glumă ! Și încă mai sunt. Pun pariu c-aș mai putea să fac asta și acum.
Deși la prima vedere întreaga acțiune pare un spectacol de circ, totu-i colorat, vânzolit, hlizit, în fapt sunt multe meditații asupra timpurilor și oamenilor, regimului și războiului, foarte înțelepte, pline de dramatism, chiar de nu-ți poți împiedica zâmbete. S-o nimerit câteva dintre verdictele lui Otto pe războiul zilei ucrainene de m-am și crucit. De acolo apoi m-o cam pierdut povestea, prea mult circ, prea puțină pâine. De acolo, adică de unde viața bate ficțiunea.
Acum, în schimb, sunt un boșorog care se sperie și de umbra lui. Nu trebuia să amân atâta. Dacă citești asta înseamnă că am murit. Mereu mi-am dorit să scriu cuvintele astea: „Dacă citești asta înseamnă că am murit”. Asta și „Era o noapte furtunoasă și întunericul învăluia totul”. Adevăratele povești încep după cuvinte de felul ăsta.
Drept să-ți spun, chiar e o noapte furtunoasă și întunericul învăluie totul, e un întuneric de-ți bagi degetele în ochi, mai puțin de-a lungul docurilor, care sunt cuprinse de flăcări;
Romanul lui Andrew Nicoll e scris ca un basm pentru oameni mari. E plin de aventură, suspans, pericole. Poate că n-o fost acum momentul prielnic pentru o astfel de lectură ș-atunci când vremurile se vor netezi cartea va împlini toate punctele pe care autorul ei le-o gândit.
Un manual despre a trăi viu, nu amorțit, nu în abandon, ci cu hățurile pe viață dictându-i căile și urmându-ți visele. Despre iubiri și prietenii, despre anii cei scurți, despre binele din tot răul, despre frumusețe e Dacă citești ....
Despre steluțe
Mi-o plăcut foarte mult prima parte, vedeam doar 5 steluțe-n fața ochilor. Apoi am început să mă plictisesc, deși scriitura era tot aia faină, și de-ar fi avut mai multe pagini o abandonam neterminată. Finalul fu grozav, exact pe măsura primelor file. M-am tot perpelit pentru verdict și pân la urmă am rămas pe 4 steluțe, care-s în fapt vreo trei jumate.
Eu oare te plictisesc pe tine? Nu m-am gândit niciodată la asta. Ar fi tare jenant. Îți cer scuze. Dar nu mă pot opri, trebuie să scriu povestea asta. Tu te poți opri din citit, bineînțeles. Oprește-te puțin și apoi întoarce-te la lectură, închide cartea și odată cu ea închide-mi și mie gura. Sper că te vei întoarce.
- Dacă citești asta înseamnă că am murit - Andrew Nicoll, traducere din limba engleză și note – Ioana Văcărescu, Editura ALLFA, 2013, 335 pagini.
__________________________________
Cărți citite și povestite-n 2022:
- Bunicul și o lacrimă de fată - Petre Sălcudeanu ****
- Frumoasele străine - Mircea Cărtărescu ****
- Dansul furiei - Harriet Lerner ****
- Un biet bunic și o biată cinste - Petre Sălcudeanu ****
- Fantomele din familie -Bruno Clavier ***
- Cocoșatul are alibi - Rodica Ojog-Brașoveanu ***
- Plânsul lui Nietzsche - Irvin Yalom *****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu