De ce astă carte
În primele opt zile al ăstui an am ascultat trei cărți. Două jumătate, una dintre ele, despre care deja am scris, Dirijoarea, fu-ncepută-n decembrie.
Duminica asta B. fu rău căzut la pat. Eu cu performanța de a trece a doua oară circularul de tăiat lemne prin mănușa de protecție, nu eram mai brează. Terminasem Frantumaglia Elenei Ferrante pân la prânz și înghițisem vreo cinci episoade din Dosarele X apoi. Pe seară simțeam nevoia unei povești, pe care să mi-o citească altcineva. Am ales din listă un volum pe care-l selectasem datorită titlului. Erau doar două ore de lectură ș-un glas care m-o prins repede.
**** Lucruri mărunte care pot schimba
Omul de-o scris cartea asta, la-nceput (2014) o vorbit-o unor studenți, este amiral cu patru stele. Nu mă lămurește Google dar pare a nu exista un grad mai mare. La un moment dat o fost comandantul tuturor trupelor speciale americane și ceva (tuturor?) internaționale. 37 (!) de ani o lucrat în armată. Fotografie de la ceremonia de pensionare din 2014:
Este patriot până-n măduva oaselor (deh, american!) și poveștile pe care le dezvăluie despre antrenamentele și cariera sa în cadrul SEAL sunt uimitoare. Adică exact ca-n filme: înotat noaptea în ocean printre rechini albi (cei mai cei), șase nopți consecutive (săptămâna de iad) fără somn și exerciții pe teren mlăștinos. Nici nu mai pomenesc că-i comandantul unității care l-o prins pe Osama bin Laden.
E musai să scriu despre un accident din care nu doar că și-o revenit, după două luni de stat la pat, dar apoi o și urcat pân la stelele alea patru de pe umăr. Când scriu despre cărți, evit întotdeauna să dezvălui astfel de întâmplări, dar acuș pare că-i musai. Când o sărit cu parașuta o nimerit peste un coleg a cărui parașută s-o desfăcut în fața sa la propriu. Încercând s-o cotească năuc stânga or dreapta și-o încurcat ambele picioare în nu știu ce două bucăți ale echipamentului, care s-or deschis unul hăis, celălalt cea, c-o forță de 190 km/h. Firește c-o fost spintecat în două: trunchi sfâșiat, rupt bucăți, fractură pelvis de 13 centimetri. Mc Raven amintește și despre alte cumpene majore. Pomenește de un coleg SEAL care de 25 de ani este în scaun cu rotile, paralizat de la brâu în jos, în urma unei ciocniri cu bicicleta la 40 km/h. În continuare activ și performant. Pictează.
Din școala SEAL o extras 10 principii, pe care le consideră fundamentale, care l-or modelat pentru succes, oricare i-ar fi fost natura. Ele-n carte sunt explicate, demonstrate cu multe exemple concrete, eu doar le enumăr.
- Începe ziua cu o sarcină îndeplinită: fă-ți patul!
- Nu poți acționa de unul singur, este esențial a vâsli în echipă.
- Contează cât suflet pui în tot ce faci.
- Viața nu e dreaptă, mergi mai departe. E ușor să crezi că locul în care ai fost crescut, felul în care s-au purtat părinții cu tine, școala pe care ai urmat-o, sunt singurele lucruri care-ți determină viitorul.
- Eșecul te poate face mai puternic. O pedeapsă rușinoasă în cadrul antrenamentelor SEAL era cea a fursecului pudrat cu zahăr. După ce studentul se băga în apă îmbrăcat, se tăvălea prin nisip până era complet acoperit. Cu nisipul pe față și în toate cotloanele corpului își petrecea întreaga zi. Cei mai buni studenți la final, erau cei care fuseseră pedepsiți cu multe antrenamente suplimentare. Din 150 de studenți, după șase luni de antrenamente, 42 or absolvit.
- Trebuie să îndrăznești din plin.
- Ține piept tiranilor! Mi-o plăcut grozav formularea asta: tiranul unui popor este egal tiranului de la locul de muncă or din curtea școlii. Puterea sa se bazează tot pe frică, timiditate și intimidare. Și io care-i ziceam vrăjitoarei de la birou vrăjitoare, de știam atunci de tiran...
- Ridică-te la înălțimea situației, în cele mai întunecate momente, fii cât poți tu de bun!
- Dă-le oamenilor speranță!
- Niciodată nu renunța! Nimic nu devine mai ușor dacă te dai bătut.
Dacă vă faceți patul în fiecare dimineață, veți îndeplini prima sarcină a zilei. Ea vă va da un mic sentiment de mândrie și vă va încuraja să îndepliniți încă o sarcină, apoi încă una și încă una. Până la sfârșitul zilei, acea primă sarcină îndeplinită se va fi transformat în numeroase îndatoriri duse până la capăt. În plus, grija de a vă face patul va întări faptul că, în viață, lucrurile mărunte contează. Dacă pe ele nu le puteți face corect, niciodată nu veți reuși să faceți lucrurile mari așa cum se cuvine. Iar dacă se va întâmpla să aveți o zi groaznică, vă veți întoarce acasă la un pat făcut – făcut de voi – și asta o să vă îmbărbăteze că mâine va fi mai bine.
Despre steluțe
Posibil în orice alt moment cartea aceasta să fi primit 3 steluțe. În duminica-n care nu reușeam să-mi desfac, pentru a treia zi consecutiv, bandajul de pe carnea retezată, cu B. făr de culoare lângă mine și dureri îngrozitoare, patosul lui Alex Potocean și crezul lui McRaven îmi fură pansament.
- Fă-ți patul. Lucruri mărunte care pot să-ți schimbe viața...și, poate, lumea de William McRaven, narator Alex Potocean, durata 1h55m.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu