-
Nu-mi e la-ndemână scrisul când pauzele îs lungi. Ș-atunci mă opresc la o carte, întotdeauna poveștile lor se scriu singure.
De ce astă carte
Nu știu să zic cum am ajuns anul trecut, în Vinerea reducerilor, pe titlurile editurii Philobia. Probabil căutând o lucrare despre traumele transgeneraționale, tema de interes a ultimilor ani. Am plecat de acolo cu vreo 5 titluri în coș și multe altele mutate pe liste de dorințe.
*** Despre călătoria traumei prin ADN
Fantoma este urma psihică și emoțională a traumei unui strămoș, afirmă Bruno Clavier. Autorul este psiholog clinician francez, specializat in psihanaliza transgenerațională. Tot ce nu este spus, exprimat sau rostit se repetă la nesfârșit - își continuă profesorul teoria.
Conceptul de „fantomă“ este definit în psihanaliza transgenerațională ca o structură psihică și emoțională parazită, ce provine de la unul sau mai multi strămoși și care e purtată și replicată în mod inconștient de un descendent. Este urma lăsată în inconștientul acestuia de secretul de nemărturisit al unuia sau al mai multor înaintași, care se manifestă prin vorbe sau acte bizare, prin fobii și obsesii, ca și cum persoana respectivă ar fi bântuită de ceva ce aparține generațiilor anterioare.
Demersul transgenerațional nu constă în condamnarea sau respingerea strămoșilor noștri, ci în încercarea de a înțelege întâmplările prin care au trecut ei și de a realiza faptul că n-au putut face altceva decât ceea ce au făcut, cu mijloacele psihice și emoționale pe care le aveau la îndemână. Departe de căutarea greșelii originare, e vorba despre o cale către înțelegerea omenească a unei traume ale cărei urme au fost estompate prin tăcere. Urmele se manifestă mai ales prin repetarea unei structuri psihice și emoționale fantomatice, ascunsă în obscuritatea nespusului și negânditului.
De copil m-o nedumerit versetul acesta din Biblie: Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinților ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea și al patrulea neam și Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc și păzesc poruncile Mele. Adică, toate faptele omului se însemnează în sămânța sa și cu aceasta își trage urmașii sub povara isprăvilor sale. Iar cum copilul este îmbinarea celor doi părinți, a celor patru bunici, a celor opt străbunici, a celor 16 străstrăbunici, asta e moștenirea care se numără până la al patrulea neam. Abia Bruno Clavier m-o lămurit ce-i cu dezastruoasa moștenire ancestrală.
În cazul unui copil, semnificația simptomului își are deseori rădăcina în faptul că cel mic vrea să fie terapeutul părinților săi. El nu se poate elibera de memoria transgenerațională a genealogiei sale decât dacă părintele însuși se eliberează de ea. Copiii semnalează acest lucru în cadrul ședinței atunci când vor să părăsească încăperea și să-i lase pe părinți cu mine. Cei mici arată, în felul lor, că aceștia sunt cei care trebuie să lucreze asupra unei probleme care îi privește în primul rând pe ei. Copiii înțeleg multe lucruri și noi, adulții, ar trebui să ne dăm seama de asta pentru a-i putea asculta mai bine.
Pornind de la exemple concrete ale pacienților săi, psihologul inventariază fenomenele de bântuire, dovada prezenței stranii a unor traume și conflicte afective ale strămoșilor noștri în psihicul nostru. Sunt atât de multe încât doar din greșeală să scapi neatins. De la morți petrecute pe neașteptate, boli incurabile, crime or sinucideri, avorturi sau ucideri de prunci nou-născuți, incest, viol, adulter pân la războaie, regimuri totalitare, exil, foamete toate-s puse sub lupă.
Printre cele câteva reacții cauză-efect picate pe logica și capacitatea mea de înțelegere se află autismul ca ipoteză transgenerațională și întreg citatul acesta, care-i mult mai pe îndelete în carte:
În majoritatea cazurilor, hiperactivitatea copiilor nu este altceva decât o problemă legată de problema sexualității. Altfel, anxietatea manifestată de un copil la nașterea unui frățior sau a unei surioare este considerată deseori drept gelozie, deși, în multe situații, ea este doar o angoasă cauzată de o lipsă de informare sexuală. Francoise Dolto explică că riscul de autoregres, pe care ea îl numește involuție, este cel care suscită în primul rând agresivitatea copilului față de sugarul apărut în familie. Astfel, răspunsul la întrebările referitoare la sexualitate clarifică reacția pe care o implică în general nașterea tuturor ființelor umane, deci și a fraților și surorilor copilului. (…) Am remarcat că majoritatea femeilor pe care le primesc în analiză nu au fost informate în copilărie că sexul lor se află în interiorul corpului, în ele însele. Această absență a informației reprezintă adeseori cauza dificultăților sexuale cu care se confruntă ele la vârstă adultă: aceste femei fac dragoste cu inconștientul lor de copil și de aceea e posibil să nu simtă nimic în corpul lor, ca și cum nu ar avea sex.(…) Pentru ca sexul feminin să fie prezent în reprezentările inconștiente ale viitoarei adulte, această informație trebuie să-i parvină fetiței începând de la vârsta de doi ani și jumătate, de o manieră clară, nu vagă. A-l informa cu adevărat pe copil în privința sexualității înseamnă de a-l desăvârși în umanitatea lui.
Despre steluțe
Cartea nu fu de nasul meu. Citesc de multă vreme despre traumele transgeneraționale, dar lucrarea lui Bruno Clavier fu scrisă parcă pentru specialiști. Deși limbajul este comun, poveștile sunt cu subiect și predicat, îmi fu a dracu de greu să le urmăresc. De priceput, nici nu mai zic. De aci și textul meu ca reproducerea unei lecții tocite, făr de cap și făr de coadă.
Am început cartea în decembrie ș-am abandonat-o după 50 de pagini. Nici nu i-ar mai fi venit rândul dacă nu mă forțam să mai reduc teancul celor 10 volume rămase neterminate la fine de 2021.
Mi-o plăcut mult ultimul capitol. Nici de acolo n-am înțeles mare lucru, dar am aflat o mulțime de informații din biografia lui Freud. De exemplu, că i se reproșează că, refuzând să-și vadă părinții responsabili în propria analiză, a oprit multă vreme căutările în acest sens, Și cele două anterioare, despre fantomele familiilor Rimbaud și Van Gogh, îs doldora-n astfel de note inedite. Van Gogh își taie urechea stângă, o învelește într-o cârpă și o oferă unei prostituate dintr-un bordel. Dar Freud e noua mea pasiune, după ce l-am descoperit în cartea lunii ianuarie, singura rămasă cu text restant pe Zambetania. Îi vine rândul curând cum februarie e pe zero încă.
Știu că-i o lucrare de toate cele 5 steluțe, dar eu i-am fost cititor doar pentru 3.
- Fantomele din familie - Bruno Clavier, traducere din limba franceză de Cristina Livia Vasilescu, editura Philobia, 2018, 191 pagini.
__________________________________
Cărți citite și povestite-n 2022:
- Bunicul și o lacrimă de fată - Petre Sălcudeanu ****
- Frumoasele străine - Mircea Cărtărescu ****
- Dansul furiei - Harriet Lerner ****
- Un biet bunic și o biată cinste - Petre Sălcudeanu ****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu