- Nu știu ce-s chestiile astea. Le voi boteza pe mai departe tot bomboane coapte.
Pentru 23 noiembrie ș-un dar, am experimentat ieri rețeta de azi. Ideal ar fi fost s-o nimeresc făr de zahăr, dar n-am prea știut cum.
Am pornit de la rețeta de bază pe care o conțin Instrucțiunile de utilizare ale aparatului Cake Pop. Am înlocuit 15 grame de făină cu 15 grame cacao, am adăugat rom și vișine.
Am obținut dulcegării foarte puțin dulci. Sunt pufoase, aromate și conțin cuplul de aur cacao-vișine, deci sunt delicioase.
Ingrediente pentru 40 de bomboane (550 grame)
- 100 grame unt moale
- 100 grame zahăr
- 10 grame zahăr vanilat
- 1 ou
- 160 grame făină
- 15 grame cacao
- 5 grame praf de copt
- 2 grame sare
- 110 grame lapte
- 10 grame rom STROH 40%
- 50 grame vișine confiate
- în plus, zahăr pudră pentru tăvălit
Preparare
1. Untul moale l-am spumat cu sarea, zahărul tos și cel vanilat. Am adăugat oul și am amestecat bine compoziția cu mixerul. Am încorporat în două tranșe alternativ făina (cernută cu praful de copt și cacao) și laptele cu romul. Am obținut un aluat neted, ușor moale.
2. Cu jumătate din aluat am umplut un poș. Cel mai ușor fac asta de folosesc un pahar înalt. Întorc marginile poșului pe gura paharului și apoi torn compoziție.
3. În aparatul încălzit umplu golurile 1/3 cu aluat. Pun jumătate de vișină. Acopăr vișina cu aluat în așa fel încât spațiul să fie plin cu vârf. Închid capacul.
4. Le coc 10 minute.
5. Calde le-am tăvălit prin zahăr pudră. Am repetat pașii până am terminat de copt toată compoziția.
6. Le păstrez în loc răcoros închise în caserole cu capac.
ALTE MENȚIUNI
- La sursă nu se precizează procentul de grăsime al untului.
- Pentru că untul meu (82% grăsime) am uitat să-l scot din frigider, am ținut bolul cu unt câteva minute în apă caldă, cât să se topească puțin untul de pe margini. Tot în apă caldă am lăsat și oul, deși n-am observat probleme cu el folosit direct din frigider.
- Abia acum am fost atentă la etapele preparării. Zice cartea că se amestecă într-un aluat neted zahărul, untul, oul și apoi se adaugă restul ingredientelor. De untul nu e suficient de moale, va fi imposibil de omogenizat împreună cu oul, asta am verificat de nenumărate ori.
- Vișinele le cumpăr de la magazinul specializat în condimente.
- Bomboanele sunt turnate cu lingura în Instrucțiuni. Cel mai repede reușesc cu poșul. Când folosesc și adaos, nici nu umplu toate golurile aparatului pentru a mă mișca mai repede. Aparatul este cald, praful de copt se activează imediat și biluțele se deformează.
- Pentru că utilizez același poș de mai multe ori, vârful care este tăiat îl închid cu un cleștișor (cârlig) și abia apoi umplu poșul.
- Toată vara m-am jucat cu aparatul acesta. Am folosit pentru glazurat: șerbet de lavandă, ciocolată albă, fulgi de cocos, bombonele, pesmet de biscuiți cu scorțișoară.
- Îl am de cel puțin 10 ani. L-am scăpat aproape nou de pe un raft și i-am spart un picior. Timpii de coacere diferă la fiecare nouă doză, dar încă nu mă-ndur să-l înlocuiesc. În zece ani l-am folosit de zece ori (din care nouă anul ăsta).
- Azi m-am oprit la zahăr pudră pentru că nu erau dulci. S-ar fi potrivit cu zahărul pudră cu aromă de rom de la Dr. Oetker, dar n-am avut în casă decât din cel cu lămâie.
- Celelalte rețete de bomboane (inclusiv Cake Pop) sunt adunate AICI:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu