luni, 27 iunie 2011

Prăjitură de mentă cu cireşe



      Nu-s gravidă, da' mi-au rămas în poftă neostoită ultimele reţete ale Cristinei, prăjitura cu cireşe şi cea cu mentă
      În zambetania prin câteva postări se va aniversa primul an, aşa că ce dar mai bine primit decât ostoire de
pofte neîmplinite?!
   
     Am vrut deci o combinaţie cireşe-mentă, m-am tot gândit care să fie în blat, care în cremă, până la urmă amintirea blatului cu vişine de la tortul carte a decis cireşele în foaie şi menta în cremă.

     În tava 24x24 pentru  vro 12 porţii mari de prăjitură:

BLATUL       
-  un pachet unt - 200 gr
  - 100 gr zahăr + 2 plicuri zahăr vanilat
- 3 ouă
- 250 făină
- 1 plic praf de copt
- 250 gr cireşe fără sâmburi
- esenţă de rom
 Se mixează spumă untul moale, dar nu topit (la temperatura camerei) cu zahărul, esenţa şi zahărul vanilat.
Se adaugă pe rând ouăle şi se continuă mixarea;
După încorporarea integrală a fiecărui ou se adaugă făina şi praful de copt, tot cu ajutorul mixerului le-am omogenizat.
Se toarnă compoziţia în tava acoperită cu hârtie, la foc mic am copt blatul 40 de minute (cuptorul încins bine în prealabil).



 

CREMA
- 200 ml friscă lichidă
- o  legatură de mentă proaspată
- 50 ml lapte
- 1/2 plic gelatină
- 100 gr zahăr
- 1 cană apă

















- am mărunţit frunzele de mentă la blender cu ceşcuţa de lapte
- le-am strecurat
- separat, am fiert cozile de mentă rămase într-o cană de apă şi 100 gr zahăr până la  sirop îngroşat
- în sirop am pus gelatina să se umfle şi apoi la bain-marie să se topească
- am bătut frişca tare, am adăugat siropul răcit şi gelatina topită

















- am întins frişca, acum mentolată, peste foaia  cu cireşe răcită şi am dat-o la frigider



GLAZURA
250 gr cireşe fără sâmburi
- o cană cu apă
- 100 gr zahăr

















- am fiert cireşele în apa cu zahăr până am obţinut un sirop gros, când s-a răcit l-am turnat peste stratul de frişcă mentolată

















- se lasă câteva ore la frigider şi-i gata!
- se porţionează cu un cuţit trecut prin apă
















                     Şi dacă tot ne-am răcorit cu minunea aceasta prăjituroasă  tre să plusăm cu un pahar de limonadă, da' musai tot cu mentă!


miercuri, 22 iunie 2011

Prăjitura Kinder Banana

          
         La fiecare dintre torturile dăruite am avut neliniştea negustatului, primeam reacţii pozitive, dar faptul că nu le-am gustat gram mi-a permanetizat temeri. Pornită cu gand de dumirit nelinişti, prima pe lista de încercări a fost reţeta de la tortul cu Tom&Jerry.  Bebe iubeste blatul de la Kinder Pinguin, nesquikul şi bananale, aşa că acestea au fost tortul şi aceastea-s amu prăjitura Kinder Banana Nesquik. 


Pentru blatul Kinder (tava mare de aragaz): 
- 5 ouă 
- 3 linguri pesmet 
- 3 linguri făină 
- 2 linguri cacao
- 1 praf de copt
- 5 linguri ulei 
- 1 lingură lapte
- 3 linguri miere
- 5 linguri zahăr 
- 1 zahăr vanilat 
- un praf sare


    Se separă albuşurile de gălbenuşuri, acestea din urma se bat bine cu uleiul, laptele, mierea, apoi se adaugă făina, pesmetul, praful de copt, cacaoa;

Albuşurile şi praful de sare se mixează spumă tare cu zahărul (la mine brun) şi zahărul vanilat, compoziţia aceasta se omogenizează uşor cu aluatul obţinut din gălbenuşuri; se toarnă în tava de copt acoperită cu hartie, se coace - 20 de minute la foc mic, în cuptorul încins în prealabil;

 
Eu dupa ce blatul nu se mai lipeşte de scobitoare şi-l scot din cuptor, îl acopăr pană se răceşte cu un prosop,  apoi infoliat il las peste noapte in frigider;

Crema cu banane:

- jumătate de kilogram  banane 
- zeama de la o lămaie 
- jumătate de plic de gelatină
- 250 ml frişcă lichidă

 Bananele curăţate de coajă (am păstrat una pentru decor) le-am trecut prin zeama de lămaie şi le-am dat pe răzătoarea marea, am bătut frişca moale şi am pregătit gelatina conform instrucţiunilor de pe plic, le-am amestecat pe toate şi gata primul strat al prăjiturii;


Crema cu nesquik: 

- 250 ml frişcă lichidă 
- 100 ml ciocolată albă
- 100 grame nesquik 
- 1/2 plic gelatină 

Ciocolata şi 100 ml frişcă se topesc la bain-marie, se adaugă nesquikul. Se pregăteşte gelatina. La tort nesquikul l-am amestecat cu un pachet de unt spumă şi apoi cu frişca, aci doar ciocolată albă am avut. Cat se raceşte ciocolata, am pregătit bananele pentru decor. Din banana oprită de la cremă am tăiat felii groase, le- am trecut prin zeama de lămaie şi apoi ciocolata cu nesquik. Ciocolata răcita, restul de frişcă batut moale, gelatina topită se amestecă;

















Asamblare:
- jumătate de blat 
- crema de banane
- cealaltă jumătate de blat 
- crema cu nesquik
Lăsată la rece cateva ore, apoi pudrată cu nesquik şi decorată cu bananele trase în ciocolată.


Reţeta de la  Kinder Pinguin este una dintre cele mai des folosite reţete pentru torturile mele, blatul mi se pare grozav, nu tre să am grijă că la scoaterea din cuptor se lasă sau că trebuie însiropat sau mai ştiu eu ce alte nelinişti d' astea, pe principiul acesta de uşor realizabilă, gustoasă am postat amu Kinder Banana.


Şi secţiunea de la tort:
- blat
- bananele
- blat
- nesquikul
- blat
- pasta de zahăr

vineri, 17 iunie 2011

Cozonac italian





             Am păstrat de la Paşte, pentru o ocazie specială, reţeta de colombă a Laurei Adamache şi asta pentru că se pregăteşte în vr'o 11 ore. Cum ziua mamei este după ce sunt sărbătoriţi toţi ceilalţi, adică după ce am meşterit vr'o 6 torturi epuizatoare de energii, colomba fu perfectă în gândul meu. O visam o coroniţă frumos decorată! Laura scrie în postare că nu este cozonac italian (panettone) din cauza glazurii de migdale, dar cum se va vedea la final, mie asta mi-a ieşit!:)


             I-am scris Laurei pe blog nelămuririle legate de reţetă, cum oamenii în genere sunt ocupaţi cu altele, i-am strigat ajutor şi pe mail, ea o sărit a  raspunde cu mii de detalii, printre care cel mai important: Maria, e o reţetă foarte grea, încearc-o de probă întâi! Cum la mine se aplică regula de vrei să fac, zi-mi să nu fac sau că nu voi reuşi, sfatul Laurei (cu experienţe uriaşe şi rezultate fabuloase ) mi-a întărit dorinţa de a încerca.


Cu o seară înainte reuşisem cu sfaturile Vioricăi Dinu să obţin cei mai frumoşi trandafiri din toate timpurile, era musai să reuşesc şi coroniţa!



După ce am pomenit-o pe Laura, apoi pe Viorica, pentru a încheia pomelnicul de vii trebuie să o scriu şi pe Lissa (pe principiul nicio reţetă făr' s-o zăpăcesc pe Lissa!).

Oricum este o reţetă lungă, de mai scriu poveşti, o voi finaliza la Sfântul Ilie, adică tot de ziua mamei:)

Teama cea mare s-a născut din faptul că nu am maşină de aluat, cum cozonacul nu mi-a ieşit în alte dăţi pufos frământat la maşina de pâine şi cum Laura m-a sfătuit să-l încerc frământat cu mâna, pe înserat m-am startat cu promisiunea făcută Laurei că nu mă voi abate niciun gram şi niciun minut de la reţeta ei:)



Ingredientele:

- pentru maia - 40 gr. făină
                     - 40 ml lapte
                     - 25 gr drojdie proaspătă
                     - 1 linguriţă miere
- pentru etapa a doua - 100 gr faina
                                  - 130 ml lapte
- pentru a treia - 100 gr făină
                        - 20 gr unt
                        - 20 gr zahăr
- pentru a patra - 210 gr făină
                         - 2 ouă
                         - 80 gr unt
                         - 170 gr coajă de portocală şi lămaie, caise,curmale, smochine dezhidratate, coajă de portocală confiată
                         - 120 gr zahăr
                         - 1/2 linguriţă rasă sare

- pentru glazură -  25 gr migdale + 15 buc migdale
                         - 75 gr zahăr + zahăr pudră+zahăr granulat
                         - 1 albuş

1.MAIAUA - dizolvăm drojdia în laptele călduţ, amestecăm cu  făina şi mierea
-  lăsăm la dospit 30 minute


















2. Adăugăm peste maia 100 gr făină, 130 ml lapte călduţ (eu a trebuit să schimb vasul).

Lăsăm la crescut 45 minute.
Fructele dezhidratate tăiate mărunt le punem în apă călduţă şi esenţă de vanilie la înmuiat vr'o jumătate de oră.
3. Peste aluatul de la etapa 2. adăugăm 20 gr. zahăr şi frămantăm pană la înglobarea acestuia perfectă, apoi adăugăm treptat 100 gr făină, cand şi aceasta este încorporată perfect adăugăm 20 gr unt şi frămantăm bine (cca 10 minute)
Aluatul ar fi trebuit să fie mătăsos, la mine cam deloc.
4.  Peste aluatul de la etapa a treia adăugăm 120 gr zahăr şi frămantăm iară pană la înglobarea perfectă, apoi aceeaşi procedură treptat cu 210 gr făină. Pentru mine a fost singura etapă faină, asta deoarece aluatul s-a frămantat perfect, fără să se lipească, cu  pereţii vasului perfect curaţi.Vr'o 15 minute a durat pană la omogenizarea compactă.

   Adăugăm primul ou şi frămantăm 20 minute, apoi al doilea şi 15 minute pană la înglobarea perfectă, după care se adaugă sarea, şi treptat cele 80 gr de unt şi rezultatul ar fi trebuit cel mai lucios aluat, la mine fu ceva extrem de lipicios.


Peste acesta am adăugat frămantand încă 5 minute fructele şi coaja confiata.
Eu iară am mutat aluatul într-un alt vas pentru a-l lăsa 3 ore la dospit (măcar o felie de cozonac tot mi-o rămas pe pereţii vaselor schimbate la fiecare etapă, deci atenţie, din prima pregătirea într-unul suficient de mare!)
După ce a crescut, eu l-am turnat direct în forma teflonată unsă cu unt şi presărată cu făină.
L-am mai lăsat încă 2 ore, ce mai conta la cele 10 anterioare:)

















Am pregătit glazura: 25 gr migdale măcinate cu 75 gr zahăr şi mixate cu albuşul, eu le-am turnat uşor peste aluatul crescut. Apoi, am presărat zahăr pudră şi granulat, am adăugat 15 samburi întregi  de migdale.


 
















şi l-am trimis la  copt 50 de minute(după primele 20  am acoperit glazura cu folie de aluminiu).
















Dialog mama-fiica, mama habar n-avand de la ce reteta am pornit si ce am vrut sa pregatesc
- Mămi, ţi-o plăcut cozonacul?!
Mama, pentru care cele mai grele vorbe cand nu-i place ceva sunt "Să trăieşti să mai faci! ", răspunde cu sfiala să nu mă necăjească:
- Are gust de cozonac d'ăla italian la cutie!


duminică, 12 iunie 2011

duminică, 5 iunie 2011

Cale - decor pentru colivă




Astăzi, bunicu ar fi împlinit 84 de ani. Nu mi-aş fi găsit timp să-i pregătesc un tort, în noile conditii însă, am pregătit decorul pentru colivă: cale din pastă de zahăr. Nu ştiam ce dimensiuni va avea coliva pentru cimitir, le-am gândit ca pe o coroană. 


Cum coliva a avut o cruce mare din cacao pe mijloc, ce nu putea fi acoperită cu decorul meu, am înfipt calele în ea, în centrul colivei, tot ca o cruce.

Am adăugat postarea la categoria decorurilor pentru torturi pentru ca-ntr-un fel coliva este şi asta.