Deci, am văzut la Cristina reţeta anu' trecut pe vremea asta, mi-am trecut-o pe lista cu dulciuri pentru sărbători, o trecut vro două rânduri de festive de atunci şi io n-am mai înfăptuit-o. Concursul a fost ocazia perfectă pentru testat. Cum prăjitura finală era în cantitate prea mare pentru mine, m-am gândit s-o brioşesc. Iniţial, vroiam să-i scobesc interiorul pentru umplutură cremoasă şi acoperiş glazurat, apoi am vrut musai să încerc şi reţeta biluţelor cu brânză, le-am combinat pe toate şi nu ştiu cât o mai rămas din original, cu excepţia numelui:))
Pentru 12 brioşe eu am folosit o treime din blatul Cristinei şi câte o pătrime de la cremă şi glazură, la care s-au adăugat biluţele din brânză folosite şi la pricomigdale.
Biluţele din brânză
- 100 gr brânză dulce, eu am luat iniţial urdă, nu mi-a plăcut
- 25 gr zahăr
- 25 gr fulgi de cocos
- 1 gălbenuş
- o lingură rasă amidon/făină
- 12 alune de pădure
Toate acestea se amestecă, se împarte compoziţia cu o linguriţă, i se adaugă câte o alună şi se rotunjeşte între palme.
Blatul
- 2 ouă
- 35 gr făină
- 20 gr cacao
- 15 gr alune de pădure măcinate, eu am obţinut pulbere la râşniţă
- 70 gr zahăr
- 25 ml lapte, am mai adăugat 25
- 5 gr praf de copt
- zahăr vanilat
N-am respectat
procedura cu albuşuri separat, gălbenuşuri separat, unite astea şi apoi adăugat restul,
pentru că-mi place aceea de la prăjitura Kinder, pe care pornind de la pozele Cristinei l-am încercat prima dată.
Adică, albuşurile
se mixează separat cu zahărul, iară gălbenuşurile se omogenizează cu restul
ingredientelor, pentru că era o compoziţie prea groasă am suplimentat laptele.Apoi, peste albuşuri se încorporează uşor gălbenuşurile şi-i gata. Îmi este mai uşor aşa, habar n-am de-i
justificat or ba!
Eu am umplut pe un sfert hârtiile de brioşe cu blat, am aşezat peste câte o biluţă din brânză şi am adăugat iară compoziţie pân spre trei sferturi din formă. Am copt 30 de minute la foc mic în cuptorul preîncălzit.
Pentru cremă
Am acoperit blatul.
Pentru glazură:
Topite tot într-un vas cu apă caldă şi folosită glazura peste cremă. Eu am presărat peste glazură alune de pădure pralinate şi măcinate.
Mi-a plăcut foarte tare blatul pufos, crema e cea de la truffe, deci e şi ea minunată. Crisa, tre să mai zic?!:)
Acestea au fost darurile pregătite pentru Mihailii şi Gavrilii mei. Să-mi trăiţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu