Smulgătorul de inimi - Boris Vian

Sursa imaginii    

           Smulgătorul de inimi*  e a treia carte, ultima, citită pe anul ăsta şi prima despre care scriu ( pentru că nu-s prea multe de zis ).   

N-am chef decât pentru Murakami şi-n culcare şi-n sculare, aşa am ajuns să-mi interzic a  mă atinge de o nouă carte de a sa pân nu lichidez cinci ale altora.  Cum interdicţia nu stabilise dimensiuni pentru cărţile alea mi-am ales din bibliotecă cele mai subţirele volume. Primul fu ăsta, Smulgătorul de inimi, prea-i suna grozav numele de botez. Despre cum am reuşit io să citesc Murakami, făr a încălca interdicţia, într-un episod următor.

Tare greu am citit cartea asta, poticnit, poticnit, 200 de pagini în două săptămâni, asta după 300 de Murakami în câteva ore.

Io zic doar despre ce fu vorba, las  două citate şi gata, ne mai vedem cu cartea asta la momentul topului 2015 când va primi un punct şi va închide defilarea zambetană. Exagerez, da-s tare nedumerită ce şi cum fu.

Un domn, Jacquemort, psihiatru, gol goluţ interior, făr de emoţii, regrete, sentimente, pasiuni, psihologice d’ astea , aterizează într-o casă în care o doamnă, Clementine, e în chinurile facerii a trei gemeni. Doamna mamă decide că domnul soţ, Angel,  vinovat a o fi lăsat însărcinată, n-o va mai atinge niciodată.. "O femeie nu mai poate avea încredere în bărbaţi din momentul în care un bărbat i-a făcut copii. Şi mai ales în acela nu mai poate avea încredere"... Atât decât !

Psihanalistul se umple golindu-şi subiecţii, întâi o pisică de la care ia cu împrumut toate apucăturile mâţoase, între timp nişte capre şi porci fac autostopul, în sat bătrânii sunt vânduţi şi umiliţi la târg, un altul e plătit în aur să pescuiască mizeriile celorlalţi, care astfel îs protejaţi de a trăi oroarea or ruşinea faptelor făr de morală.

Să mă întorc la doamna Clementine, după ce în primă fază îşi urăşte plozii, se dumireşte repede şi ajunge cu graţie în cealaltă extremă. De la a mânca alimente alterate pân la nivelul viermi,   păstrând pentru odrasle ce-i mai bun,  a linge funduri de bebeluşi spre maximă siguranţă şi curăţire, a elimina treptat din calea copiilor orice posibil element generator de accidente fatale (şi toate-s pasibile, oala de apă fierbinte, copacul, scaunul),  pe toate le întreprinde mama protectoare.

… "Mă înfior la gândul că ar putea mânca fructe otrăvitoare, că s-ar putea aşeza în iarba udă, că s-ar putea să le pice vreo creangă în cap, să cadă în fântână, să se rostogolească din înaltul falezei, să înghită pietricele, să-i înţepe albinele, etc..."

 De n-ar fi fost scrise c-un umor nebun toate astea ar fi fost suficient de crâncene cât să-mi crape mintea.  Alternează umorul  savuros cu momente de atrocitate, oripilare cum io rar  am mai întâlnit în cărţi şi n-aş zice despre mine că-s o sensibilă, chiar ador lecturile cu subiecte şocante. Şi patologia mamei este echilibrată de duioşia poveştilor în care micuţii cred şi care-i adăposteşte de efectele devastatoare ale adoraţiei materne. E înfricoşător modul în care mediul în care trăim ne înghite, cum îi asimilăm firescul,  care până mai ieri ne oripila, cât de fragilă e graniţa dintre iubire bună şi nebună, cât de facil vinovaţii sunt alţii, noi doar făr de vină.  D’aia ziceam că-s nedumerită şi nu pricep cum s-o aşternut cartea asta în mine,  oameni cu interior emoţional, afectiv, trăitor zero am în preajmă, d’ ăia făr de ruşine or conştiinţă nici nu mai calculez, mămici obsesive, adulatoare,  protectoare sunt, deci e o carte despre viaţă, ha, m-am luminat!

… - Ce-mi pasă mie de ogoarele voastre! Ce-mi pasă mie de animale şi de copiii voştri! urlă el. Duceţi o viaţă imaterială şi sordidă. Habar n-aveţi ce e luxul! Eu vă ofer luxul! Vi-l ofer pe Dumnezeu! Dar lui Dumnezeu nu-i place ploaia … Lui Dumnezeu nu-i place dulcişorul. Puţin îi pasă lui Dumnezeiu de straturile voastre de legume şi de aventurile voastre plate. Dumnezeu e o pernă de brocart aurit, e un diamant încrustat în soare, e un decor preţios cizelat cu iubire (…) N-o să plouă! …. pag. 48

… Sunt o mamă bună. Mă gândesc la tot ce li s-ar putea întâmpla. Mă gândesc dinainte la toate  nenorocirile  care i-ar putea paşte. Şi nu vorbesc despre pericolele care-i pândesc atunci când vor fi mari. Sau când vor ieşi din grădină. Nu. Pe acelea le ţin de rezervă.  Am spus că am să mă gândesc mai încolo . Am timp. Am destul timp. Sunt deja atâtea catastrofe de imaginat.  Atâtea catastrofe… Îi iubesc,  din moment ce mă gândesc la tot ce li se poate întâmpla mai rău.  Ca să previn. Ca să prevăd…pag. 172

* Smulgătorul de inimi – Boris Vian – editura Univers 2009 -  Colecţiile Cotidianul