Tort şah

Ştefănuţ Ştefan o-mplinit fix 6 ani. 

De vrun an îi mare şahist. 

Atât de mare încât orice Fulger, Ben 10, Scooby Doo o dispărut de pe lista “tortul meu vreau să fie cu Fulger, Ben 10, Scooby Doo!”.

Pentru că-i un tort care iară m-o urcat pe culmile nervilor am dat de veste preventiv “să nu care cumva să-mi împărtăşiţi  vro nemulţumire legată de tort, că-i ultimul pe care vi-l fac!”. Condiţii în care n-am amu habar de fură laude sincere or abuzate. Ştefănuţ o scăpat o pereche de  “tabla e prea mică” / “piesele nu lucesc” şi atât.
Luciul la tablă şi picioare de masă l-am dat pensulind cu apă, pe piesele cele negre după uscarea apei o dispărut şi bruma de lucire de rămase de la miere. Am mai încercat un sirop de gelatină-miere-apă, tot nu avu ca efect luciu de-l primisem comandă. 

O vreme n-am reuşit să mă mobilizez pentru că nu aveam matriţa pentru piese - săru mâna, Veronica!, apoi când am avut matriţa n-am ştiut s-o folosesc, de la lipit fondant/pdz/pastă de lapte praf/ciocolată am testat tot, n-am reuşit a le scoate întregi de acolo, nici după presărare amidon, nici după pensulire ulei. Aşa că singura variantă o fost cea cu piese boţite turnate pe bucăţi de folie alimentară. Apoi, printre drumuri la medicul de silicoane şi ăl de trebe să depisteze ce se întâmplă după consumat 4 ani de zambetane, n-am mai reuşit să fac tabla.

Atât de uşor ajung eu la crize de timp şi sfârşeli crunte. De duminică de la patru de amiază  până sâmbătă la nouă de seară l-am meşterit de la faza de ingrediente pân la cea de geantă frigorifică. Nu fură 28 de ore, da’ 20 tot fură. Tabla de şah e cea care mi-o consumat timpii. Am montat-o pe un carton pentru a o detaşa de pe tort, dacă tot m-am străduit cu toate piesele, măcar să se joace cu ele. Ceea ce s-o şi întâmplat, micii şahişti n-au dat năvală să lichideze piesele în 3 secunde, ci s-au aşezat frumos în jurul mesei pentru partide. Am tăiat pentru o primă dată 64 de pătrate pe care le-am asamblat, la final aveam o tablă de romburi, am luat-o de la capăt cu alte 64 aşezate cu linia, fură atât de îngrămădite drept încât la capăt aveam un sfert de carton gol, pân la urmă a treia oară le-am decupat şi le-am lăsat la uscare un ceas. O ieşit ce se vede, îs tare mândră de degradeurile de pe căsuţele albe şi negre. 

Cred că avu 6 kile. Îmi dau cu presupusu pentru că al meu cântar îi de 5. 4 avea făr de unt , pdz şi decoraţiuni. 900 gr au avut piesele şi tabla – toate din pastă de lapte praf şi cacao, lumânarea e din fodekor roşu. E unul dintre cele mai scumpe torturi de până amu - 800 gr cremă de brânză, 800 gr unt 82% grăsime, 2 păstăi de vanilie.

Fură de  28x28 cm tortul şi tabla. Pentru a vă dumiri ce-a vrut să zică artista, iaca aci tortul grozav de la care am pornit.

Ce nu se vede în secţiunea pozată:

-          blat pandişpan – o parte fu cu cacao, dar pentru că la final tava aragazului se dovedi prea mică pentru marele tort, o trebuit să folosesc câte o foaie jumate de blat la asamblare, ceea ce mi-o resetat secţiunea de-o aveam în minte

-          cremă de vanilie

-          blat de morcov cu cacao + cremă de brânză – am tot văzut pe net modele pentru tort şah cu blat alb, blat negru, dar erau făr de cremă şi io nu mă puteam prezenta cu d’ astea- blatul cu morcov, pe care eu îl ador, modificat în "cu cacao", nu mai e la fel de grozav

-          cremă de brânză + blat de morcov cu cacao

-          cremă de vanilie

-          foaie de pandişpan

 Cred c-am zis tot.

Să mai spui că-s 4 ani de zambetania, deci de torturi şi că nu fu Tortu Ăl Perfectu ci tot Ăl Truditu,  peticit pe laterale că nu mi-o ajuns pdz. Pân o-mplini Ştefănuţ 18 ani o să-l ating io şi pe nivelu ăla.

Iona, tati de zambetania, mulţumesc iară pentru darul cel trainic!

Teoretic în perioada următoare am 3 torturi. Practic,  sănătate să-mi fie!