Biscuiţi cu muştar pentru Virtual hug de ianuarie

          

        Se făcea că era 31 decembrie, seara. Mă cremuisem şi mă cheptănasem, ceea ce  înseamnă că zăceam pe  la plictiseala extremă. Verificasem de alea 3 kile pierdute-n lună nu le recuperasem în 4 zile de meniu nonstop al soră mii (nu-i place să gătească, nu se descurcă fără reţete, dar a făcut o ruladă cu caşcaval topit în apă fierbinte şi nişte coşuleţe cu bacon de şi amu mi-i gându la ele), nu le recăpătasem şi mă-ntrebam ce aş mai putea face făr de chef  în următoarele vro 4 ceasuri cât să mă găsească miezu nopţii nu pe tărâmul viselor, ca-n toţi anii din urmă. Şi atunci m-o pălit revelaţia “aoleu, n-am reţeta pentru Virtual hug!”  Destinatarul îl aveam de multă vreme, dar cu ce reţetă să însoţesc gândurile bune?! Şi cum visam eu că-n curând voi încăpea în blugii cu care am pornit zambetania şi tot respingeam idei dulci, am avut o nouă revelaţie : G. zicea cândva de nişte biscuiţi cu muştar. Şi gata, cu 5 rânduri de cremă din toate darurile lui Moş Crăciun pe mine, m-am prezenta la Billa, la închiderea programului, cu misiunea muştar dijonez.

Aci sursa reţetei. În prima variantă i-am făcut identici sursei. La unşpe  mâncasem jumate calzi, la 2015 fără zece minute dormeam buştean, a doua zi i-am gătat şi  pe restul făr de gânduri pozoase. Abia la ultimul rătăcit m-am dumirit că “aoleu, n-am biscuiţi  pentru Virtual hug!” . Aşa că pe 1 ianuarie, când la vecinu nu se terminase petrecerea, io repetam biscuiţeala anterioară,  cu modificări desigur.

Pentru cca 300 gr biscuiţi,  26 bucăţi:

-         50 gr unt – în original erau 100 gr, dar eu am înlocuit jumătate cu caşcaval

-         50 gr caşcaval afumat

-         1 ou

-         200 gr făină – nu mi-o mai intrat 225 gr ca la prima variantă făr de caşcaval

-         40 gr muştar Dijon, că cică are boabe întregi, ăsta avu fix 5 în tot borcanu (nu-i mare bai de-i muştaru  nedujonez)

-         1 lingură chimen – l-am adăugat că-mi place

Am topit untul, l-am lăsat să se răcorească, am ras în el caşcavalul, am adăugat oul, muştarul,  făina şi am frământat un aluat moale, nelipicios pe care l-am înfoliat şi lăsat la frigider 30 de minute. 

Apoi, am cântărit bucăţi de 15 gr aluat, pe care le-am rotunjit şi turtit cu paharul pe hârtia de copt. I-am ştanţat cu furculiţa şi i-am lăsat câte 12 minute la foc mediu în cuptorul preîncins.

Când se usucă devin crocanţi, mie-mi plac calzi. Şi deşi soră mea foloseşte “mdea, interesantă reţetă” când nu vrea să-mi spună pe şleau că nu-i place, reţeta asta chiar e interesantă! Se pregătesc extrem de rapid şi-s soluţia ideală pentru d’ alde „aş ronţăi ceva”.

Îmbrăţişarea mea este pentru Ana, care-ntr-o zi negricioasă, aglomerată de trebi şi griuri, o găsit cale să trimită pe numărul de  contact un SMS “sper că te simţi mai bine, în oraşul meu o ieşit soarele!”  Atât! Am o colecţie de gesturi de acestea mici, aparent făr de însemnătate, cu care sigur voi defila pe lumea ailaltă. Ana mi-o scris adresa ei virtuală, ceva de unde io am dedus că-i o mucoasă de nouşpe ani şi fix asta-mi mai lipsea la depresie, tinereţea, apoi m-am dumirit că-i bunică adoratoare de nepoţel şi gata, m-am lipit! Ano, să-ţi fii sănătoasă şi lor să le fii, restul e iubire, deci făr de cuvinte! Te îmbrăţişez tare, tare cu mult drag! La mulţi ani!

Virtual hug e provocarea lansată de Crisa, aci regulamentul  şi luna aceasta gazdă e Ştefania. 

Mulţumesc, fetili!

Vroiam să programez reţeta pentru 12 ianuarie când mă adun de pe drumuri, dar, iaca, aşa ştiu io după 5 ani de blogspot să programez!