Macarons pentru Virtual hug de aprilie

Îs tot cu net de prin vecini căci Telekomu de pe 25 martie pân acuş nu reuşi să-mi  încarce cei 7 euro. Cică-i trebe 30 de zile. Motiv pentru care o voi preschimba pe magenta  în roşu or portocaliu  cât de curând.

Că macaronşii îs restanţi pe zambetania de multă vreme o ştiu toţi cei care urmăresc pagina de facebook unde mi-i mai simplu să mă laud. Că în ultimii vro trei ani i-am ratat de vro zece ori, iară am avut grijă să  mă  tot văicăresc p’ aci.

Cum n-am mai avut ocazii pentru care să-i reîncerc, nu-s deloc printre preferaţii mei,  n-am habar de chiar le-am descoperit toate secretele.  Deci, scriu ce şi cum am făcut doar pentru că a fost un mare succes pe care-l datorez,  pe partea de macarons, Ramonei, iar pe cea de fotografie, lu’ dom profesor.

Iubesc concursurile culinare, nu cele cu tragere la sorţi şi inventare de like, ci alea cu jurii şi note. Când doamna Laura Laurenţiu o lansat concursul de fotografie culinară, mi-am imaginat că n-am nicio şansă să-l câştig, motiv pentru care mi-am ales reţeta de macarons ca-n eventualitatea în care nu-i mai ratez, a unşpea oară, să am şi un caştig în toată pierderea. Întâmplarea a făcut ca dom profesor de fotografie să fie în vremea aia  disponibil proiectului meu  şi astfel fotografia o pierdut doar din cauza mea un mare premiu (probabil prin redimensionare i-am afectat claritatea, încă nu m-am lămurit, deşi am încercat ).  Oricum, G. o calculat c-o luat locul trei, io pricepusem menţiune, ceea ce n-aş fi reuşit de una singură în o mie de vieţi.

 

Aci regulamentul pe blogul Crisei

Şi acuş repede să scriu şi pentru Îmbrăţişarea virtuală a cărei gazdă de aprilie e Cerasela.

Ramona e prima care începe lista destinatarilor către care trimit a doua îmbrăţişare, o voi mai face curând şi către alţi beneficiri ai episoadelor anterioare. Aci e primul mulţumesc.

-          Mariaaaa, sunt atât de fericită, i-am reuşit pe macaronşiiiii!

Şi m-am bucurat mult pentru fericirea ei. Şi am continuat să nu cred că aş putea vrodată să-i nimeresc pe pretenţioşii ăştia. Nu mi-i la îndemână să verific de câtă vreme am cu Ramona în corespondenţă subiectul macarons, dar aş paria că-i mai mult d-un an. Vreme în care mi-o tot repetat ce să fac cu ouăle, cu migdalele, cu zahărul, cu domnul cuptor.    

Eu a trebuit să fac reţeta doamnei Laura Laurenţiu, aşa era regulamentul concursului.

Am avut 32 de bezele, deci 16 macarons, din:

-          37 grame făină de migdale

-          30 grame albuş de ou

-          57 grame zahăr pudră

-          25 grame zahăr tos

-          un praf de sare

Ramona mi-o zis albuşul să-l pun într-un recipient pe care să-l acopăr cu folie, pe care s-o găuresc, şi să-l ţin cel puţin o noapte astfel la frigider. Doamna Laura Laurenţiu zice că nu contează de albuşul e proaspăt separat or ba. Io n-am habar.

Tot cu vro două zile înainte mi-am făcut făina de migdale. Am opărit migdalele cu coajă în apă clocotită, apoi astfel le-am îndepărtat foarte uşor pieliţa. Le-am lăsat la uscat într-o tavă pe calorifer şi le-am măcinat în râşniţa de seminţe pe cât de fin am putut. După măcinare şi cernere prin sită fină le-am amestecat cu zahărul pudră şi iară le-am râşnit şi cernut cu grija de a resprecta identic cantităţile reţetei.

Albuşul înfoliat l-am scos din frigider cu vro două ore înainte de pregătirea macaronşilor. L-am mixat spumă tare şi apoi am adăugat treptat zahărul tos. L-am mixat într-un vas pe care l-am degresat cu zeamă de lămâie. Doamna Laura zice că mixat la viteză mică spumă moale şi adăugat zahărul. Io am făcut cum am zis: bezea tare şi apoi zahărul.

În bezeaua tare am încorporat făina de migdale ce deja era amestecată cu zahărul pudră. Compoziţia tre să curgă ca o panglică groasă. Io nu pricep ce înseamnă asta. Cred ca e etapa în care i-am ratat pe restul, îmi era o teamă cumplită că perturb aerul din ele, panglica, dracu, lacu. În perioada aceea am văzut un filmuleţ c-un francez care încorpora făina de migdale cu braţele, exact cum frământ io cozonacii. Mi-am amintit că aşa se făceau şi pandişpanurile în laboratorul unde am făcut practica de cofetar. Deci, am amestecat făr de milă migdalele în bezea c-o spatulă şi din când în când puneam compoziţie în poş şi apoi testam cum cade pe hârtia de copt. De rămânea moţ, făr să se niveleze, iară o luam la spatulă.

Pe hârtia de copt mi-am desenat cu creionul cercuri de 4 centimetri, am pus în tavă hârtia cu partea desenată în jos şi cu poşul am încercat să torn compoziţie aşa încât să respect marginile desenate. Am folosit şi tava de silicon specială pentru macarons, pentru a testa mitul cum că le strică picioruşele. La mine s-au format identic celor de pe hârtia de copt. După ce am turnat compoziţia am lovit bine tava de pat, aşa o zis Ramona, aşa am făcut, de-o ieşit bulele de aer şi compoziţia s-a aşezat netedă.

Am lăsat bezelele astea la uscat în bucătărie unde era foarte cald, de vro cinci ceasuri coceam. Aşa mi-o zis Ramona : fă mâncarea c-o zi înainte să nu ai pic de aburi şi în ziua macaronşilor rezervă-ţi să ai ce coace vro şase ceasuri ca să preîncingi cuptoru. Io m-am luat cu trebile ş-am uitat complet de bezele. Adevărul este că n-am crezut nicio secundă că le voi reuşi. Trebe lăsate la uscat până când  deasupra se formează o pojghiţă subţire şi de sunt atinse cu degetul nu se lipeşte compoziţie. Asta depinde de atât de mulţi factori, temperatură, apa din albuş, încât nu există un timp standard.

Io le-am copt fix 12 minute la foc mic, sus în cuptorul folosit juma de zi anterior coacerii macaronşilor. Am copt vro 3 ture, siliconata o stat 13 minute şi s-o ars uşor. 

Pentru cremă:

-          150 grame zmeură cu două linguri de zahăr am dat-o într-un clocot şi blendurit-o, apoi strecurat-o de seminţe printr-o sită.

-          50 gr ciocolată albă am topit-o la bain marie

-          30 gr frişcă bătută

Am amestecat astea toate uşor. N-aş zice că fu cea mai indicată cremă. Bezelele sunt extrem de dulci şi în combinaţie cu ciocolata io nu le-am putut decât gusta. Drept pentru care nici nu le-aş mai repeta vrodată doar de dragu de a mânca dulcegării d’astea. Mai mult mi-au plăcut unele ratate pe care le-am umplut cândva  cu ciocolată neagră şi scorţişoară.

Nu ştiu de mi-o ieşit ce trebe, n-am găsit la doamna Laura Laurenţiu secţiune şi io făr de secţiune n-am habar ce trebe să iasă.

Desigur, pozele mele departe de cele ale profesionistului:

Meritul meu la poza câştigătoare:

-          Nu-mi place că se vede scrisul  pe tavă!

-          Nu-mi place albastrul, nu-mi place portocaliul!

Ş-apoi, mi s-o tăiat respiraţia, mi s-o făcut pielea de găină şi mi s-o umplut ochii de lacrimi: era cea mai frumoasă poză ce avea să ajungă pe zambetania şi la concurs.

Încă o dată mulţumesc, dom profesor, pentru o fotografie mult mai frumoasă decât tot ce mi-aş fi putut imagina că va ieşi alăturând o draperie, o aţă alb-roşie şi nişte fursecuri exagerat de dulci!

      Încă o dată un mulţumesc, Ramona, fată minunată, pentru răbdare, generozitate şi drag!