Doamnelor, domnilor, vă prezintă noua fixaţie zambetană: gemul de roşii!
Reţeta aci |
De la prima facere, l-am mai repetat de vro trei ori, adică-ntr-o săptămână. Ultima dată fu pentru vânzare, 250 gr - 25 lei. Apoi, m-am intersectat cu biscuiţii lui Edith de post - aci, am anunţat în secunda doi că întârzii livrarea pân la Moş Nicolae ş-am schimbat gemul ei de caise cu al meu de roşii. E una dintre cele mai faine modificări de reţetă pe care am făcut-o-n ultima vreme, de schimbat le schimb pe toate, doar la puţine se adevereşte a fi fost inspirată.
Ca şi la prăjitura cu foi la care gemul de roşii a schimbat tot gustul ciocolatos - aci pe zambetania reţeta - spre ceva greu identificabil, dar grozav, aşa fu şi cu biscuiţii. În zilele ce vin voi publica şi varianta cu cacao, tot de la Edith inspirată, dar de acolo gemul era doar elementul care a legat ingredientele făr să se simtă în gustul final, aci de la anason, seminţe de vanilie s-a transferat tot. Sigur, că nu se merită pentru juma de kil de biscuiţi truda gemului de roşii, nu se merită ea nici pentru 25 de lei, dar sunt convinsă că de se folosoşete un gem aromat se obţin unii dintre cei mai minunaţi biscuiţi, întâmplător de post.
Ingrediente pentru 28 de biscuiţi a câte 20 de grame fiecare am folosit (în reţeta originală erau 45, probabil mult mai mici):
- 250 gr făină - atât au încăput deşi la Edith erau 320 gr
- 3 gr praf de copt
- 200 gr gem de roşii cu care am înlocuit 200 gr gem de caise
- 100 gr zahăr
- 10 ml lapte de soia
- 70 ml ulei - în reţeta originală erau 80 şi lipsea laptele
- un praf de sare
- la Edith mai era vanilie, dar gemul de roşii este foarte aromat cu scorţişoară, anason şi vanilie
Facerea - în vro 45 de minute am terminat tot, mai mult va dura să postez
1. Pentru că gemul meu avea bucăţi de pulpă l-am blendurit cu laptele şi uleiul, de aceea am şi adăugat lapte. Cum laptele de soia are un gust puternic, care mie nu-mi place, data viitoare voi folosi apă sau zeamă de portocală.
2. Peste gemul pasat am adăugat zahărul, sarea, o jumătate din făină cu praful de copt şi am amestecat uşor c-o lingură. Am adăugat treptat restul de făină frământând aluatul cu mâna până când s-a desprins de pe pereţii vasului şi nu se mai lipea. Cantitatea de făină depinde de consistenţa gemului, al meu s-a făcut ca marmelada după blendurire.
3. Am cântărit bucăţi de 20 gr de aluat pe care le-am rotunjit. Şi aşezat în tava acoperită cu hârtie de copt.
4. Am turtit biluţele cu fundul unui pahar.
5. Le-am copt 10 minute în cuptorul preîncins la foc mic. Şi-n ăst timp cam le-am ars fundurile, dar altfel erau crude. În reţeta originală erau 9, 10 minute la 180 grade. Oricum ele trebuie să rămână moi când se scot din cuptor, se lasă la răcorit în tavă, altfel se deformează, şi apoi se aşează pe un grătar, după răcirea completă se păstrează în cutii de metal închise. Se usucă foarte repede, deci e musai să fie acoperite.
Abia aştept să ajung cu ele azi la mama, care-i postitoare şi sâmbătă la Buna, care nu-i, dar iubeşte dulcele!
Tre să fie delicioşi glazuraţi cu ciocolată amară.
Tori, sper că te-am convins să-i pregăteşti pentru masa ta festivă. Ingineria-i simplă: gem, ulei, zahăr, cacao or nu, făină cât cuprinde, praf de copt. De n-aveam deja gata blaturile pentru tort, încercam o foaie din aluat d' ăsta.
Mi-ai dat o idee :D Tarate, pulpa de dovleac, indulcitor, scortisoara si sa vad cu ce inlocuiesc uleiul ala :D Lasa ca vezi tu ce iese, probabil prin vara lui 2015 :D
RăspundețiȘtergereIes in genul astora de aci: http://zambetania.blogspot.ro/2011/11/fursecuri-cu-dovleac.html. De multa vreme vreu sa-i refac, poate tot in vara lu' anu ala reusesc:)))
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergereDA m-ai convins,ii pun in practica,le fac fata comerciala cu citeva rindulete de ciocolata aruncate aiurea pe ei.Iti spun impresiile audientei dupa joi.
RăspundețiȘtergereTori, eu i-am făcut joi, i-am închis în cutie de metal şi apoi transportat în caserolă de unică folosinţă juma de drum şi pân la final într-o punguţă, iară sâmbătă erau mai moi decât în prima zi iar cei cu cacao şi azi erau perfecţi - a şasea zi.
ȘtergereAm facut cu gem de caise ,au iesit buni insa pt a 2 -a zi erau cam tari dar s-au mincat.In loc de negresa am facut un fel de chec in 2 culori si a fost bun.Eu nu prea sint fan dulce de post.
RăspundețiȘtergereNu i-ai ţinut acoperiţi, Tori? La mine cei cu cacao făcuţi miercuri şi luni erau proaspeţi. D' ăştia albi n-am avut decât vro 3 zile, s-o-ntărit doar unu ce l-am uitat într-o cutie fără capac..
RăspundețiȘtergereCred ca datorita faptului ca i-am tinut 20 min. erau tari la final si de pe o zi pe alta nu au avut timp sa se mai fragezeasca,dar nici prea moi nu se putea , imi era frica sa-i duc necopti,
RăspundețiȘtergereIo am învăţat Tori că de li-i fundu bronzat după 6-7 minute, cruzi n-au cum a fi, chiar dacă sunt atât de moi de poţi jura asta.
RăspundețiȘtergere