JURNAL DE COFETAR ÎN DEVENIRE #1

De aproape zece ani cochetez cu ideea a cât de grozav tre să fie a trudi în toate clipele dulcegării. Emoțiile pe care le-am făurit personalizând daruri dulci îs foarte greu de egalat de multe dintre celelalte trăiri.  Când am citit pe contract că semnez pentru ajutor de cofetar am simțit zborul după care tânjeam și teama căruia mă paraliza țintuindu-mă-n activități nepotrivite.

PRIMA ZI DE LUCRU
Am plecat târziu de acasă. Cronometrasem anterior, în pas de câine neplimbat, deci alert, că am nevoie de 33 minute pentru a ajunge în fața laboratorului. Mi-am zis că-n 45 reușesc în ritmul meu și am și timp suficient  să mă trezesc. Prima zi de lucru a început la șase dimineață. Pe drum, mă gândeam cât de complicat o să fie  după opt luni cu program de voie. Poate cu o mână o să bat bezea și cu ailalta frământ cozonaci. Oare ce creme grele știe? Deci, astea erau gândurile mele, respectiv așteptările,  când am intrat în bucătărie. 

- Eu ce să fac? și-n capul meu repet că erau curd-uri, rulade, d' astea.
- Vă rog, să spălați vasele!
- Minunat, pot să mă relaxez, credeam că voi începe c-o operație pe creier!
- Ați reușit să citiți? 

Abia ce mă lăsaseră răcorile cele vechi că mă și luară astea noi.

- Ce trebuia să citesc ș-am uitat de la mână pân la gură?! Un tratat despre zahăr probabil...
- Aaaaaa, nuuuuuu! Spuneați că aveți nevoie de timp liber pentru a citi și întreb de asta s-a întâmplat.

Din secunda aia de-aș fi putut spăla vasele pân la pensie în laboratorul său, eram perfect de acord. Adică, omu ăsta chiar a fost atent la mine în timpul interviului!

- Mai povestiți, nu vă opriți!

Dacă trebea să asigur programul matinal neradiofonic, apăi nu m-am mai oprit. Am povestit cum am scăpat un tort exact când îl împachetam pentru livrare: n-o fost grav, am îndepărtat bucata lovită cu totul, de era la final doar o formă neregulată foarte haioasă. Am omis a spovedi c-am bocit 3 ceasuri până mi-o venit ideea. Am mai spus cât de mult m-au impresionat oamenii ai căror ochi s-au umplut de lacrimi când au văzut torturile pregătite personalizat pe dorințele lor.  Și despre copiii care au mâncat figurinele făr să se uite la ele și mustățile lor de pe urmă pentru că nu era colorantul uscat. În momentele alea mi-aș fi dorit să am arhiva Zambetaniei în cap și să scanez toate pățaniile tortul(r)oase. 
Prima zi de lucru a trecut într-o clipă.  În ritmul ăsta, într-o săptămână mă ajunge pensia. 
A doua zi de lucru a pornit la 5. 5 dimineață! 

PRIMA NOAPTE DE LUCRU
Am început munca exact în cea mai complicată perioadă a laboratorului,  deschiderea primei cofetării. N-am nicio îndoială că vor mai urma cel puțin câteva. Sunt omul care se implică chiar cu tot sufletul, ceea ce n-aș fi crezut că se mai poate întâmpla după cinșpe ani.  Așa că a doua zi fu și cu program de dimineață, ăla de la 5, și cu unu de seară, pornit la 8 jumate și sfârșit puțin după 2. Drept să zic  aș fi rămas până-n zori. Funcționam la cote normale pe bază de adrenalină. Dar șefu era epuizat, căci între cele două ture nu fu ca mine-n pauză de film, lectură, chec dovlecos, somn. Trecuseră 5 ore în care doar mă minunam: ce bine arată blatul cu miez de nucă întreg, ce miros minunat au fulgii de cocos prăjiți, ce grozav se face caramelul din zahăr și miere, macaronși, macaronși lucioși făr de număr. Moment în  care se taie o cremă cu unt. Dar nu ca acasă, o mână de cremă într-un fund de bol, ci multă, aproape de-o găleată. 

- Ce ziceți, o aruncăm?
- Doamne apără și păzește, cum să facem asta?! Abia ce-mi lingeam degetele căci descoperisem că adăugase sare. O lăsăm la frigider, învie sigur!
- Ați reușit dumneavoastră?
- Sigur, de mai multe ori!

În noaptea aia m-am rugat ca efectul Placebo să funcționeze și la creme. Nu le salvasem niciodată după cum zicea internetul că trebuie procedat, dar aveam credința că soluția va funcționa doar pentru că Omul ăla o merita.  N-o funcționat!

• Totul este mult mai greu decât mi-am imaginat. Și nu să mă trezesc înaintea cocoșilor or să bântui cu umbrele drumurile, deși e și asta. Ci efectiv să parcurg în viteză, concentrată,  toți pașii și cât mai corect. Dar este și frumos, mult mai frumos decât în gândurile mele.  Am căpătat iară unul dintre cele mai importante daruri, un om minunat, Măria sa, Cofetarul! Oricât de  multe clipe am risipit din toți anii trecuți, să mă hrănesc cu energia oamenilor fabuloși de mi-au fost puși în cale  am știut întotdeauna să o fac bine. Cecul ăsta în alb pe care mi s-o scris din primele momente încredere deplină pe toate direcțiile mă onorează, făr a mă stânjeni. Mi-s foarte relaxată cu toate stângăciile proprii și personale. Cred că renunțam deja, pe motiv de epuizare,  de nu era vorba despre un Om, Ăst Om. 

S-a încheiat o săptămână și-s tare neliniștită că n-am bifat niciunul dintre dezastrele specifice mie. Doar am salvat de la moarte prin alunecare din neatenție o tavă cu bezele colorate și când mi s-o cerut să adaug 36 de grame, am înțeles 360 și aproape c-am distrus o cremă în cel mai nepotrivit dintre momente, când trebuia să ajungă la o prezentare. 

Învârteam în trei oale continuu de cel puțin un ceas. Era o tură de noapte,  după una de zi și parcă mă lua cu leșin. Povestesc cât m-a impresionat bucătarul de la Chefi la cuțite care toca legumele cu două cuțite în două mâini. 

- Aș vrea în câteva săptămâni să vă las singură în laborator!

- O puteți face de vreți să mor de spaimă!

Și-n secunda aia am rămas făr de aer și s-o făcut întuneric. Nu mă gândeam decât la alea trei tigăi în și amestecatu făr de întrerupere. 

Cum e la mine la muncă Șefu?

• Sper că aveți o carte să citiți din ea și să nu vă plictisiți cât lipsesc! Ca și când io nu mi-aș găsi nimic de lucru singură, ha! Păi câtă faianță, câte geamuri îs acolo, obsesia mea pentru curățenie în sfârșit poate fi înfrântă.
• Vorbește la telefon în altă cameră. Din când în când deschide ușa, eu în 5 minute am mai umplut o jumate de bezea, ridică degetul mare și-mi face semn că-i totul foarte bine în ritmul meu de melc.
• V-am cumpărat ceva din oraș. Și deschide un pachet cu prăjituri de la cofetăria despre care am povestit că-i preferata familiei noastre.  Să analizăm concurența deci!
• Aș vrea să nu vă pierdeți entuziasmul acesta, ar fi minunat! Și eu aș vrea să nu ostenesc, dar e tot mai greu.
• Cum sunteți? Cum ați dormit? Băiețelul vine azi? Cum vă simțiți? Sunteți fericită? Ce ați făcut? Ați reușit să citiți? Ce ați mai pregătit dulce acasă? În toate clipele are un pomelnic din categoria PĂSARE de verificat. Și eu răspund conștiincios și sincer la fiecare dintre întrebări. Acordă-mi încredere și arată-mi păsare și doar pensia ne va mai despărți!
• Pentru că a terminat  cursuri cu Olguța Oana și Mircea Banu, dumnezeii desertologiei, revin cât pot de des cu cereri de povești despre aceștia. Să găsesc eu taman omu care să-i admire pe cei doi virtuali ai mei?! Exact!
• Are un dar de a face observațiile care să-ndrepte greșeli făr de a leza,  sper să-l capăt și eu. Pe viitor / În general ar fi bine dacă /  Nu credeți că...
• În fiecare zi aștept întrebarea din oracol cu mare curiozitate. E plecat cu trebi și după trei ceasuri când reintră pe ușă primele cuvinte sunt: care-i emisiunea dumneavoastră preferată sau ce marcă de mașini preferați.
• Vorbiți-mi  despre vecinii! Și-i povestesc despre M. care din cauza băuturii și-o pierdut casa, sănătatea. În două zile mi-o dat pentru M. 10 kile de prăjituri. De parcă tartele ar merge după bere în ritmul ăsta. 
• Nu vă agitați, e doar gem! A reținut de la prima discuție cât de revoltată sunt împotriva folosirii prafurilor în cofetărie și mă liniștește cu multe detalii la fiecare cutie din care  folosim. 

- Săptămâna viitoare vine mama!

- Aoleu, deja?! Toate mamele de băieți mă iubesc, sper să nu mi se sucească soarta taman acuș. 

Este fascinant pentru mine să privesc cât de repede dospește afacerea asta pornită de la zero. Și cât poate munci un tânăr, senin și pasionat de ceea ce face. Eu sunt epuizată de începutu ăsta greu, făr să-mi imaginez măcar o clipă din cum vor  fi ultimele zile ale anului, care au deja eticheta avem foarte multe comenzi. 

DD, sper să echilibrezi toate prăjiturile alea de la care nu mă pot abține cu ăști kilometrii de-i merg în toate zilele, uneori de două ori, adică unșpe fix! Pantalonii meu nu prea dovedesc că ești atent la detaliile acestea!

Și iară am căpătat ce-am tânjit și din nou stau ca proasta în fundu sufletului și mă-ntreb de ce dracu mi-am dorit eu asta atât de mult când știam bine cât muncesc acasă pentru un singur tort. Deh, tiparul meu pentru fericire!

*

Am ales pentru fotografie una dintre cele mai frumoase decorațiuni. Simt că nu blaturi-creme mai e visul, ci fondantul pare a fi capătul și abia aștept să ajung acolo. Cândva.