I-am zis poezie roman pentru că există un personaj comun tuturor versurilor, nea Gică, frizerul. Parc-ar fi un singur poem închinat vieții măriei sale, nea Gică. Iaca-nceput de biografie - elogiu:
Nea Gică e cel mai mare frizer din lume. Are un metru șaizeci și doi și cincizeci și opt de kilograme. La el s-au tuns cele mai rapide extreme și cele mai eficace vârfuri. La el s-au bărbierit cei mai grași tenori. În frizeria lui s-au jucat cele mai lungi partide de șah. (Una, începută acum optzeci și trei de ani, pe vremea primului Gică, a fost lăsată moștenire și continuă din tată în fiu.)
Nea Gică e cel mai rapid frizer din lume. Deține recordul mondial de viteză la tuns plastic și este triplu campion olimpic la masaj pe ceafă. Dar specialitatea lui e bărbieritul. Rade orice barbă dintr-o singură mișcare prelungă, învăluită în acolade, așa cum numai marii artiști sunt în stare să deseneze un portret. Asta e un fel de semnătură a lui, pe care o ține la vedere, tradusă într-un grafic înrămat.
Multe dintre gândurile și faptele Frizerului mi-au depășit capacitatea de pricepere, deh, filosofia nu mi-i prea la-ndemână, dar tot fu o bucurie să-l văz de la un capăt la altul în filmul dedicat de T. O. Bobe.
Deși m-au emoționat mai multe dintre poeziile volumului, am ales pentru proiectul festiv Ultima dorință a lui nea Gică.
Încă de când era tânăr (avea vreo patruzeci de ani), nea Gică și-a exprimat ultima dorință. Ultima dorință exprimată era cam așa: După ce-o să mor, pe mine să nu mă-ngropați și nici să nu mă ardeți. Mai bine să mă-mpăiați. Da' să nu puneți paie, să puneți păr. Să mă-mpăroșați, cum ar veni. Și să mă așezați undeva într-un colț de frizerie, în halat alb, cu o foarfecă într-o mână și cu briciul în alta. În buzunarul de la piept să-mi puneți un pieptăn. N-aveți grijă, că nu se sperie nimeni. Cine m-a cunoscut știe că sunt om bun și cine nu m-a cunoscut o să creadă că-s un manechin de reclamă. Din când în când, nu uitați să mă ștergeți de praf. Și, dacă se poate, să mă recondiționați. Ca pe Lenin. Ați înțeles? Nu vreau să mă băgați în pământ. Să mă umpleți cu păr! Să stau pe-aproape. Și pieptănul din buzunar să nu fie de os. Vreau să fie de plastic, și zimții lui să poată cânta, când îi ciupe clienții, duios.
Am mers pe 5 steluțe pentru că mi-ar plăcea s-o recitesc undeva, cândva pe Bucla lui nea Gică, chiar de nu întrunește celelalte criterii de mi le autoimpun pentru cărțile de coroniță.
- Bucla - T.O. Bobe, editura Humanitas, 2015, 82 pagini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu