Sunt puține cărțile apărute în limba română care să-mi lipsească din colecția murakamiană. Cele trei volume 1Q84 le aveam pe lista dorințelor de multă vreme. Pentru că erau prea scumpe am decis să aștept o reducere de aia mare, de octombrie, să văz de ăștia care vând cărți mint cu promoțiile alea pompoase or ba. Nu am răspunsul pentru toate, dar astea le-am achiziționat atunci la jumate de preț. Sper ca anu ăsta să se nimerească în acea perioadă ultimul șomaj și să-mi pot cumpăra măcar un sfert din lista cu peste 50 de titluri adunate.
Îl iubesc pe Murakami și pe această bază mi-i foarte greu să scriu despre poveștile sale. Regula este să amân până când nu mai am nicio dorință să împărtășesc bucuria lecturii. Dar cum legea scrisă a lui 2017 dispune să ajungă cartea pe Zambetania simultan cu citirea ei, om vedea ce-o ieși de astă dată.
Am întrerupt șirul nesfârșit al numerelor din colecția de Literatură a Cotidianului pentru că nu-mi place să le rufoșesc pe drumuri. Or perioada aceasta este toată făr de acasă la mama, deci de cărți fu nevoie mare.
Pentru că-l iubesc pe Murakami evit să-l confrunt în topuri cu alți scriitori preferați din teama că va pierde coronița pe care o tot primește anual de când o aterizat în viața mea cu Pădurea norvegiană. Uneori nemeritat e locul fruntaș, dar îmi permit să fiu cât de subiectivă, adică nedreaptă, vreau în clasamentele proprii și personale. Planetele s-au aliniat așa încât să termin cele peste o mie de pagini în doar câteva zile de vacanță. 1Q84 n-ar intra în primele scrieri murakamiene de aș întocmi o astfel de listă. Cronica păsării arc, Pădurea norvegiană, Kafka pe malul mării sunt pe cele trei poziții dintâi. N-aș ști să nominalizez exact locurile. Probabil Kafka ar fi prima și asta doar pentru că este cea mai recentă dintre lecturi, cea mai recentă, adică de anu trecut. Hehe, domnule Murakami, pare-se că dragostea noastră va apune curând.
Tot în defavoarea romanului în trei părți tre să spovedesc fapta de a fi fost citit simultan cu povestirile lui Alice Munro din Ură, prietenie, dragoste, căsătorie. Dacă mărturisesc că astăzi printre cărțile comandate online - am încălcat iară interdicția de a mai cumpăra doar pentru că am de onorat daruri - nu se află și domnul Murakami, ci tot Alice Munro, cred că-i limpede către ce surprize se îndreaptă topul lui 2017.
Firele lui 1Q84 îs mai complicate decât oricare altă carte scrisă de Murakami, care Haruki oricum îmbină planuri și unește timpi de nu mai știi pe ce lume trăiești. Cred că de n-o desfășura pe atât de multe pagini și de nu o scotea cu totul din real, povestea mi-ar fi plăcut mult mai mult. Este ca toate scrierile sale anterioare plină de muzică, sex, pisici, fantezie cu caru, singurătăți și handicapuri afective, lumi paralele. Pentru prima dată am simțit că nu a mai încercat să mă convingă că-i firesc ca pe cer să fie două luni, ca o femeie să rămână însărcinată cu un alt bărbat decât cel cu care face sex în momentul conceperii, ca în paralel cu anul 1984 să existe anul 1Q84, că 1Q84 e bântuit de Oamenii cei Mici. Cum ar spune unul dintre protagoniști deși subiectul este în întregime fantastic, amănuntele sunt descrise cu un realism deosebit. Exact descrierea asta realistă șchioapătă în anul care l-o furat pe 1984. Și pentru că Murakami nu a mai încercat, nici eu n-am mai crezut și privind filmul ca pe unul de desene animate am pierdut exact ce mă atrăgea cel mai mult la scrierile sale: lumea aceea inventată, plină de magie, care știam că nu-i reală, dar ce frumoasă ar fi de oamenii ar crede doar puțin că este posibilă și ea ar deveni.
Am citit cartea imaginându-mi cum a fost concepută. Cred că Haruki Murakami scrie 50 de întâmplări fantastice pe orice temă, bate câmpii cât cuprinde pe fiecare dintre ele și apoi se străduie să le armonizeze în aceeași poveste. Uneori unele dintre legături rămân încropite doar cu ață albă. Sunt fascinată încă de lumile pe care le gândește, de forța personajelor sale de a fi altfel, de lipsa oricăror reguli ce țin de realitate, dar năzuința mea este ca fiecare nouă carte să fie mult peste anterioara, ceea ce desigur este imposibil când precedenta a atins culmi ce țin doar de ceruri și geniu.
Finalul m-a surprins pentru că la Murakami nu prea există sfârșituri fericite. Aș zice că aproape am fost dezamăgită că nu și-o distrus povestea la capăt ca altă dată. Personajele sunt savuroase, pentru că fiecare dintre ele este mai nenormal decât celălalt, ca toți eroii lui dealtfel. Și desigur că m-am atașat de toți oamenii ăștia cărora le filează o lampă. I-am și plâns, chiar pe ticăloși.
Să rezum povestea ca și când s-ar putea înțelege ceva din ea făr de talentul și mijloacele lui Murakami: Aomame (fasole verde în japoneză) se plimbă cu taxiul, la radioul căruia se aude Sinfonietta lui Janacek, pe o autostradă suspendată în Tokyo lui 1984, are 30 de ani și este instructor sportiv. Coboară din taxi pe banda de urgență a autostrăzii și de acolo aterizează direct în lumea lui 1Q84. Sinfonietta mi-o cântă și mie amu Youtube. Credeam că-i inventată, dar se pare că de astă dată domnul japonez a folosit o melodie reală. Lucrarea aceasta e un personaj important și special al romanului, exact ca toate muzicile când e vorba de semnătura lui Murakami.
În volumul trei se dedică separat capitole și unui al treilea personaj, un detectiv particularcăruia i-am uitat numele, ceva cu U., Ushikawa. Din aprilie până-n decembrie 1984 se petrec acțiunile. Totul se complică prin rescrierea imorală a romanului, apariția unor secte, apoi a Oamenilor cei Mici, a crimelor asupra neisprăviților, a poveștii de dragoste, a imposibilității de a părăsi 1Q84 pentru 1984 făr de a îndeplini toate misiunile periculoase.
Am întrerupt șirul nesfârșit al numerelor din colecția de Literatură a Cotidianului pentru că nu-mi place să le rufoșesc pe drumuri. Or perioada aceasta este toată făr de acasă la mama, deci de cărți fu nevoie mare.
Pentru că-l iubesc pe Murakami evit să-l confrunt în topuri cu alți scriitori preferați din teama că va pierde coronița pe care o tot primește anual de când o aterizat în viața mea cu Pădurea norvegiană. Uneori nemeritat e locul fruntaș, dar îmi permit să fiu cât de subiectivă, adică nedreaptă, vreau în clasamentele proprii și personale. Planetele s-au aliniat așa încât să termin cele peste o mie de pagini în doar câteva zile de vacanță. 1Q84 n-ar intra în primele scrieri murakamiene de aș întocmi o astfel de listă. Cronica păsării arc, Pădurea norvegiană, Kafka pe malul mării sunt pe cele trei poziții dintâi. N-aș ști să nominalizez exact locurile. Probabil Kafka ar fi prima și asta doar pentru că este cea mai recentă dintre lecturi, cea mai recentă, adică de anu trecut. Hehe, domnule Murakami, pare-se că dragostea noastră va apune curând.
Tot în defavoarea romanului în trei părți tre să spovedesc fapta de a fi fost citit simultan cu povestirile lui Alice Munro din Ură, prietenie, dragoste, căsătorie. Dacă mărturisesc că astăzi printre cărțile comandate online - am încălcat iară interdicția de a mai cumpăra doar pentru că am de onorat daruri - nu se află și domnul Murakami, ci tot Alice Munro, cred că-i limpede către ce surprize se îndreaptă topul lui 2017.
Și tot în clasorul fericirilor depozitez amiaza-n care pe motiv de B. și A. țintuiți la pat de răceli am citit trei ore Murakami pe balconul în fața căruia se împreunau lacul și muntele. Chiar dacă starea de grație mi-o fost ucisă de camerista care de la etajul superior a aruncat o saltea și apoi o început s-o bată cu furie, tot am avut parte de momente fermecate cu domnul Murakami și al său 1Q84 căruia în sfârșit i-am găsit timpi de lectură.1Q84 m-a prins, dar acum, după zece zile de la aflarea finalului, deja nu a mai rămas nimic nedecantat. Ceea ce e trist, scriitura japonezului mă bântuia uneori săptămâni lungi. Îmi amintesc că am ațipit pe tren de vro trei ori și tot de atâtea ori am sărit speriată la încercările lui Bogri de a mă trezi. Eram cufundată în necazurile personajelor și trezitu nu făcea parte din scenariu. La fel cum zâmbesc amintindu-mi un alt moment. Eram la Mediaș, citeam în cameră, unul dintre murakamieni îi tot repeta altuia să nu care cumva să deschidă ușa de sună careva. Mi s-o năzărit la un moment dat că se aude soneria, dar tot citeam de la Tengo să nu deschizi orice ar fi! M-am dumirit într-un final că există oameni la poartă care au mare trebuință de a intra, își uitaseră cheile-n casă la plecare, dar o durat câteva minute până când eu am priceput că nu-s eroină în povestea lui Murakami și nu am de apărat uși zăvorâte. La fel de absorbită de poveste eram și când o fost aruncată salteaua, primul gând o fost c-a explodat o bombă.
Firele lui 1Q84 îs mai complicate decât oricare altă carte scrisă de Murakami, care Haruki oricum îmbină planuri și unește timpi de nu mai știi pe ce lume trăiești. Cred că de n-o desfășura pe atât de multe pagini și de nu o scotea cu totul din real, povestea mi-ar fi plăcut mult mai mult. Este ca toate scrierile sale anterioare plină de muzică, sex, pisici, fantezie cu caru, singurătăți și handicapuri afective, lumi paralele. Pentru prima dată am simțit că nu a mai încercat să mă convingă că-i firesc ca pe cer să fie două luni, ca o femeie să rămână însărcinată cu un alt bărbat decât cel cu care face sex în momentul conceperii, ca în paralel cu anul 1984 să existe anul 1Q84, că 1Q84 e bântuit de Oamenii cei Mici. Cum ar spune unul dintre protagoniști deși subiectul este în întregime fantastic, amănuntele sunt descrise cu un realism deosebit. Exact descrierea asta realistă șchioapătă în anul care l-o furat pe 1984. Și pentru că Murakami nu a mai încercat, nici eu n-am mai crezut și privind filmul ca pe unul de desene animate am pierdut exact ce mă atrăgea cel mai mult la scrierile sale: lumea aceea inventată, plină de magie, care știam că nu-i reală, dar ce frumoasă ar fi de oamenii ar crede doar puțin că este posibilă și ea ar deveni.
Am citit cartea imaginându-mi cum a fost concepută. Cred că Haruki Murakami scrie 50 de întâmplări fantastice pe orice temă, bate câmpii cât cuprinde pe fiecare dintre ele și apoi se străduie să le armonizeze în aceeași poveste. Uneori unele dintre legături rămân încropite doar cu ață albă. Sunt fascinată încă de lumile pe care le gândește, de forța personajelor sale de a fi altfel, de lipsa oricăror reguli ce țin de realitate, dar năzuința mea este ca fiecare nouă carte să fie mult peste anterioara, ceea ce desigur este imposibil când precedenta a atins culmi ce țin doar de ceruri și geniu.
Finalul m-a surprins pentru că la Murakami nu prea există sfârșituri fericite. Aș zice că aproape am fost dezamăgită că nu și-o distrus povestea la capăt ca altă dată. Personajele sunt savuroase, pentru că fiecare dintre ele este mai nenormal decât celălalt, ca toți eroii lui dealtfel. Și desigur că m-am atașat de toți oamenii ăștia cărora le filează o lampă. I-am și plâns, chiar pe ticăloși.
Să rezum povestea ca și când s-ar putea înțelege ceva din ea făr de talentul și mijloacele lui Murakami: Aomame (fasole verde în japoneză) se plimbă cu taxiul, la radioul căruia se aude Sinfonietta lui Janacek, pe o autostradă suspendată în Tokyo lui 1984, are 30 de ani și este instructor sportiv. Coboară din taxi pe banda de urgență a autostrăzii și de acolo aterizează direct în lumea lui 1Q84. Sinfonietta mi-o cântă și mie amu Youtube. Credeam că-i inventată, dar se pare că de astă dată domnul japonez a folosit o melodie reală. Lucrarea aceasta e un personaj important și special al romanului, exact ca toate muzicile când e vorba de semnătura lui Murakami.
...- Dacă faceți asta, de acum încolo viața de zi cu zi s-ar putea să arate un pic altfel. Am și eu această experiență. Dar nu lăsați aparențele să vă înșele. Realitatea e mereu una singură... pag. 15, vol. 1Pe alt plan (căci în primele două volume capitolele alternează povestea lui Tengo cu cea a lui Aomame Otjuka) Tengo Komatsu este profesor de matematică la o școală pregătitoare din Tokyo și tot 30 de ani poartă. Are o relație cu o femeie căsătorită, mai mare cu 10 ani decât el. Relație, adică se întâlnesc pentru sex în fiecare vineri. El se tot chinuie să publice un roman. Va debuta cu rescrierea unuia ce nu-i aparține, cartea lui Fukaeri, Eriko Fukada, o tânără de 17 ani. Crisalida de aer e titlul cărții.
În volumul trei se dedică separat capitole și unui al treilea personaj, un detectiv particular
...ar fi bine să găsesc un nume potrivit pentru situația nouă în care mă aflu. Îmi trebuie un apelativ distinctiv, pe care să-l folosesc și ca să deosebesc această lume de cealaltă (...). Anul 1Q84 - așa am să numesc această lume, se hotărî Aomame. Q de la question mark. Pentru că sunt multe semne de întrebare. Aomame aprobă din cap, mergând mai departe... pag. 145, vol. 1Am citit cu mare bucurie și cu surprinzătoare lejeritate toată povestea kilometrică. Dar fiind a lui Murakami aveam pretenții uriașe: să mă năucească, să mă bântuie, să mă doară. Or astea s-o petrecut în proporții minuscule în raport cu așteptările de care ziceam. Sunt foarte multe bucăți 100% Murakami cel bun, dar sunt mult mai multe de umplutură și lălăială. N-aș zice că-i dintre cele de la capătul topului, dar nici de pe podium nu-i, or eu sunt extremistă, de nu-i cea mai cea, nu există.
*
...Poate că totul a fost decis de la bun început, iar noi doar părem că alegem. Poate că liberul arbitru nu este decât o ipoteză. Așa văd eu lucrurile uneori.- Dacă e pe așa, atunci viața e cam sumbră.- Mai știi?- Dar dacă iubești pe cineva din suflet, oricât de groaznic ar fi acel om și chiar dacă el nu te iubește pe tine, măcar viața nu mai e un iad. Oricât de sumbră ar fi ea.- Așa e.- Dar știi ce cred eu? zise Ayumi. Lumea asta nu numai că nu are logică, dar e și lipsită de bunătate.- Probabil dar nu putem s-o schimbăm cu alta.
- Nu, fiindcă a expirat termenul de returnare.
- Și am aruncat și chitanța.
- Exact.- Dar n-are nimic. Că se sfârșește și lumea asta cât ai clipi.- Sună bine!- Și atunci va să vie împărăția.- Abia aștept! exclamă Ayumi... pag. 248, vol.1 - dialog între Aomame și prietena ei, Ayumi.
*
...-Am obosit să trăiesc urând și disprețuind. Să nu iubesc. Nu am niciun prieten. Nici măcar unul. Și mai presus de toate, nu mă pot iubi pe mine însumi. De ce? Pentru că nu-i pot iubi nici pe alții. Înveți să te iubești primind și oferind, la rândul tău, iubire. Înțelegi ce vreau să zic? Dacă nu poți iubi pe nimeni, nu te poți iubi nici pe tine. Nu spun că e din vina ta. Dacă stau să mă gândesc, și tu ești o victimă, la fel ca mine. Probabil că nici tu nu știi să te iubești pe tine. Greșesc?... pag. 125, vol. 2 - Tengo cu monolog către tatăl său catatonic.
*
...Dar Doamna nu ar fi putut să creadă ușor o asemenea explicație. Aomame înțelegea. Nu doar ea, ci nici un om întreg la minte nu ar accepta pe loc ideea că Oamenii cei Mici, mater, filia, crisalidele de aer ar exista cu adevărat. Orice om întreg la minte ar considera toate aceste lucruri drept niște născociri care apar într-un roman și atât. Așa cum nimeni nu ar crede că Regina de Cupă sau iepurele cu ceas din Alice în Țara Minunilor ar exista cu adevărat... pag. 289, vol. 2
*
...Însă anii le răpesc tuturor viața, puțin câte puțin. Oamenii nu mor când le vine vremea. Mor treptat pe dinăuntru până ce, într-un final, sosește ziua finală de reglare a conturilor. Nimeni nu are scăpare. Lumea trebuie să plătească pentru ceea ce primește. Un adevăr pe care abia acum îl aflu... pag. 200, vol. 3 - Doamna, prietena de șaptezeci de ani a lui Aomame, în dialog cu aceasta.
* 1Q84, Haruki Murakami - editura Polirom, 2011, traducere din limba japoneză și note de Iuliana Oprina și Florin Oprina, 393 pagini - volumul 1, 345 pagini - vol. 2, 427 pagini - volumul 3.
__________________
Am mai citit în 2017:
- Shining - Stephen King
- Colorado Kid - Stephen King
- Misery - Stephen King
- Supunere - Michel Houellebecq
- Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
- Visul - Emile Zola
- Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
- Adio - Honore de Blazac
- Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
- Jurnal intim (1) - Marin Preda
- Jurnal intim (2) - Marin Preda
- Luni de fiere - Pascal Bruckner
- Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu
- Dragă viață - Alice Munro
- O mie de nopți - E.K. Johnston
- Bel-Ami - Guy de Maupassant
- Să fii român! - Dan Puric
- Pobby și Dingan - Ben Rice
- Einstein - Francoise Balibar
- Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți - Salman Rushdie
- Sărutul dinaintea morții - Ira Levin
- Viața și Opera - Cristian Tudor Popescu
- Galaad - Marilynne Robinson
- Roșu ucigaș - Jerden Brouwers
- Golem - Gustav Meyrink
- Noi - Evgheni Zamiatin
- Consumatorul de suflete - Codin Maticiuc
- O vară la țară - J.L. Carr
- Șoimul rătăcitor - O poveste de dragoste - Glenway Wescott
- Studii despre iubire - Jose Ortega Y Gasset
- Ură, prietenie, dragoste, căsătorie - Alice Munro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu