luni, 13 noiembrie 2023

ÎNGHEȚATĂ CU ZMEURĂ


Are ceva noiembrie, de-n toți anii public înghețată. Pomeneam în urmă la înghețata cu biscuiți că-n vară n-am mai experimentat. Am nimerit din prima rețeta perfectă cu cacao, am adăugat zmeură în cea albă și gata combinări de două luate câte două întregul an.

Baza de la care am pornit, ca și-n cazurile cocos, fructe de pădure or cacao, este rețeta Dianei -  ACEASTA


Ingrediente pentru 750 de grame înghețată

  • 250 grame smântână pentru frișcă (am avut cu 36% grăsime)
  • 250 grame lapte
  • 4 gălbenușuri
  • 135 grame zahăr tos 
  • 15 grame zahăr vanilat
  • 150 grame zmeură


Preparare înghețată cremoasă cu vanilie și zmeură

Pentru baza cu ouă, am pus la fiert laptele cu zahărul vanilat.

Între timp am mixat spumă gălbenușurile  cu zahărul tos. La viteza cea mai mică am încorporat treptat laptele fierbinte. La sursă se precizează că se ține compoziția pe aburi până se îngroașă un pic. Eu am folosit o cratiță cu fund dublu direct pe foc mic, amestecând continuu cu un tel. Trebuie să ajungă la 70 - 72 grade Celsius (temperatura la care se gătesc gălbenușurile și se distruge salmonella).  Atenție pentru a nu coagula ouăle!


Am lăsat compoziția la răcit și apoi am ținut-o la frigider peste noapte. Este nevoie să fie foarte rece. 

Am bătut smântâna bine răcită și ea frișcă. Am scos crema de ouă de la frigider și am mai trecut o dată cu mixerul prin ea. Cu telul am încorporat treptat  frișca. 

Pentru a începe procesul de înghețare și a evita formarea cristalelor, am folosit mașina de înghețată. Conform instrucțiunilor cuva a stat la congelator cel puțin 24 de ore înainte. Cum e pe moarte, 45 de minute a durat până amestecul s-a transformat în înghețată. 


Amestecată cu zmeura poate fi consumată imediat. 

Eu am pregătit-o pentru congelator astfel: Am pus jumătate din înghețată într-o casoletă. Am întins zmeura congelată. Am acoperit-o  cu restul de înghețată vanilată. 


Dacă nu se folosește mașina de înghețat, înghețata se amestecă la congelator din 30 în 30 de minute pentru a împiedica formarea cristalelor de gheață. 

Chiar de pare că-i bocnă, scoasă la temperatura camerei înghețata devine rapid cremoasă. 

______________________________________

✔ Alte rețete de înghețată sunt adunate AICI.  


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu