Jurnal tortur(l)os - fila a doua

Se făcea că era ziua tatei, ziua lu anu 62.
Se făcea că-i dăruisem în trecut tortulos:
* 2010 o cămaşă,
* 2011 un butoi de vin cu struguri,
* 2012 electricienisme,
* 2013 table,
care mai de care mai nemeşterite desăvârşit, sosise momentul revanşei: o halbă de bere, asta mi-o dat-o-n cale google ş-am visat-o zile-n şir pe faţă de masă în carouri verzi şi covrigei înseminţaţi cu fondant.

Apoi, secunda-n care destinul mi-o scos în faţa ochilor blenderul, matriţa ideală pentru tortul meu halbă, am ştiut că va fi ăl mai tort dintre torturi cum tot năzuiesc a împlini.

Cum se ratează cu succes un tort d'ăsta dintr-o miercuri pân-ntr-o vineri :
1. Miercuri: am făcut foaia de blat  cu piure de vişine decongelate. Pentru că le gândisem pe fructe întregi la cremă, am zis să nu fie asemeni şi la foi. Am obţinut cel mai minunat blat străveziu din toate timpurile, cred că nici spanacul nu oferă garanţie pentru o aşa culoare. Oricum, gustos tare, acriu aşa.

2. Joi: am decupat 5 blaturi rotunde de 9,10,11,12,13 cm; jumătate le-am lipit în blender cu cremă de unt şi cacao (am adăugat şi vişine date-ntru-un clocot în sirop de zahăr), restul cu cremă vanilată de unt. Am zis că-i momentu să fac ceva economii la unt.
3. Vineri la prânz: am scos tortul astfel asamblat. S-o prăbuşit instant de la bază.
4. Am salvat partea cu vanilie, perfect întărită, făcusem prea multă economie de unt la  cacao, aci nu-şi mai avuse rostu. Jumătatea cu cacao nu doar că nu se întărise, dar era partea pe care am considerat că-i musai s-o însiropez. Deci, oricum nu mai aveam ce recupera din blat.
5. Ca şi când e cel mai firesc lucru din lume  atunci când începi decorarea unui tort e să se prăvale, am luat-o de la un capăt iară. Alt blat. Cum economiile din capu meu nu luaseră încă bir cu fugiţii am dat să dreg crema adăugându-i untul considerat inutil la prima fabricaţie. Am mai turnat şi nişte cacao, să fie acolo.
6. Vineri seară: turnul de cremă s-o prăbuşit şi cu refăcuta. Dar i-am recuperat blaturile neînsiropate.
7. Am continuat netedă drumul spre succes cu o nouă cremă de la zero şi ca la caiet.
8. Vineri noapte: tortul asamblat în blender s-o dărâmat pentru a treia oară. L-am proptit într-o nouă foaie de blat şi l-am dat dracu pentru prima dată. Am sunat acasă că s-o spart halba ş-o curs toată berea şi că nu mă prezint cu aşa stricăciuni. Apoi, m-am răzgandit. Io aveam de făcut surprize.
9. L-am îmbrăcat în unt si pastă de zahăr şi m-am dus să verific pe tortul original ce detalii mai lipsesc. Greşeală fatală. Când l-am văzut pe perfectu m-o luat ăl mai bocet dintre boceturi, că al meu e urat şi că meritam şi io unu frumos. Nu-mi amintesc cum i-am făcut spuma şi toarta. Din cauza loviturilor crunte tortuloase abia mă mai ţineau picioarele şi se învârtea casa.

Sâmbătă la prânz:
- Ştefănuţ, hai să înfingi lumânările pe tortu lu tataie!
- Eu nu sunt Ştefănuţ! Numele meu e Ştefan! Maria, ce frumos l-ai făcut pe tataie la tortul ăsta!
- Păi, nu e tataie, e o halbă de bere!
- E tataie, are ochi roşii, părul alb ş-o ureche!

Cum anu ăsta tataie o căpătat un portret, la anu am liber să-i fac o halbă de bere!

Verdict final: n-am nicio explicaţie pentru prăbuşiri, şi-n trecut am diminuat untul, fie partea de 9 cm n-o poate susţine pe cea de 13, fie starturile de cremă au fost prea înalte, fie astea toate, fie şi altele nedibuite încă. Şi io care visam de Paşti să reuşesc torturi ou verticale de juma de metru.


Luminiţele de bucurie din ochii tatei când am intrat pe uşă făr să aibă habar ce şade-n traistă îs ăl mai împlinit perfect al zilelor ăstora.
- La mulţi ani, tăti!


Spre reamintire,  prima filă tortuloasă de-a râsu plânsu se citeşte aci.