Bomboane Bounty cu mentă

Am povestit în primele episoade, la biscuiţi şi la trufe,  cât de complicat a fost să ajung cu reţetele  la capăt. Astăzi,  despre bomboanele care m-au chinuit cel mai mult. Şi ele au fost în fruntea listei cu daruri dulci pentru nuntă pe principiul "astea le reuşesc şi cu ochii închişi, va fi floare la ureche să le fac surprinzătoare".

Când le-am făcut pentru G. în varianta făr de zahăr m-am trezit cu ele mucegăite în cutie  la câteva zile după meşterire. Mai am câteva cu mentă şi azi,  după 2 săptămâni în frigider, sunt ca-n prima clipă.

Nu mi le-am dorit perfecte, îmi place să se vadă de la zece poşte că nu-s făcute cu matriţe. Îmbrăcate în ciocolată mentolată şi cu interior asemeni sunt pentru mine cea mai gustoasă variantă de Bounty de până acum. Vreau să le încerc pentru Buna şi 91 ani cu şerbet de trandafiri. N-o rămas nimic din reţeta originală de batoane Bounty, dar continuu să le botez aşa ca să le găsesc în arhivă când le caut.

Pentru  40 de bomboane (tăiate cu decupatorul pătrat de 3,5 cm) ingredientele au fost:

-        85 grame şerbet de mentă + 1 linguriţă sirop de mentă – am scris despre ele la Cutia misterelor de iunie aici

-         50 grame unt

-         2 plicuri zahăr vanilat

-         200 grame smântână pentru frişcă – fu Pilos de la Lidl

-         150 grame fulgi de cocos

-         colorant natural verde mentă

+ ciocolată pentru îmbrăcare – am pierdut socoteala tabletelor consumate

+ pastă de marshmallows pentru decorare/ ciocolată albă colorată-n verde

1. Am pus pe baie de aburi untul cu smântâna şi zahărul, când untul s-a topit şi înainte de primul clocot am îndepărtat compoziţia de foc şi am adăugat şerbetul cu siropul de mentă, colorantul,  am amestecat bine şi la final am pus fulgii de cocos, laptele praf.

2. Am turnat compoziţia răcită într-o tavă 17x25 cm acoperită cu folie de aluminiu în strat de 1.0 – 1.5 cm  şi am nivelat.

3. Teoretic,  după 15 minute de ţinut la frigider puteam să decupez bomboanele. Am reuşit cu mare greutate după vro două ore.

 Decupatele înfoliate le-am ţinut la frigider o noapte. 

4. A doua zi,  le-am tăvălit prin ciocolată topită – din păcate la primele 20 de bomboane am stricat foarte multe dintre ele, fulgii de cocos se desprindeau în ciocolata caldă. Când după mare trudă am reuşit să îmbrac bomboanele în ciocolată, la desprinderea după hârtia de copt unde le lăsasem la întărit li s-au rupt fundurile tuturora. Adică au rămas lipite de hârtie.

 Pentru două zile am renunţat să mă mai gândesc la ele. Le-am dăruit pe toate ratatele, iară decupatele le-am păstrat în continuare la frigider,  în casoletă. 

-         Maria, tare bune au fost bomboanele alea cu ochişori!

-         Mama lu’ G., nu erau ochişori, cinci ceasuri am bibilit cinşpe perechi de verighete!

Le-am reluat cu sfatul Anei de a le ţine 15 minute la congelator înainte de tăvălirea în ciocolată. 

Am început prin a topi doar ½ tabletă ciocolată neagră cu 1 pătrăţel ciocolată cu mentă şi rezultatele au fost mult mai bune. După ce se termina ciocolata, iară o luam de la capăt cu topirea a 1/2 tabletă + 1 pătrăţel.

Le-am aşezat în hârtii de minibrioşe cărora T. le-o tăiat jumătate din înălţime

-         Maria, cine împlineşte opt ani?!

-         Ale, nu-s opturi, îs verighete, cinci ceasuri am bibilit cinşpe perechi de verighete!

După ce le-am îmbrăcat în ciocolată le-am lăsat pe hârtie de copt la uscat şi  le-am adăugat verighetele din marşmaloasă.  Câteva  pentru care nu am mai avut fondant  le-am decorat cu ciocolată albă topită şi colorată cu verde.

Din păcate să folosesc marşmaloasa la decorare fu una dintre cele mai proaste decizii, exact ca la brioşe. Ţinute în frigider, decoraţiunile nu doar că s-au înmuiat şi decolarat, erau pictate cu argintiu şi auriu, ci multe dintre ele s-au topit integral.

 Povestea unei amieze de luni.

 Îmi trebeau de la piaţă  frunze de mentă proaspătă pentru poze. Cumpărasem vineri, dar nerăbdarea de a ajunge la T. cât mai repede c-o surpriză năstruşnică, fu mai puternică decât şedinţa foto pentru blog.  

Doamna de la care le cumpăr este o învăţătoare ieşită la pensie, în mintea mea e o bunică ce trăieşte-n  ii de poveste. La ea găsesc zmeură, siropuri, petale de trandafir şi cele mai frumoase flori – vezi splendidul buchet pentru Ana. 

Buchetul Anei

Vineri văzusem nişte flori nemuritoare minunate “Douăzeci şi unu de lei! / Sunt prea scumpe pentru mine !”.

Luni,  după muncă,  am trecut în viteză pe lângă taraba ei, aveam doar doi lei, am văzut că nu-i mentă, am privit iară cu regret florile cele scumpe şi nu m-am oprit.  M-am dus la autobuz şi m-am răzgândit. “Şi florile cele mov erau frumoase, ia să cumpăr de doi lei !”.

Când mă apropii de tarabă, o domniţă privea buchetul cel nemuritor şi scump.

-         Dară nu-i de vânzare, e pentru domnişoara ! zice bunica şi arată spre mine.

-       Nu-i pentru mine, n-am bani pentru el nici azi şi mă bucur de-l vindeţi că nu-l mai văd zilnic  cu inimă grea !

Nemuritoarele pleacă şi cer şi eu de doi lei movulii toate nuanţele să fie !

-         Vi le dăruiesc pe toate  şi insist ca de astă dată să nu mă mai refuzaţi cum bine ştiţi să faceţi !

     Când îmi trebe trandafiri rozulii pentru poze doamna insistă să-mi dea şi galbeni, când îmi trebe pentru tort coacăze roşii îmi dăruieşte negre, când vreau doar un mănunchi de flori de câmp pentru buchetul miresei, îmi dă un braţ de crini şi eu refuz şi galbeni şi negre şi mirositori desigur. Accept movuliile şi amuş împachetez bomboanele să i le dărui   pentru zâmbetul născut într-o luni, după muncă.

De m-oi pricepe să folosesc netu'  pe care l-am căpătat cu bogdaproste, revin cu propunerea  pentru defilarea misterioasă pe vineri. De nu, nu!

Colecţia bountyană arhivată:
- făr de zahăr partea 1- ianuarie 2015

- făr de zahăr partea a doua  - februarie 2015

- un fel de variantă originală - 2014

- prima încercare, ratată-n stilu-mi caracteristic - 2013