Dedesupt este infernul – Claire Castillon

              

 

         Ziceam că am interdicţie la un nou Murakami pân nu citesc alte cinci volume ale altor autori şi că am găsit soluţia pentru fentat regula prin alegerea celor mai suple romane din colecţia Cotidianul pentru Literatură, din care nu mai am decât vro sută necitite. Iaca, fix pe traseul ăsta am ajuns la Dedesupt este infernul*. Nu mi-o plăcut ce-am citit  pe ultima copertă, un infern al femeii care convieţuişte de probă cu măgarul, în vederea căsătoriei. Nu, nu  m-o atras mai tare nici când am fost lămurită că Nu, nu e un  caz de zoofilie! Măgarul e bărbatul de deasupra…

           De copil am neputinţa de a privi umilirea, jignirile, băşcălia, răutăţile. Deşi eram o timidă, nu că m-aş fi tratat între timp, aveam autoritate în gaşca  mea cea mare pentru a lua apărarea tuturor celor ce puteau fi asftel de subiecţi şi de a le închide rapid  cazurile. Când se întâmpla să aterizez în astfel de incidente şi să nu le pot stinge, deveneam autistă, exact ceea ce aplic şi-n prezent. Îmi închid ochii şi urechile în fracţiuni de secundă, am un rău fizic cumplit de nu reuşesc astfel de apărări. La TV de-s unii de râd de prostia altora or o încurajează, schimb canalul. Doar în filme şi cărţi încerc să înfrunt astea toate cu ochii şi urechile larg deschise. Între timp, am aflat pe propria-mi piele,  că a fi bun e o boală la fel de gravă cu a fi rău.

            Am citit-o împiedicat tare pe cartea asta, jumate de pagină, pauză lungă. De nu aveam piticul care-mi tot  porunceşte: orice carte începută e musai de terminat, o abandonam după primele pagini.

          Care-i tema? O domniţă scriitoare, chiar autoarea, povesteşte despre viaţa sa actuală de cuplu într-un sincron cu a sa copilărie şi a părinţilor şi bunicilor săi viaţă de cuplu. Este fix ca–n  Următoarea poveste, romanul citit anterior: dificultatea lecturii cauzată de lipsa dialogului şi planurilor de trecut-prezent intercalate haotic. 

De ce m-am poticnit io aşa des?  Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu taman ce am văzut strâmb în familia mea, am încercat, pe cât mi-a stat în putinţă, să nu prestez în viaţa mea de adult trăitor dincolo de familie. Or, Claire Castillon, cea din ficţiune desigur, nu pare să fie nimic autobiografic,  taman asta face. Diseacă aproape chirurgical toate handicapurile cu care a păşit în viaţa de adult dar nu încearcă a le lepăda. Îmi fu cu neputinţă să pricep de ce trăia lângă omul acela, măgarul,  de-o vroia nevastă şi mamă de odrasle, când toate cele ce-i veneau dinspre el îi erau dezamăgire, iritare continuă, dezgust, la care se adaugă dorinţa continuă pentru un alt bărbat, bărbatul cu mărul lui Adam, care-i tot ocupă mintea.

Ceea ce m-a emoţionat teribil la toate personajele acestea, fiecare dintre ele jumătate de întreg deformat, departe de a fi suflete pereche,  fiecare dintre ele căutătoare a soluţiei miraculoase care să asigure controlul absolut asupra vieţii celuilalt, fu nevoia de afecţiune.

… În oraş, bătrânul alege o fată şi urcă într-o cameră a bordelului. Ea se dezbracă, îi cere să se grăbească un pic. El rămâne îmbrăcat, spune că i-ar plăcea s-o strângă în braţe. O ţine, pune capul uşurel pe inima fetei… pag.42

  

În roman personajele principale n-au nume şi prenume, doar pe acela de aparţinători ai unei familii:  sora micuţă , fratele, sora mare, bătrânul, bătrâna, mama, tatăl, or asta naşte o senzaţie apăsătoare de singurătate şi nefericire în cel puţin doi comutată facil la toate familiile X, Z, Y.  Brrr…

Pân la capăt mi-i limpede că n-am priceput despre ce fu vorba, aş paria pe faptul că de fapt domniţa căuta în bărbatul de lângă ea trăsăturile şi personalitatea tatălui divinizat, dar cum io n-am habar ce înseamnă asta, e la fel de posibil să pierd pariul. Ceea ce mă-ncurcă-n a pricepe e atitudinea ei identică mamei, pe care n-a iubit-o-n copilărie, dar amu o desfăşoară la indigo prin toate gândurile.  Şi io care ziceam de mine că-s handicapată emoţional şi crescută-n familia Adams, d-apăi în comparaţie cu ăştia din carte, îs o minunată! Oricum, mi-am adus de la mama încă o carte semnată Claire Castillon, poate m-oi suci cu verdictu.

Câteva rânduri care mi-au atras atenţia:

… Bătrâna îşi dă jos fusta şi pune scotch peste urmele de urină de pe poale. O face metodic, păstrează o probă. Deci asta înseamnă un soţ, o dezamăgire printre altele, măcar am învăţat ceva de la viaţă… pag. 13

… Vreau să-l iubesc, bietul măgar, dar dragostea se construieşte în întregime, aşa că trebuie să alegi cu grijă înainte de a-l iubi pe cel potrivit. Eu ştiu pe cine voi iubi… pag. 101

… Eşti o oglindă prea brutală, mi-a spus un bărbat, nu spui nimic, şi totuşi bărbatul este demascat. Ca să te păstreze trebuie să se potolească, şi ca să te iubească trebuie să se sinucidă. Nu spui nimic ce-ar putea să supere, nu te porţi ca o stăpână, dar bărbatu nu-şi poate reveni după ceea ce a văzut în tine. Tu nu te deschizi, dar, pentru a rezista lângă tine, el se închide şi se stinge… pag. 112

* Dedesupt este infernul – Claire Castillon – Editura Univers - 2009

 ---------

     Am fost invitată de către Paul Cătălin de la blogdecititori  să scriu câteva rânduri despre metoda mea de organizare a lecturii. Am răspuns cu mare plăcere,  mesajele  prin care mi se transmite că un fel de recenzii astea – ca să folosesc termenul lui - sunt citite mi-s mare bucurie, deşi ele sunt arhivate aci doar pentru inventarul de la începutul anului privind topul cărţilor.

Iaca ce-am răspuns:

O să-ţi povestesc planul pe care îl am în ce priveşte cărţile, nu mă ţiu de el întotdeauna, dar încă mă strădui.

Am spor doar de citesc în fiecare seară şi în fiecare dimineaţă. De nu respect regula aceasta, mă trezesc că  trec săptămâni bune făr să fi citit o pagină. Incerc deci ca o jumătate de ora înainte să adorm şi o jumătate de oră înainte să-mi încep ziua să citesc. De-mi place cartea, atunci citesc şi la prânz şi la  amiază, ba chiar mă trezesc cu vro trei ceasuri mai devreme. Când nu-mi place cartea, ajung să citesc într-o lună 100 de pagini. Nu pot abandona o carte înainte de a ajunge la ultima pagină oricât de poticnită mi-ar fi lectura. Deci, sunt extremistă, într-o lună pot citi câteva pagini or şase cărţi, doar în funcţie de cât de mult mă  prinde povestea şi nu de timpul liber.