marți, 21 decembrie 2021

RULADĂ CU GEM DE SCORUȘE


16/31 ➤ Provocarea lunii decembrie 31 de povești (or mai puține) pentru 31 de zile

Îmi plac mult ruladele. Nu-mi trece prin cap amuș o altă dulcegărie care să se pregătească atât de rapid și de ușor. Câteva  ingrediente și-i gata-n orice cantitate. 

Cum mă strădui să scot ciocolata din deserturile casei, fructele au cucerit bătălia,  cel puțin pe anul de se gată acușica. Despre scorușul din livadă am mai povestit că-n iarna asta ș-o spălat toate pagubele din anii trecuți și mi-o umplut congelatorul de nu mai încape un bob de mazăre. 


INGREDIENTE pentru o ruladă de 850 grame

  • 5 ouă
  • 115 grame zahăr
  • 10 grame zahăr vanilat
  • 125 grame făină
  • un praf de sare
  • coajă de lămâie și de portocală
  • 500 grame gem de scorușe

PREPARARE ruladă cu gem

Eu am câțiva pași ce-i respect de cele mai multe ori la pandișpan. 
  • Separ albușurile de gălbenușuri. Albușurile le pun în bolul mixerului cu un praf de sare.
  • Aprind cuptorul la 180 de grade.
  • Tapetez cu hârtie cerată tava cuptorului. A avut 32 x 35 centimetri. 
  • Mă-ntorc la albușuri și le mixez spumă cu mixerul la viteză mare. 
  • Adaug zahărul și continuu baterea până obțin o bezea netedă, lucioasă, albă.
  • Cu mixerul la viteză mică încorporez scurt gălbenușurile și coaja de lămâie și portocală.
  • Cern făina peste ouă și amestec cu o spatulă de sus în jos, cu mișcări lejere și largi până obțin o compoziție omogenă. 

  • Răstorn amestecul în tava de copt peste hârtia cerată și-l nivelez.
  • L-am copt 15 minute la 180 de grade în cuptorul acum preîncins.
  • Am răsturnat blatul fierbinte peste o coală de hârtie cerată și am desprins hârtia pe care s-a copt.
  • L-am rulat strâns pe latura cea mare împreună cu hârtia. 
  • L-am lăsat la răcit.
  • Am derulat foaia rece și am întins gemul. 
  • Am rulat-o iară, de astă dată cu gemul.
  • Am împachetat-o în hârtia de-am folosit-o pentru răcire și am lăsat rulada la frigider până a doua zi.  
  • S-o tăiat ușor cu un cuțit cu lama zimțată chiar și-n felii subțiri. 
  • N-am pudrat-o cu zahăr, nu i-am mai adăugat nimic. Pentru mine este perfectă așa: nu prea dulce, pufoasă, aromată. 




ALTE MENȚIUNI

  • Pentru 1 kilogram de fructe folosesc 150 grame zahăr la gem. O parte din zahăr este vanilat, uneori chiar jumătate. 
  • Scorușele sunt ușor acrișoare și când s-or găta voi înlocui gemul cu unul de mere și gutui, de-l am căpătat la beci în borcan de 5 kile. Se poate înlocui cu orice dulceață, gem. De este o conservă dulce, se reduce mult din cantitatea folosită pentru umplere. Pentru un strat subțire sunt suficiente 250 de  grame. 
  • Gemul însiropează ușor blatul și chiar de-n unele porțiuni (în mijloc) stratul a fost mai gros, rulada se porționează perfect. 
  • Pentru că n-am avut vreme să pozez rulada, am păstrat un colț o săptămână la frigider împachetat în folie de aluminiu. Și-o păstrat aroma și prospețimea din momentul facerii. 

_____________________________

➽ Un sertar al ruladelor din arhivă este  AICI


➽ Un al doilea este ACESTA.  După un deceniu poate-oi reuși să-mi organizez olecuță textele, cândva-n anul ce vine. 



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu