O poveste despre lapte

Pentru că  n-am net pe îndelete pentru ziua de carte,  mi-am amintit de o poveste pe care am scris-o la insistenţele lu’ Danu,  în urmă cu fix un an,  pentru un concurs brânzos.  Zilele astea se desfăşoară un  altul,  ce are ca temă  laptele,  da'  io nu-s inspirată.

  Brânză Buna

      Povestea lui cum se fabrică brânza se naşte cu 30 de ani în urmă. Pe atunci şase plozi erau trimişi zilnic la păscut. Reiau, pe atunci două vaci acompaniate de şase strajnici paznici erau trimise zilnic la păscut. Cei mai prichindei dintre ţinuitorii de funii aveau 3, 4 ani, iară ăi mai falnici depăşeau chiar 7, 8 ani. Dară aci vorbim despre vaci. Una era Joiana, ailalta era Florica. Joiana era fătată-ntr-o joi, n-am habar a scrie când se aniversa Flori.

    Câtă vreme ochii blânzi şi umezi luau micul dejun şi prânzul, delicatese pe alese din lanurile cu porumb ale sătenilor or după poftă pepeni din bostănăriile făr de stăpâni şi bâte,  ăi de spusei că-s şase cireşari împieliţaţi erau uitaţi de dumnezeul lor fie pe mijloc de şosea comunală unde cerşeau dulciuri polonezilor, fie tot pe acolo erau foarte interesaţi de câte ceasuri îs trecute de doişpele ăla pe care îl arăta umbra băţului înfipt în colb uscat, fie dădeau raite pe coclauri părăsite hăt fix c-o zi în urmă.

Pentru că se află cititori neştiutori de aste taine, să-i luminăm dară!

Boicotul polonezilor se făcea cu responsabilităţi respectate strict. Trei mititei se aciuau pe margini de drumuri, acolo unde aterizau dulciurile, ăi rămaşi trei şefi se întindeau de-a capătul şoselei cu gurile căscate şi palme peste guri căscate să priceapă străinii ăia că-s flămânzi. Şi pricepeau, de cum intrau în curba cea mare se porneau pe azvârlit  în şanţuri, printre smocuri de iarbă, bomboane frumos colorate şi gume strălucitoare. Aşa comori nu mai naufragiaseră pe acolo de taman o săptămână.

Toţi ciulinii şi toate florile cu viaţă veşnic mov erau apoi luaţi la puricat de copchilandrii cei amu-ndulciţi.

Orele se aflau la drum  tot din mâini, dar de astă dată făr de gură. Doar dreapta lovea încheietura celei din stânga şi şoferii aceia pricepeau, cum altfel, să plimbe pe parbriz un deget, două or câte ceasuri erau de dezvăluit. Drept e că plozii de zisei de ei aveau mare grijă să nu-i pună-n încurcătură,  să fie nevoie de degetele a două mâni, or chiar şi vro două de la vrun picior.

După o vreme, când pierdeau lupta cu soarele ăl mai mare, se retrăgeau spre izlaz, nu doar pentru răcorit şi hârjonit, cât pentru  umflat burţi de domniţe cornute. Păi, niciodată nu se împlineau de la gumă cu aromă de mere crude or de la trei ştiuleţi înfulecaţi în mare zor. Şi Bunu, vrăjitoru,  pe toate le ştia pân la izlaz. De acolo era un secret mult prea bine păzit pentru a fi împărtăşit de vro gură de prunc slobod.

Hârjoana zilei şi osteneala tălpilor zmolite din şosele herbânde erau potolite doar în bătătura casei. Acolo Buna meşterea laptele-n brânză. Din şiştarul plin cu spumă albă caldă şi oale cu lapte prins umplea ceaune învârtite-n linguri mari, de lemn ars. Magia e rămasă hăt în anii ăia de demult, nu-i mai ştiu ingineriile, dară strecătorile ca de nea ce se hodineau spânzurate-n  prepeleag pline de licoare magică, nu-s uitate.

Hei, dar să nu-i ratăm pe cei şase! Cea mai mare drăcovenie era amu legănatu strecătorilor legate marinăreşte de Buna în crăci de zarzăr demult uscat. Zerul se risipea fierbinte de genunchi juliţi or chiar în plete murdare în care se hodineau ascunse grame de dar polonez cu aromă de căpşuni.

Perluţele de brânză dulce se îngrămădeau apoi  în boţuri de mămăligă aburindă or doar în roşii zemoase.

Cea mai tainică schimbare a laptelui brânză era dezvăluită-ntotdeauna în ştergare ce ascundeau plăcinte brune. Cum înfâina Buna plămădeli crescute făr de drojdii, cum doar cu cele câteva ouă salvate din coteneţe şi multe beţe de vie uscată or doar cu câţiva coceni, reuşea  să-nchidă guri  şi neastâmpăr, e o taină uriaşă încă.