L-am întrebat pe Google care-i rețeta prăjiturii belgiene cu brânză, aia de se topea-n gură și pe care-o visez în toate nopțile-n care nu mă bântuie Cutia misterelor.
M-o trimis la prăjitura ASTA japoneză cică, a cărei secțiune arată identic celei desăvârșite-n secret de Rudy în patiseria evreului. Nu e AIA, dar e o prăjitură delicioasă. Nu-i nici pe atât de fină pe cât îi zicea numele. ASTA din arhiva lui 2011 e mult mai delicată, dar e o variantă foarte interesantă pentru meniul festiv al sărbătorilor ce vin.
În rețeta originală prăjitura era coaptă într-o tavă 20-22 centimetri, eu n-am avut inspirație să caut una apropiată, ci am copt în forma rotundă de 16 centimetri. Probabil n-o mai ardeam așa într-o dimensiune mai potrivită.
INGREDIENTE
- 3 ouă - am cumpărat din piață cu 60 de bani și au fost proaspete, principala mea temere în ce le privește
- 500 grame brânză de vaci - am avut un amestec de slabă cu grasă
- 305 mililitri lapte condensat / 395 grame - am găsit la Auchan fabricat în Franța special pentru ei, nu mi s-a părut prea grozav, dar n-aș pune bază pe asta, e a doua oară în viața mea când îl gust
- 30 grame amidon
- sare
- vanilie - am avut vanilină și esență
FACEREA
- jumătate din lapte l-am folosit pentru a pasa / blenduri brânza, care brânză apoi am trecut-o prin sită pentru a nu amenința delicata ce se anunța
- am mixat ouăle câteva minute cu sarea, apoi am adăugat restul de lapte, am continuat mixarea, am turnat brânza fină și la final amidonul, aromele
- am turnat compoziția în forma acoperită cu hârtie de copt
- am copt prăjitura 60 minute, ultimele 10 minute am acoperit forma cu hârtie de copt umezită - la suprafață era aurie, dar bățul de frigăruie nu a ieșit curat. La carte scrie că trebuie coaptă 30 - 40 minute pân se rumenește ușor deasupra.
- am lăsat-o la răcit, nu foarte mult că-i așteptam gustul. Din fericire, s-a lăsat foarte puțin după scoaterea din cuptor, spre deosebire de celelalte prăjituri cu brânză arhivate
- am încălzit 2 linguri de miere și am pus bucăți de nuci pralinate - de nu ar fi fost atât de puțină aș fi făcut sos caramel, oricum la frigider în contact cu prăjitura zahărul ars de pe nuci se topește
Mi-a plăcut și mai mult după ce o stat câteva ore la rece. Nu-i excesiv de dulce, deși laptele condensat este. O refac.
Dacă s-a ars puțin ,probabil dimensiunea tăvii în care ai copt a fost de vina .Dacă laptele condensat a avut minim 8% grăsime n-a fost el una din cauzele tale de nemulțumire 😊.
RăspundețiȘtergerePoate nu are gustul celei din Belgia dar are ,,gustul " muncii tale și ăsta o face grozavă.
S-a ars puțin mai mult, după cum arată dovezile de mai sus :)Parcă o avut 11%, dar n-am bază în memoria mea. Am făcut-o pentru bunica, mi-am propus ca la drumul de aprilie să-mi deschid cofetărie la ea în curte: am pe stoc la congelator negresă cu sfeclă, biscuiți cu gem, acum am la cuptor un rozuliu ce-ar trebui decupat pentru o minune cu șerbet, mâine fac cozonac cu mere, tot la congelator e un chec în două culori și parcă n-am uitat nimic. Am uitat rulourile cu ton, dar ele nu-s din cofetărie :)))))
RăspundețiȘtergere