Copil şi bărbat – Tony Parsons

Mi-aş fi dorit să apar cu titlul ăsta pe prima pagină zambetană ieri, de ziua femeii. N-am reuşit să-mi conving calculatorul că dorinţa mea este uriaşă şi să mai renunţe  la blocajele cu care mă primeşte.

Nici azi nu-i într-o pasă mai bună, dar m-am trezit că ştiu olecuţă să-i umblu prin subsoluri.

Volumul acesta Copil şi bărbat nu mai spui că-i din cărţile de 2 lei de la Real, căci nici n-ar fi adevărat, o costat 6,69 lei. Ca şi-n alte dăţi m-o păcălit reclama de pe coperta a doua:

“ Fiecare generaţie a tânjit să aibă un roman scris din inimă în care un tătic să descopere cum este să fii...mămică. Copil şi bărbat este un astfel de roman, totodată dulce şi ironic, care izbuteşte să facă deosebirea între bărbaţii imaturi şi adevăraţii taţi.”

Greu tare m-o prins povestea. Din cele 314 pagini scrise mărunţel, pe la 300 m-o ajuns olecuţă de emoţie dar nu prea mare, făr de  dureri în  inimă şi făr de  ochi bocitori.

Harry este producător TV la o emisiune cu oarece succes, are un băieţel Pat de 4 ani şi o soţie Gina făr de altă carieră decât aceea de mamă.

În prag de aniversat 30 de ani, chiar primele pagini ale cărţii,  domnul Harry, ăl de zisei cu slujbă bine plătită, soţie frumoasă nonstop crescătoare de plod adorabil, trece printr-un fel de criză de se zice că-i la vârsta a doua. Parcă altceva a visat pentru sine la împlinirea celor 30 de ani. În afară de oareşce libertate nu spune cu ce altceva e diferită viaţa sa din vis de asta reala. Pe fondul acesta domnul face sex c-o domniţă de la birou, doamna soţie află şi se cară să-şi recupereze şi ea vise abandonate şi domnul nostru se trezeşte în sarcină cu piciul.

Aşa de tare m-o-nervat în prima pagină când o săvârşit fapta necugetată – aşa-i botezată  pe coperta a doua, încât n-am mai reuşit să fiu de partea sa pân aproape de final. Nu i-am plâns deloc de milă că nu ştie cum să-l hrănească pe Pat or să-i spele părul.

Avem aşa, un Harry de vă zisei cu o Gina ş-un Pat, apoi părinţii lui Harry, tatăl Ginei şi vro câteva personaje de la televizor, nu prea multe, vro 3.

Firul poveşti care m-o-nduioşat o fost cel al legăturii dintre Harry cu tatăl său, despre copilul care-şi adoră părintele, un erou cu medalie, făr de alte multe exagerări, tatăl care încearcă să se adapteze unei vieţi a fiului cu totul în afara normelor sale, despre a iubi când altă cale nu-i căci “sângele apă nu se face”.

Amu când scriu parcă mi-o plăcut şi mie, oricum sunt câteva destine care se dau peste cap instant, o iau de la un alt capăt, cu alte iubiri  şi-i tare frumos drumul spre linia de plutire şi chiar spre fericire.

Câteva citate şi gata :

“Uneori ne dăm seama cât de fericiţi suntem numai când momentul a trecut. Dar din când în când, dacă avem noroc, înţelegem că suntem fericiţi exact în clipa în care trăim sentimentul. Iar eu ştiam cum este să fii fericit. Nu fericirea dintr-un trecut înduioşător sau din viitor, ci aici şi acum” – Harry

“Pentru că tu eşti un romantic, Harry, spuse Eamon – n.m. una dintre vedetele TV şi oareşce prieten - . Pentru că tu crezi în versurile cântecelor vechi de dragoste. Şi astea nu te pregătesc pentru ceea ce e viaţa în realitate. Ele te fac alergic la viaţa reală.”….“Cântecele vechi îţi vorbesc despre o dragoste găsită şi despre o dragoste pierdută. Despre o dragoste eroică, o dragoste eternă, o dulce şi necoaptă dragoste. Dar nu-ţi spun despre dragostea care a devenit plictisitoare şi bătrână. Nu se scriu cântece despre asta.”

“Pentru noi a mers pentru că noi am făcut lucrurile să meargă, zise mama. Pentru că am vrut să meargă. Pentru că – chiar şi când nu aveam banii necesari, chiar şi când nu am putut să avem un copil – nu ne-am plâns de milă. Harry, trebuie să lupţi pentru un final fericit. Nu-ţi cade din cer.”

Iară am regăsit credinţa mea din Fata cu portocale:

“Eu cred că sufletul trăieşte veşnic..Nu ştiu dacă în rai sau în altă parte, într-un loc de care eu nu ştiu nimic. Dar nu moare pur şi simplu. El trăieşte mai departe. Chiar dacă numai în inimile celor care l-au iubit.”

Şi o folosire a lui “a face din ţânţar armăsar” savuroasă:

“Glenn – n.m. socru’ su, un hippiot veşnic tânăr, deci  şi la 60 de ani – trecuse la ţinuta de iarnă – un palton vechi afgan aruncat peste o bluză de un albastru strălucitor care lăsa să i se vadă puţin pieptul slab şi păros, şi nişte pantaloni cu talie joasă atât de strâmţi încât făceau din ţânţar armăsar. Era atât de demodat, încât tocmai revenise la modă.”

Cred c-am să mai caut Tony Parsons pentru dumirire.

Revin c-un roman grozav, deci slabe şanse pentru domnul Parsons să ajungă în top 10 cu scriitura aceasta.