Între acte - Radu Beligan

         Uneori mi-i un dor crunt de viaţa mea din alte vremi.

         În urmă cu cinşpe ani  priveam pe baza unei legitimaţii de liberă intrare, care nu-mi aparţinea,  toate piesele ce se jucau pe scena Teatrului Dramatic din Galaţi. Cea mai mare bucurie era să merg la acelaşi spectacol şi să privesc altceva, să descopăr vorbe schimbate or un alt actor întru acelaşi rol or doar alte reacţii ale spectatorilor. Fu firesc deci ca la sfârşitul celor 4 ani de facultate,  şi de teatru,  lucrarea mea de licenţă să fie despre comportamentul spectatorului de teatru gălăţean. După zeci de spectacole  ceea ce mă fascina amatoriceşte era tot povestea, emoţia.

În viaţa de amu, în şase ani,  am fost la două piese de teatru în Bacău, una dintre ele nici nu-mi amintesc care fu.

Pentru ostoit  dorurile astea mi-am cumpărat “Între acte”*.

           Îmi imaginam o confesiune,  aşa ca în  “Jurnalul” Oanei Pellea or ca în “Convorbirile cu Octavian Paler”. Aproape că m-am înşelat amarnic şi amu, după terminarea cărţii, mă întreb cum de-am putut fi aşa naivă să cred că Radu Beligan atunci când nu e pe scenă are trăiri în afara teatrului.  N-are! Or e spectator expert or e director de teatru naţional or e cititor profesionist.

Spre bucuria mea pe ici,  pe colo vorbeşte despre Oameni. Fu o carte tare grea, probabil nici pe jumate n-am priceput despre ce-i vorba. Paragrafele despre şi cu teorie teatrală, critică de teatru or literară  pentru mine-s scrise-ntr-o limbă străină.  Dar, rândurile despre Oameni din care dau năvală admiraţie, emoţie, tandreţe sunt delicioase. Căci Oamenii despre care scrie sunt Toma Caragiu, Liviu Ciulei, Liviu Rebreanu (istorisirile domnului Beligan mi-au amintit cât de fascinată eram în timpurile de le ziceam trecute de viaţa sa şi câtă bucurie am avut c-am găsit la un anticariat unul dintre volumele  scrise de Nicolae Gheran despre tânărul Rebreanu), Tudor Arghezi, Eugen Ionescu, Grigore Vasiliu-Birlic, Camil Petrescu, Victot Ion Popa, Salvador Dali, Moliere, Lucian Pintilie, Andrei Şerban, Beckett, George Călinescu, Geo Bogza, Shakespeare, Alexandru Kiriţescu, Ken Kessey   or despre cei de care eu n-am habar Harold Pinter, Norman Mailer, Peter Brook, Bob Wilson, George Vraca, Victor Garcia, Buster Keaton, Jean Vilar, Sică Alexandrescu, Victor Eftimiu,  Moni Ghelerter, Albrecht Durer, Ion Iancovescu, Virgilio Pinera, Howard Burker,  Alexandru Finţi, Maurice Chevalier, Charlotte Durrenmatt, Radu Popescu, Alexandru Giugaru, Jean Romaniţă, Erving Goffman, Vercors, Jean-Louis Barrault,  Marcel Anghelescu, Hannah Arendt, etnologul  Levi- Strauss, Martin Ritt, Durrenmatt, Antonio Buero Vallejo, Ian McKellen, Tadeuz Kantor, Bertold Brecht, dar pe care-i înşirui aci spre descoperire.

O parte însemnată a scrierilor este despre conflicte, dedesupturi, răfuieli, orgolii ale lumii de lângă scenă. Am citit cu mare dezamăgire, căci în naivitatea-mi  despre care spuneam îmi imaginam actorii dumnezei făr de păcate omeneşti.

... Împroaşcă în stânga şi în dreapta ocări şi sudalme care se lăţesc şi depravează totul. Cum e cu putinţă ca un talent să se degradeze în halul ăsta! Şi cât e de anevoios să convieţuieşti cu astfel de colegi! Fiindcă, încă o dată, nu harul lipseşte în ansamblul nostru...

A venit azi la mine să se explice, să-şi ceară scuze. Şi-a ridicat regretul la rang de suferinţă... Dar în durerea ei – gemea ca un înger călcat de râme – nu era niciun freamăt de remuşcare... pag.157

Cartea este scurt circuitată de notiţe scrise de mână or ba, de cele mai multe ori cu zâmbet, cu inteligenţă şi geniu. Scurt circuitată pentru mine,  care după ce mă împotmoleam în zeci de idei de nepriceput  alergam la bileţel ca la masca de oxigen salvatoare.

Iaca exemplu de sufocare a minţii:

… Când o civilizaţie îşi caută semnificaţia destinului ei în spectacolul suferinţei şi al morţii, aceasta înseamnă nu numai teroare în faţa existenţei or resorbire în planul imaginarului a ceea ce opune şi leagă un semen de altul, dar şi neputinţa de a rezolva conflictele sale şi tensiunea spirituală a prezentului. Iar violenţa reprezentată pe scenă traduce un fals răspuns şi o abdicare de la interogaţia aptă să cuprindă şi să depăşeasă impasul. Şi mai înseamnă nivelarea generală în brutalitate şi durere până la limita de jos, unde elementarul şi uniformul triumfă asupra a ceea ce-i preţios şi ireductibil într-o existenţă de om…. pag. 98

Toate astea le-aş pricepe de mi-ar fi desenate şi nici atunci nu-s sigură că aşa ar fi.

Dară:

... Majoritatea zdrobitoare a oamenilor nu are parte de marile recompense – Premiul Nobel, Premiul Oscar, medalia Olimpică de aur etc. -, dar micile plăceri ale vieţii sunt la îndemâna tuturor. O bătaie prietenească pe umăr, un sărut pe obraz, prinderea unui crap de două kilograme, o lună plină, un loc liber ca să-ţi parchezi maşina, un foc care arde în vatră, o masă bună, un apus de soare magnific...

Nu vă încăpăţânaţi să cuceriţi marile premii. Mulţumiţi-vă cu bucuriile mărunte. Ele există pentru fiecare dintre noi. Din plin..... pag.20

... Dintre toate operele, cea mai frumoasă este o viaţă bine trăită. Aş zice că este opera de artă prin excelenţă.... pag.195

Astea pricepui? Pricepui bine!

Apoi, mai există şi splendide concluzii pornind de la speculaţii or chiar teorii  ştiinţifice harta României ca Terra Mirabilis, stelele ce dispar prinse-n capcana propriei gravitaţii.

La un moment dat primeşte-n dar o copie a unui dosar “mărturisesc că am fost mândru de acel băiat şi de opera lui ”. În 1937, elev în clasa a VIII a Liceului Internat din Iaşi,  câştigase premiul al doilea la un concurs internaţional cu tema „Organizarea păcii europene ca urmare a războiului mondial”. Din comisia de evaluare făcuse parte tânărul profesor de limba română Eugen Ionescu.

Este descrisă savuros o întâmplare oarecare, aderarea domnului Radu Beligan la  Societatea  Richard al III lea (comitet cu vro 2500 de membri, ce are drept destinaţie reabilitarea hulitului suveran)-  “ricardienii au arătat cu documente că idolul lor era un om popular, cucernic, erudit şi iertător semenilor lui”.

…Mă simt, ca să zic aşa, direct implicat în problemă. Dat fiind că l-am jucat pe Richard, că l-am iubit şi înţeles (căci altfel nu s epoate întrupa un personaj), sunt obligat să mă solidarizez cu ricardienii, chiar dacă acţiunea lor nu e ferită de persiflări…(….)

Mi-am propus să mă întâlnesc cu colegii mei Ştefan Iordache şi Marcel Iureş, mari interpreţi ai regelui ponegrit, ca să-i conving să intre şi ei în această familie de luptători pentru o cauză dinaninte pierdută...

Căci nimeni nu a câştigat vreodată un război cu Shakespeare, chiar dacă dreptatea e de partea lui...pag. 210

… În Shakespeare, când întrebi o fată tânără dacă te va iubi multă vreme, ea îţi  răspunde “ forever and a day”…

Ziua asta suplimentară e cea mai preţioasă şi ar trebui trăită înaintea veşniciei… pag.240

Asta pricepui?! Pricepui bine!

Cartea are 343 de pagini. Poate că din jumate n-am priceput nimic, acelea scrise de Academicianul, dar din cele rămase s-o cernut în mine prietenii, admiraţie, umor fin cu caru, o nostalgie în alb şi negru, făr de stridenţe şi străveziu, cum n-am mai primit de tare multă vreme.  Dintre toate cărţile citite anu ăsta, le fac inventaru sâmbăta ce vine, Între acte  e pe primul loc al preferinţelor mele şi mă amuz că de nu se lichida Realul cu d’ alde 5 lei nu mi-aş fi permis-o în viaţa de amu la preţul ei de 34,90.

Tresar cu frisoane zilele astea când îl aud, că de privit nu-l pot privi, pe uriaşul actor în reclama de pe televizor a unei bănci.

…un spectator, intelectual subţire, deplângea faptul că unii dintre marii noştri actori  se prostituează în filme, în reclame, sau spectacole nedemne de statutul lor artistic(…) e o dilemă pe care fiecare artist o rezolvă conform filosofiei şi … nevoilor lui…

* Între acte - Radu Beligan, editura Allfa, 2013