De ce astă carte
Din 2019 cărțile mele șed la casă pe podele, în traiste. După un an li s-o alăturat biblioteca lui B. de la bloc, tot teancuri burdușite-n straițe. Din când în când cătând un titlu le iau pe toate la mână, știut fiind că ăl căutat e pe fundul ultimei sacoșe din șir. La una dintre misiunile acestea mi-am selectat din averea lui B. Cocoșatul are alibi pentru că n-am citit niciodată Rodica Ojog-Brașoveanu și pentru că m-o atras titlul.
***Furturi și crime făr de număr
Deși personajele nu-s foarte multe și fiecare dintre ele este conturat pe îndelete, eu m-am încurcat în nume. Mai mult de jumătate de roman habar n-am avut care cine-i. Acum când am citit și sfârșitul, nu înțeleg de ce fu o lectură atât de greoaie. Are poveste, are eroi memorabili, unii dintre ei iubibili.
Din Muzeul de Arheologie al capitalei dispare o brățară cu smaralde verzi, parte a unui tezaur național. Locotenentul Azimioară devine agent sub acoperire. Maiorul Dăneț are misiunea de a rezolva cazul înainte de a fi prea târziu pentru Azimioară, intrat în banda hoților ca un profesionist al descifrării seifurilor. Un cocoșat, despre care mai nimeni nu are informații, este șeful bandei. Pe rând membrii grupării infracționale sunt lichidați. Cine conduce operațiunile, cine ordonă asasinatele, care-i beneficiarul ăl mare al obiectelor prețioase furate se dezvăluie, cum îi și firesc, după multe răsturnări ale listei de suspecți.
Rodica Ojog-Brașoveanu reușește un roman foarte cinematografic. Personajele pitorești, atmosfera sumbră, legăturile dintre suspecți și organele de anchetă, toate-s piese dintr-un puzzle spectaculos. M-o cam încurcat finalul, n-am priceput cum s-o ajuns la el, probabil că pe drum n-am fost atentă taman la informațiile importante.
...Toți, toți aveți dreptul la o fărâmă de fericire: o clipă, o lună sau un an. Ru n-am râs niciodată. Am rânjit. M-am născut cu gheb și am să mor cu el. Nici măcar când dorm nu-l pot abandona. Și culmea, în fiecare vis, de fapt coșmar, există și câte o oglindă. O oglindă tridimensională. Evit să mă uit, și totuși nu știu cum naiba ochii îmi alunecă. Cutia se vede monstruos, hidoasă și mai mare. Când eram copil, mă gândeam intens înainte de a adormi la Feți Frumoșii lui Ispirescu. Ceream aât de puțin! Un vis cu spatele drept. Atât! N-am izbutit niciodată.
Despre steluțe
De mulți ani deja urmăresc canalul de crime, dar cărțile pe astă temă nu mă atrag. Am nimerit în ultima vreme, datorită lui B. care mi le cumpără, scriiturile polițiste ale unor autori nordici și cam atât m-o atras. O singură carte a Agathei Christie am citit în urmă cu vreo 2 ani. Vreo patru crime deslușite de Bunicul lui Petre Sălcudeanu le-am citit în ianuarie și cam asta mi-i întreaga experiență lecturistică.
Am pornit Cocoșatul are alibi în septembrie 2021. După ce m-am chinuit cu primele 60 de pagini o săptămână întreagă, am mutat volumul în teancul abandonatelor. Nu i-ar fi venit iară rândul de nu găseam la Crisa în top 10 - AICI - trei romane ale scriitoarei.
Este singura carte terminată-n februarie și semne mai bune finele lunii n-are. Scriitura crudă fu de 4 steluțe jumate, sunt multe imagini violente și episoade în care personajele n-au fost menajate, dar povestea n-o ajuns la mine cu mai mult de 3 steluțe. Parcă s-o fixat reflectorul pe foarte multe detalii și ce era important fu neglijat. Deși se asigură astfel un verdict inedit, parcă prea fu tras de păr și cusut cu ață albă.
- Cocoșatul are alibi - Rodica Ojog-Brașoveanu, editura Dacia, 1973, 216 pagini.
__________________________________
Cărți citite și povestite-n 2022:
- Bunicul și o lacrimă de fată - Petre Sălcudeanu ****
- Frumoasele străine - Mircea Cărtărescu ****
- Dansul furiei - Harriet Lerner ****
- Un biet bunic și o biată cinste - Petre Sălcudeanu ****
- Fantomele din familie -Bruno Clavier ***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu