joi, 3 octombrie 2013

Plăcintă cu morcov, mere şi pere



 Să tot fie vro şapte, opt, nouă ani de când într-o bucătărie agitată doamna Cati limpezea linişti doar c-o plăcintă din mere.
Care-i e secretul plăcintos?!
O foaie subiţre de pandişpan la copt, peste  ea umplutură şi iară la copt pandişpan, iară umplutură, iară foaie şi gata!
Io m-am jucat cu morcovi, mere, pere ş-un secret de la cursul de cofetar.
Că-n aceeaşi vreme desăvârşeam şi guguluful, n-o ieşit niciuna dintre reţete perfectă, dar ce-mi trebe mie d' astea de neatins?!

Pentru dreptunghiulara 20x30 cm:
Umplutura 1 - 500 gr morcov
                     -   50 gr unt
                     - 100 ml apă
                     -   80 gr zahăr
                     -   scorţişoară, nucşoară
Morcovul l-am dat pe ochiurile mari şi pe cele mici ale răzătorii, împreună cu untul si apa l-am ţinut pe foc pân s-o-nmuiat. Când s-o răcit l-am amestecat cu zahărul, scorţişoara şi nucşoara. Aşa scrie în curs, aşa am făcut: zahărul după răcire.


 Umplutura 2: - 500 gr mere, pere
                       -   15 gr unt   
                       -   80 gr zahăr
                       -   scorţişoară, nucşoară

Fructele jumătate le-am dat pe răzătoarea mare, jumătate le-am tăiat cuburi. Identic ca la morcov: au avut zeama proprie, nu fu nevoie de ape, le-am călit pân s-o-nmuiat uşor. Le-am lăsat să se răcească bine şi apoi le-am condimentat şi îndulcit.
Data viitoare 1/3 din morcov îl blenduresc pentru o umplutură mai fină şi mai omogenă.


Abia dupa ce-s răcite umpluturile am pornit plăcintitu'.
Prima foaie:
- 4 ouă
- 4 linguri de zahăr
- 4 linguri de făină
- 4 linguri de ulei
- un praf de sare

Făr de separat albuşuri de gălbenuşuri, ouăle mixate la viteză mare cu sarea, apoi adăugat treptat zahărul pân la topire, uleiul şi la final încorporată făina. Toate la viteză mare, c-aşa-i blocat mixerul.
Turnată compoziţia în tava acoperită cu hârtie şi în cuptorul preîncis coaptă pân la testul scobitorii (15 minute). Dupa coacere am acoperit-o cu strat subţire de morcovi şi am turnat a doua foaie identică primeia.

Deci, 4 ouă bătute cu un praf de sare, apoi cu 4 linguri de zahăr, 4 ulei, 4 făină şi turnate peste morcov. Iară coaptă 15 minute  or cât e nevoie pân să rămână scobitoarea curată.




Foaia a doua se acoperă cu mărul după coacere şi cu o a treia pandişpanoasă din 4 ouă. Peste aluatul crud nr. 3 am aşezat felii subţiri de mere şi pere trecute prin zahăr. Şi iară la copt cât să nu se lipească de scobitoare.





În scris e tare lungă si complicată fabricaţia, în fapt fu nevoie de 3 ceasuri pentru guguluful  cu struguri şi plăcinta iasta.



Pentru că la un moment dat concentrată pe pozat guguluf, înainte de dispariţia definitivă,  am cam pierdut timpii corecţi de pregătit plăcinta, după foaia a doua am scos-o necoaptă şi după a treia foarte arsă. Dar, nu fu deloc dramatic. Arsura s-a îndepărtat uşor, iară blatul iniţial necopt în combinaţie cu merele o născut o cremoşenie tare faină.




6 comentarii:

  1. Daca coci dupa fiecare foaie turnata, prima foaie coapta nu se arde? As incerca cu foi coapte toate o data, impreuna cu umplutura :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi s-o ars de asta data, dar am dat vina pe guguluf:) Nu-mi amintesc in datile trecute sa fi patit asa. Sigur ca le poti coace separat, eu zic ca taman asta-i farmecul blatului copt pe mar or morcov fata de al copt pe hartie:))

      Ștergere
  2. ppfff...daca nu as fi mancat ciudatenia aia ciudata de placintoaie cu peste si mazare ce facusi tu aicisa mi s ar fi parut tare...ciudata! Cand mananc Marie si io ceva bun facut de mana ta? Ai uitat de tortu meu cu tepi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Danu, aştept comandă ferm şi te-ndulcesc instant:) Am citit despre seara ta norvegiană şi plăcinta buclucaşă.Miercuri e seară italiană?

      Ștergere
    2. noup. nu ai ghicit! iti dau inca un indicu! incepe cu i si se termina ia :)) lasand asta deoparte...jur ca bucatele au fost grozave! placinta nu! si nici salatele nu au fost extraordinare...doar bune. dar supa si tocanita aia...+ somonul! tu trebuia sa fii acolo!

      Ștergere
    3. Păi am fost pe blogul tău, ai împărtăşit perfect arome, mirosuri, stare. S-o mai faci! Da, începe cu i şi se termina cu talia:))))

      Ștergere