După 20 de ani

20 de ani de la terminarea şcolii generale.
Şi nici n-am vrut să aud.
Aşa, că n-aveam   legături cu 99% dintre colegi.
Ş-apoi iară lungesc lista cu datorii ajunsă deja la Crăciun.
Şi dacă n-am dorit în iunie la cei 10 de după facultate, ce-mi trebe mie 20 ăştia?!

Oi, cum fu!
Să nu vezi un om de două ori zece şi apoi să-i aterizezi în viaţă. Aşa, ca o maşină a timpului perfect funcţională. Ieri, genunchi juliţi, tragedii cu note de nouă, azi, părinţi a doi, trei copii cu coate rupte şi calificative cu minus.
Oi, cum fu!

Colegii mei sunt împliniţi. Cei care au reuşit să ajungă la tort. Poveştile celorlalţi de pe facebook nu sunt aparent împletiri fericite de cariere şi familii. Oricum, pentru prima dată am văzut şi io utilitatea reţelei ăleia. La strigarea catalogului s-o rostit  o poveste de pe scaun, 3 de pe tabletă.

Cea mai răvăşitoare întâlnire fu cu L. În ale vremi aproape că nu-mi ajungeau degetele pentru câte prietene grozave aveam. Dar, L. era Scarlett. Avea să fie o răsfăţată  a sorţii fie şi numai pentru că asta îşi dorea cu toată fiinţa. Când m-a privit în ochi şi mi-a spus că este tot Scarlett mi-au dat lacrimile. Şi nu pentru visul ei împlinit ci pentru cei 20 de ani care nu i-au născut un altul. L. iniţial nu putea ajunge la regăsire. Am auzit-o olecuţă la telefon, n-am recunoscut nici voce, nici cuvinte. Am văzut câteva poze pe telefon. Nu era nimic acolo din fetiţa cu zorzoane din inima mea. Când o aterizat printre noi, un ceas mai târziu, şi n-am putut-o cuprinde cu toată durerea dorului ce-mi fu, i-am recunoscut doar gândurile  în prezenţa de doamnă preţioasă. Şi i-am recunoscut chipul în băieţelul ce o însoţea şi gesturile cochete în fetiţa de-i stătea în braţe. "Sunt tot Scarlett!". Şi ce Scarlett, L!

Succesul serii.
- Hei, dar ce  băiat grozav! Eu sunt Maria!
- Nu te apropia de el, se va îndepărta! Lasă-l pe el să vină spre tine.
Îmi şopteşte L. cu tristeţe despre băieţelul ce deja îşi îngropase nasul.
- Hei, dar e foarte frumos paiul acesta albastru!
Zâmbesc privindu-l cum încearcă cu  jumătate de coadă de ochi să mă taxeze de necunoaştere.
- E roşu!
- E albastru, cred că de la culoarea portocalelor din pahar!
Amu râde pân la urechi şi-mi şopteşte:
-  Poate de la bec e albastru la tine!
Apoi, i-am cerut o bulină galbenă şi el mi-a dat de zece ori cutia goală şi de fiecare dată s-a amuzat de uluirea mea pentru ca-ntr-un final să-mi verse în căuşul palmelor tot conţinutul pastiluţelor colorate.
- Uite, aici eşti tu!
- Nu sunt eu, e mami, dar eu semăn bine cu ea de aia te-ai încurcat!

Cel mai emoţionant moment fu pentru A. Îmi era teamă cumplită de el. N-am ştiut cum să fac chipul ei pe tort, o coroană de inimi, un fluture? Când am scris 1993-2013 am priceput ca A. este în afara timpului nostru şi a tortului. Mie îmi este în toate gândurile d-un an jumate încoace. Când m-o năvălit îndoiala că va trebui să vorbesc despre vise dureroase neîmplinite tot din povestea ei m-am ridicat. Eu sunt! De la clinchet de pahare cu spumă roze şi zâmbete pentru că ne suntem s-a trecut la lacrimi în linişte doar pentru că am spus "era fericită. şi iubită. şi mamă"

Cel mai surprinzător moment: sfaturile ce şi le dădeau băieţii între ei privind curele şi metodele de slăbit!

Omul serii : D care din ăl mai timid şi ursuz fu, la doar 20 de ani după, sufletul tuturor zâmbetelor în hohote.

Nerecunoscul serii fu V. Fix 20 de ani erau între noi de la ultima intersecţie. Am trecut pe lângă scaunul său cu toată ignoranţa credinţei mele  că e soţul unei colege şi nu unul d'al nostru. Singurul care a abandonat capitala pentru momentul aniversar.

Tortul a pornit de la o fotografie printată alb-negru  şi o idee ce fu perfectă gândului meu tortulos.

În faţa pastei de zahăr nu mi-am mai amintit nuanţe şi frizuri.
La locul faptei mi-am cerut iertare pentru tortul meu ce nu se vru caricaturist.
S-o văd pe G. împăturind cu grijă într-un şervet verde o bucaţică de pastă roz cu breton castaniu fu pentru mine pansamentul orelor trudite dulce.

Înainte de plecarea spre Focşani mă văicăream către D cât de rău mi-i gândul că tre să rostesc neîmplinite. "Rămâi în lumină, Maria! Vei străluci!"
- Am terminat un liceu economic şi o facultate de ştiinte economice ca să mă fac amu cofetareasă! Şi, peste 10 ani, ne vom regăsi, ai voştri cu buletin şi voi bunici, eu cu burţi la gură şi bebi noi!

Oi, cum mai fu!

Mulţumesc F pentru strădania de a ne aduna  la aceeaşi masă şi tuturor pentru seara memorabilă!