17/31 ➤ Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.
Am reușit un titlu de tabloid. Bravos, Mărie!
Astăzi este ziua de naștere a fratelui meu. Și, minune mare, știu câți ani împlinește! 40. În mintea mea, e tot fratele meu mic, cel mai mic, și-i cam înspăimântătoare cifra asta de alăturat lui. În cazul lui, m-am oprit cu înregistrat anii pe la 20. Aș fi zis că abia o terminat facultatea și s-o angajat prin lume. Îmi imaginam diferența dintre noi la 10-15 ani. Când matematica zice că-s doar șase, îmi cam dă cu eroare. Întotdeauna el a fost foarte mic, cel mai mic.
Anul ăsta nu mi-o scris nici de Sfântă, nici de 46. Singurele interacțiuni dintre noi - el mă urează, eu îi mulțumesc, apoi liniște deplină. Am intrat să verific de totuși fu vreun mesaj. Sunt două în 2024. În ianuarie, mă văicăream că am rămas fără telefon și mă trimitea la colecția lui de la mama. Și-n iulie, îl invitam la centenarul bunicii, părea că acceptă, dar n-o apărut.
2023 fu doar cu mesaj de 8 martie și răspuns la 17 decembrie al meu.
2022 era pe bogăție, ne agitam cu pensia mamei și mi-o trimis niște legi. Apoi, o schimbat întreaga mobilă și m-o-ntrebat ce vreau să păstrez din copilărie.
2021 este foarte interesant. Fix zero mesaje.
Când zic că astea-s singurele contacte, nu exagerez cu nimic. Și de este pe la mama, în rarele momente când ajung pe acolo, ne salutăm și drumuri bune. Mă amuz adesea cu B., amintindu-ne că eram în bucătărie, la masă. Eu, B., tata. Ș-o venit mama și ne-o ușchit de acolo, să poată veni și frate-miu să mănânce. Nu știu niciodată nimic despre viața sa. Nimeni din familie nu știe. Râd câteodată cu soră-mea imaginându-ne că are zece prunci și opt neveste.
- Am comandat tort Dubai, îmi împărtășește mândră nevoie mare.
- Păi, ai auzit tu că va fi acasă de ziua lui?
- Da' de când avem noi nevoie de el la petrecerea de ziua lui?!
Dar mi-i bază, cum o alta nu am pe lumea asta. Știu sigur că-n orice secundă m-ar salva de necaz, indiferent că-i în Chile, Norvegia, Republica Moldova, Tecuci.
Și pentru că cel mai frumos text i l-am dedicat în 2019, mă întorc la el. AICI în arhivă.
Tatăl meu și-o dorit băiat. Mama i-o făcut o fată, pe mine. La fel de corect ar fi de-aș scrie: tata și-o făcut dintâi o fată. Și din a doua, tot fată, soră mea. Mama zice că-i fu teamă a doua oară să-i spună sexu copchilului. L-o trimis să-l lumineze moașa, că ea, mama, nu știe încă ce-i. A treia oară fu băiat. DD de avea umor pân la capăt îi trimitea fete făr de număr.
Îmi amintesc bine seara în care femeia ce ne creștea ni-o anunțat că mama nu va ajunge să ne ia acasă. Mi-l amintesc și pe tata băut. Ne voia acasă, femeia nu ne-o dat. Știu c-am plâns și mi-am șters mucii de furoul movuliu al fumeii, nu-mi amintesc deloc de ce am bocit atunci cu sughițuri, probabil că mă gândeam că e ceva cumplit să naști și că mama va muri. N-o murit.
A doua zi de dimineață, la spital, ne-o arătat mama un scutec roz, cu o fașă albastră, în care era un bebeluș vișiniu. Ni l-o pus pe o fereastră îngustă de la parterul clădirii în care zăcea. Era cel mai urât bebeluș pe care-l văzusem vrodată. Cel mai probabil și primul.
Când l-au adus acasă, l-au lăsat în pat. Bebelușul o-nceput să scâncească. Tata o zis: Plângi, băiete, mai cu foc că așa faci plămâni! Mama și tata au plecat, eu și soră mea am rămas să păzim bebelușul. Când s-o-ntors mama, se plângea pe trei voci. De ce plângeți, ne-o întrebat ea. Pentru că plânge bebelușul, am răspuns noi, doar eu și soră mea am răspuns, bebe doar o continuat să urle.
Cel mai adesea îl adormeam legănat pe picioare. Aveam o mie de scenarii în cap. Dacă nu văd culoarea verde - va adormi, dacă văd culoarea gri - va muri, dacă mă gândesc la o mașină - va muri. Țineam ochii închiși mereu și vedeam mașini. În anii ăia am visat doar camioane. Când tata mă lovea, aveam grijă să feresc bebelușul și să continui să-l legăn. Nu știu de ce moartea fu Baubaul anilor ălora. Bine că-ntre timp m-am lecuit!
Uram bebelușul, și apoi băiețelul, pentru că el nu încasa lovituri niciodată. Cu excepția verilor în care-l căram după noi pe câmpuri, nu-mi amintesc nicio secundă de împreună. Nu-i știu jucăriile, nu știu ce fel de elev era, care-i erau prietenii. Parcă-mi zicea Ana, nici de asta nu-s sigură. Nu-mi amintesc nici anii lui de facultate, de venea acasă or de lipsea. Era un copil slăbuț, mic de statură, cu ochelari groși. Când a terminat liceul, a hotărât că nu-i trebe facultate. A muncit doi ani cu ziua în construcții. A crescut de doi metri și de optzeci de kilograme. După cei doi ani, s-o dus, făr de nicio pregătire, să dea examen la facultate. A terminat masterul. A muncit cu ziua trei ani până o găsit ceea ce și-o dorit.
În urmă cu zece ani, l-am rugat să vină la fabrica în care lucram. A venit dimineață, la șapte. La doișpe și-a dat demisia. De ce pleci, l-o întrebat directorul. Pentru că sunteți prea mulți șefi, o răspuns tânărul.
Se spune că fetele își aleg partenerii de viață după profilul taților. Eu îi aleg după cel al fratelui mai mic: să fie geniali și să posede tone de umor negru.
- E mai simplu să-ți tai venele decât să te arunci de la etaj, i-a spus iubitului meu care doar ieșise la o țigară pe casa scării și pe care nu-l văzuse niciodată.
- Maria, sunteți familia Adams făr de-ndoială, o răspuns într-un târziu fumătorul.
- Niță, îmi cumperi și mie un bilet până-n Belgia ?
- Îți cumpăr până oriunde-n lumea asta, doar DUS! m-o asigurat el.
Niță l-o strigat Ștefănuț când nu putea rosti Ionuț. Asta după multă vreme de Onu. Io-i zic și acuș Niță. Îs singura.
Pe la începutul anului am primit de la frate-miu un SMS: Îți dau bani pentru școala de șoferi, pentru orice curs, dar nu de cofetar sau îți cumpăr laptop? Laptop fu răspunsu-mi câștigător. În cinci minute suna la interfon. Nu-l mai văzusem de multe luni - muncește în lumea largă, întotdeauna alta. A intrat, a lăsat laptopul și dus o fost. Când mi-a confirmat că-mi achită biletul călător, i-am răspuns: Nu-mi dai cinșpe milioane să-mi cumpăr un aparat foto? Mi i-a trimis în cont. Înainte de toate astea, mi-a mai achitat o școală de șoferi pe care am futut-o (pe bani i-am, nu pe școală). Și s-o mai oferit să-mi achite un credit când nici măcar nu muncea. Da, bine, Niță, eu achit șaptezeci de luni și vii tu acuș la ultima rată, nici nu vreau s-aud că-mi strici bucuria asta!
Primul telefon pe care mi l-am dorit foarte mult în viața asta o fost cu clăpiță. Aveam trei contracte de muncă, câștigam cât mama și tata împreună, dar nu aveam bani niciodată. Frate-miu mi l-a dăruit la un sfârșit de februarie, era roz. Singurul telefon pe care mi l-am dorit vrodată. Mi-o fost furat un an mai târziu de la o troiță.
M-am împotrivit multă vreme laptopului. Tableta pe care mi-a dăruit-o dintâi nu am atins-o niciodată. O spart-o Ștefănuț d-un Revelion. Telefonul deștept l-am zgâriat prin geantă, nefolosit, până prima dată când n-am știut să apelez coșarul. E tot la Ștefănuț, nespart la ultimul inventar. Laptopul l-am ținut neatins vro jumătate de an.
- Îți este de folos?
- Îmi este, Niță! Nici nu știu cum de-am trăit făr de el... Mințeam eu la fiecare interogare.
După vro șapte luni l-am sunat disperată:
- Nițăăăăăăă am uitat parola laptopului! Da, l-am folosit zilnic și acuș am un gol în cap ...
Repet, frate-miu fiind peste mări și țări și parola fiind 12345. Avea T. urgentă nevoie de el că altfel și acuș ședea negruțul în cutie.
În 2010 jucam la loto pentru prima dată. Câștigam patru milioane. Mi-am luat prima săpunieră foto pentru Zambetania.
În 2008 gluma preferată a iubitului meu era:
- Mărie, am luat ce-i mai bun din familia ta!
- Asta pentru că nu te-ai fi putut însura niciodată cu Niță! răspundeam io drăgăstoasă.
O adunat DD în el tot ceea ce o avut mai bun. Întotdeauna, de-o muncit or ba, o avut bani mai mulți decât noi toți. Nu-mi făcea niciun comision de nu era plătit. La el, comision însemna și să meargă după pâinea din care să se hrănească și el. Ca și mama, are darul de a-și înmulți înzecit toți talanții. Îl am și io și soră mea, pe ăla de a face din zece bani zero bani, invers nu ne prinde. Inițial, când i-am găsit prezervativele pe bon fiscal, m-am bucurat: Iote, frate-miu nu-i virgin! Apoi, după o meditație de cinci secunde, mi-am dat seama c-ar putea fi doar obiecte de trafic și negoț prin pustiurile pe care-și petrece veacurile.
E ăl mai ordonat om de-l cunosc. Cincizeci de cămăși colorate așezate la dungă. Zece filme, fiecare în caseta lui. Fiecare șurubel, căbluțel, în cutiuța lui. D' astea de te doare mintea numai enumerându-le. Ş-o tonă de cărți citite, nu ca la alții o tonă de restante. Și acum îmi recitește cu plăcere scrisorile de dragoste din adolescență.
- Ce vrei de ziua ta? Îți plătesc școala de șoferi, un curs, dar nu de cofetar ... A se observa cât de fixist e frate-miu și-n oferte de cadouri.
- Vreau să-mi plătești avansul la prima casă, Niță!
Asta era-ntr-o joi. M-am trezit de ziua mea că am nevoie să mă înham la un credit pe decenii. Peste o săptămână, mi-o scris frate-miu că-i trei zile în România disponibil pentru avans. Or mie îmi trebe cel puțin un an pentru a ajunge la instituție să mă informez ...
Când o să mă fac mare vreau să fiu ca fratele meu mai mic!
- La mulți ani, Niță! Poți să-mi aduci un cadou de ziua ta?
Potul cel mare e infim în raport cu aste dimensiuni ale unui om.
Poate că nu întotdeauna ne alegem părinții, ci uneori ne alegem doar frații care au aripi ...
N.B. Frate-miu, grozavă gluma cu biletu' numa' dus! Fu o glumă, nu?!
Ce bucurie să recitesc astăzi această scrisoare! Atât de multe am uitat dintre cele povestite aici. Râd de una singură, câți lei pentru școala de șoferi am mai futut de atunci. Și câți euro... De-i are scriși într-un catastif, n-am nicio îndoială că-i are, mi-s datoare zece vieți, nu doar jumate, câtă mi-o mai rămas.
- La mulți ani, Niță! Poți să-mi aduci un cadou de ziua ta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu