luni, 8 ianuarie 2024

SPUNE DA VIEȚII

  • Continuu a scrie despre cărți. O reveni cheful și pentru rețete și povești cândva.  2023 s-o închis cu 20 de cărți ascultate (în șase săptămâni). Cinci dintre ele n-or defilat pe blog atunci. Astăzi o recuperez și pe Spune da vieții

De ce astă carte
Primul neajuns al cărților audio pentru mine îl reprezintă vocea care lecturează. Cum n-am un alt factor atât de determinant al calității experienței, sunt foarte atentă la glas. Veronica Soare este unul dintre puținii naratori care-mi plac orișicât. Nici n-am audiat prea mulți. Este liniară și empatică cu măsură. Nici nu folosește zece voci,  pentru fiecare personaj în parte, să mă chiaunească.   Dar uneori pune accentul greșit pe cuvinte, ceea ce mă scoate din starea poveștii și mă-nfurie de-a dreptul.  Deh, bolile mele! Abia izbutesc a-mi face liniște-n cap ș-a mă conecta la poveste și hop un scurtcircuit. 

După ce am ascultat însă  Maidanul cu dragoste în lectura ei, am întrebat și de alte volume a căror voce este. Din lista lungă rezultată am ales trei titluri. Unul dintre ele, ultimul terminat pe 2023, fu Spune da. L-am selectat pentru că audiasem Memoriile lui Frankl c-o lună în urmă și dăruisem 5 steluțe unui autor despre care abia aflam. 

Pân la 45 de ani nu am auzit despre Omul în căutarea sensului vieții. Și mi se pare atât de trist. Asta-n condițiile-n care deși mi-am cumpărat cartea fundamentală, încă n-am citit-o. E în planul zilelor ăstora. 


**** DA, DA, alege DA
În lucrarea aceasta puține sunt paginile ce aparțin lui Victor Frankl, posibil jumătate. Fragmentele sunt prelegeri susținute de reputatul medic la 9 luni după salvarea de la Auschwitz. Le-o și publicat atunci, în 1946 într-o carte, dar multă vreme apoi n-or mai fost retipărite. 

Din cele 12 părți ale volumului, 3 sunt ale autorului cu numele pe copertă: Despre sensul și valoarea vieții (I și II) precum și Experimentum crucis (experiența războiului, supraviețuitor a patru lagăre de concentrare și efectele acestuia: pierderea părinților, a soției însărcinate, a fratelui). 

Noi, cei care am trăit în lagărele de concentrare, ne putem aminti de acei oameni care, trecând din baracă în baracă, își dăruiau altora ultima lor bucată de pâine. Vor fi fost puțini la număr, dar îndeajuns de mulți pentru a dovedi că totul îi poate fi luat omului, mai puțin un lucru: ultima dintre libertăți - aceea de a-și alege atitudinea într-un anumit set de circumstanțe, de a-și alege propriul mod de a fi.

Psihologul Daniel Goleman semnează Prefața, capitolul Viktor Frankl și conditio humana aparține psihiatrului Joachim Bauer, iară  Postfața profesorului  Franz Vesely. Mai există pe la începuturi  o Notă a editorului și pentru încheiere  informații despre Frankl și institutul ce-i poartă numele, alte scrieri și note. 

Credința lui Viktor Frankl se poate rezuma la: viața are sens până la ultima suflare, în  orice circumstanțe, indiferent cât de mizerabile ar fi acestea. 

... să încerc să vă explic acum într-o frază că experiența frumuseții poate umple viața de sens și în ce fel?
Prefer să mă rezum la următorul experiment mental: imaginați-vă că sunteți într-o sală de concert și ascultați simfonia dumneavoastră preferată. Chiar acum se succed pasajele care vă plac cel mai mult și sunteți atât de impresionat, încât vă trec fiori reci pe spinare.
Iar acum imaginați-vă că ar fi posibil ceva ce este imposibil din punct de vedere psihologic: sunteți întrebați chiar în această clipă dacă viața dumneavoastră are sens. Cred că îmi veți da dreptate dacă afirm că, în acest caz, n-ați putea rosti decât un singur răspuns, care ar suna cam așa: „Fie și numai pentru clipa asta, și tot ar merita să trăiesc!


A crea conjuncturi favorabile unei vieți fericite depinde în mare măsură de noi, de cum acționăm la fiecare bucățică de trăire concretă în parte. Sună a teorie pură, dar din fericire cartea folosește pentru demonstrație multe exemple practice și nu dintre cele mai simple, ci dimpotrivă. Și pentru că totul sună ca-n cărțile motivaționale, iaca trei pași susținuți de Frankl a fi cheia: 


  • Tratează cele mai mici lucruri cu aceeași atenție ca și pe cele mai mari. Și fă cele mai mari lucruri la fel de calm ca și pe cele mai mici.
  • Încercați să faceți totul cât mai repede posibil și nu în ultimul moment.
  • Mai întâi fă toate lucrurile neplăcute și abia apoi pe cele plăcute.

Nu sunt construită ca un om eminamente pozitiv, dimpotrivă. Pentru a mă simți în siguranță am nevoie la fiecare pas de cel puțin trei cu planuri de rezervă. De șapte ani trăiesc lângă un om care este prin excelență pozitiv. În vocabularul său există doar da, aproape niciodată nu. Se aruncă cu capul înainte făr de niciun fel de asigurări, mai mereu pariază totul pe o variantă ce-o susține până-n pânzele albe, timp în care mie-mi tremură chiloții prăpăstios: dar dacă nu se întâmplă așa, ci din contră?! Nu are decât două răspunsuri la toate neliniștile mele: nu se va întâmpla nimic rău și om vedea atunci de tre să ne sucim. 


Mă-ntrebam ascultând lecțiile lui Frankl care-i totuși diferența între viața mea și a lui B. din moment ce trăim în mare parte aceleași întâmplări, un singur rezultat. El ajunge la capăt cu seninătate, bucurie, chiar de finalul e altul decât cel anticipat la pornire, eu tot acolo deja mi-s epuizată de îndoieli, neîncredere, griji. Câte din energiile astea cenușii somatizează, nici nu mai iau în calcul.  


Oricât s-ar face bășcălie pe curentele acestea, care iaca nici nu-s recente, există suficiente modele care să le demonstreze validitatea. 



Despre steluțe
Mi-o plăcut foarte mult structura lucrării. Există cărți cărora nu li se potrivește formatul audio și cele care presupun și solicită introspecție sunt primele incompatibile. Au însă marele merit că te trimit la cartea tipărită, la alte volume pe aceleași teme.

Patru steluțe justificate doar de faptul că pentru mine nu fură la nivelul excepțional al Memoriilor.  Dar sunt multe motive pentru care le-ar fi meritat: la niciun an după eliberarea din lagărele naziste, Frank a susținut prelegerile despre capacitatea de revenire la normalitate în urma unor șocuri, indiferent de natura lor; îmblânzirea unei discipline docte, altfel inaccesibile muritorilor de rând, despre filosofie zic, deși nici cu psihologia n-o dat greș.  

  •  Spune da vieții. Orice s-ar întâmpla de Viktor E. Frankl, narator Veronica Soare, durata 3h17m.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:

*        cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**     volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****  scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.


➤ Celelalte  350 de volume  despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA

➤ Indexarea titlurilor din  2022, 2023, 2024 este AICI. 
➤ În 2024 am mai scris despre:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu