luni, 13 februarie 2023

CULOARUL MORȚII



➽ 1/12 Cartea lunii

De ce astă carte

De-aș avea un plan pentru 2023, n-am!, una dintre liniuțe ar porunci: de citit în fiecare lună un Stephen King. Nici așa n-aș găta prea curând volumele sale aflate-n așteptare. 

În urmă cu 20 de ani aveam patru filme salvate-n calculator,  pe care le tot revedeam.  Unul dintre ele era Culoarul Morții - The  Green Mile - din 1999, cu Tom Hanks. 

Abia anul trecut, când B.  o-nmulțit colecția Stephen King, am aflat și eu cine scrisese povestea pe care-o bocisem de cel puțin zece ori în tinerețe. Ș-apoi și Închisoarea îngerilor The Shawshank Redemption - o născut aceeași uimire, dar despre asta când i-o veni rândul cărții pe Zambetania, căci planul (de nu-l am) am reușit să-l îndeplinesc și-n februarie. 

În ianuarie, la Cartea lunii, am cocoțat două titluri. Pentru că era nedrept pentru oricare să votez un singur câștigător, am decis ca Jurnalul Annei Frank să-l rezerv pentru proiectul special al lui decembrie, 31 de povești pentru 31 de zile.  


***** Despre o poveste în mai multe părți

Iubesc cărțile care conțin  mărturiile autorilor cu privire la nașterea lor. Cele mai multe dintre volumele lui Stephen King cuprind astfel de pagini mărturisire și mi-s mare bucurie. Așa am aflat că o publicat Culoarul morții în regim de foileton. Șase părți de poveste, câte una scrisă în grabă și apărută săptămânal. 

1935 și închisoarea Cold Mountain cu  sectorul (Corpul E) condamnaților la moarte din sudul Statelor Unite. Paul Edgecombe este gardianul șef al penitenciarului  și el este cel care  narează faptele petrecute de pe când avea sub supraveghere un grup de criminali condamnați la moarte pe scaunul electric, care are și un nume, cum altfel?, Bătrânul Scăpărici. 

Coridorul lat din mijlocul Corpului E era acoperit cu linoleum de culoarea limetelor extracoapte. Ceea ce era numit Culoarul Morții în alte închisori era poreclit Green Mile (Mila Verde) la Cold Mountain. Măsura, cred, 60 de pași mari de la sud la nord, dintr-un capăt în celălalt. Într-un capăt era carcera. În celălalt era o răspântie în forma literei T. La stânga însemna viața - dacă puteai numi viață ceea ce se petrecea în curtea încinsă de arșița soarelui; și mulți o numeau. 

Toți condamnații au o poveste or doar moartea prin electrocutare naște o poveste, dar când la cazare ajunge John Coffey, un bărbat negru, masiv, peste 145 de kilograme,   de peste doi metri și condamnat pentru uciderea violentă a două fetițe, nu doar viața lui Paul se va schimba radical, ci a tuturor deținuților și angajaților,  căci John Coffey are un har dumnezeiesc. Blând, politicos, timid, naiv, un uriaș cu minte de copil, un singuratic, cu puteri paranormale or făr de ele,  în jurul lui John Coffey cam încep a gravita toate firele Culoarului Morții. 

Sunt multe fragmente care provoacă groaza, de o violență șocantă. Pe cât de emoționante și de pline de frumusețe sunt imaginile în care Binele dictează, pe atât de oribile sunt cele în care Răul preia conducerea. Începusem prin a recunoaște că înainte de prima pagină și întâiul cuvânt, cunoșteam prea bine întreaga poveste. Or trecut peste 20 de ani de când am văzut în buclă filmul, dar n-am uitat, nefiresc mie, mai nimic. Înainte însă ca filmul să defileze cu personaje memorabile, o făcuse Stephen King. Nu-mi amintesc de un alt roman al său în care atât de multe fire secundare să se împletească într-un întreg fabulos și atât de mulți oameni de apar în volum să fie atât de iubibili. D-apăi i-am bocit pe vreo doi de mi-o sărit nu doar pijamalele, ci și somnu'. 


Posibil să fi ajuns la vreo 15 romane citite ale domnului King. Încă mă fascinează cum scrie. Cât de ușor mă agață în poveștile sale prin trei cuvinte, un om și patru emoții. Când se adresează la finalul cărții cititorilor, îi numește Cititori permanenți.  Azi, după ce B. o comandat un nou teanc regesc, am zâmbit gândului că fac parte din Trupa Dependenților săi. Oricum ori îl iubești or îl urăști, calea de mijloc, a indiferenței,  nu prea există către domnul King. 

 
Ca-ntotdeauna nu-mi doresc să dezvălui prea multe dintre secretele cărții. Zic pe final doar că lejer publica Stephen King vreo cinci cărți, de Culoarul Morții i-ar fi fost ciornă. Unul pe durere, altul pe umor, celălalt pe misticism, un al patrulea pe emoții puternice pozitive ș-un ultim pe tema prieteniei, ca rețetă a fericirii. Din fericire, le-o concentrat pe toate în Culoarul Morții 


Despre steluțe

Câte șanse erau pe lume pentru ca unul dintre scriitorii de-i iubesc să fi inspirat și primele filme din topu-mi? Ce mi-ar plăcea să-mi iasă-n cale de pe undeva, n-am habar de pe unde, reacțiile autorului la ecranizările (de succes or ba) care se tot fac romanelor sale. Să zică și el, ca și mine, Tom Hanks e-ntrupat din cuvintele cărții, altfel ce explicație să existe pentru perfecțiune și geniu?! Recomand din toată inima și filmul, chiar dacă eu n-am mai reușit să-l revăd pe nicăieri pe internet. 

Culoarul Morții o avut darul să mă lămurească deplin cât de mult greșeam pornind așteptările pentru orice scriitură a lui Stephen King de pe piedestalul de horror. Omul mai scrie și altceva și uneori o face la fel de bine. Deși Google vorbește despre o poveste adevărată care să fi inspirat filmul, Stephen King zice-n  Postfață că-i ficțiune 100%. 

Am început cartea în dimineața lui 1 ianuarie și m-am trezit în noaptea lui 2 de-am gătat-o. Nu fu pentru că nu-i știam finalul, din fericire filmul respectă foarte mult din povestea cărții, ci pentru frumusețea unei scriituri cum atât de puține sunt. 

De-am de ales, refuz să văz ecranizările cărților pe care le iubesc, dar dacă viața mi-o scos în cale întâi filmul, am avut privilegiul de a auzi vocea lui Tom Hanks pe toate paginile și-n fața ochilor nu cuvinte, ci imagini create-n oglindă de Frank Darabont. 

Sunt multe cărți semnate Stephen King pe care le-am iubit. Poate tot pe atâtea mi-s penalizate, să nu le zic urâte. Acum, când sunt încă sub emoția cărții, înclin să scriu despre Culoarul Morții ca despre cea mai frumoasă carte a domnului King. 

  • Culoarul morții - Stephen King, traducere din limba engleză de Oana Dușmănescu, editura Nemira, 2021, 447 pagini. 



______________

  1. Celelalte peste 300 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA
  2. Indexarea titlurilor din  2022, 2023,  este AICI. 
  3. În 2023 am citit și povestit despre:



Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele,  de n-aș fi atât de subiectivă:

*       cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**    volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***     cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****  scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;
***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu