Film Click

    Pe la începuturi,  povesteam filmele cele grozave ce-mi petreceau serile ioniene. Apoi, nu le-am mai găsit rostul pe zambetania. Amu, când n-am ratat decât două reţete pentru Provocarea “Dulce Românie”, mă strădui a naşte iară regula filmului pentru blog.

D. mi-o dăruit Clickul cu menţiunea “la un moment dat, filmul ăsta mi-a schimbat viaţa!”. Fireşte că tare-mi doream să aflu secretul, dar nu-mi plac comediile. Ş’apoi,  cum să se-ntâmple decisive d’ astea?! Pare mai degrabă subiect pentru film decât moment real. Dar, nu-i! Deloc, nu-i!

Aşa că,  azi, dupa şase ceasuri de laborator dulce practic, c-un ceai de ghimbir în ceaşca cea galben ochioasă,  în care ar fi trebuit să şadă la pozat nuga cu cafea (m-am lădat deja cu succesurile pe linie ale Provocării) l-am lichidat pe restant.

Pe fundal de televizor deschis  făr de program, deci puricos, o raţă galbenă de pluş ş-un câine tolănit în colţ de canapea intrăm în casa şi dimineaţa unei familii cu doi pitici. Domnul tată are o problemă gravă de identificare a telecomenzii pentru tv. Ca-n filme,  din cele patru din faţa sa,  primele trei testate sunt cele pentru garaj, jucării şi ventilator. Nu ca-n filme, să nu fiu nedreaptă, ci ca-n legile lui Murphy.

Pe repede înainte se identifică şi a doua problemă gravă a domnului tată (Adam Sandler) în criza de timpi disponibili necesari  căsuţei din copac.

Apoi, o a treia. Este arhitect asociat,  Michael Newman se numeşte personajul despre care tot  încerc  a da diagnostice. Cum mama măsii e atât de stângaci cu telecomenzile alea?!  A treia dificultate ţine de neputinţa de a jongla cu ambiţia de a deveni partener în firma la care amu e asociat şi aceea de a-şi ferici familia. Deh, doar dileme comune cu dezamăgit una dintre părţi, indiferent de direcţia deciziei.

În aste condiţiuni pune piciorul în prag, ajunge la capătul răbdărilor şi se duce să cumpere o telecomandă universală! Dacă tot o găseşte într-un magazin (Bed, Bath & Beyond ) îşi slobozeşte şi neputinţele către vânzătorul Morty (Christopher Walken) să fie una pentru o viaţă mai uşoară, mai rapidă (?!) şi mai necomplicată.

Nu l-am priceput pe mai rapidu' ăla, în 15 minute de film îşi dezamăgeşte micuţii, cedează în faţa şefului (David Hasselhoff), prezintă un proiect, acceptă un altul, soarele o apus de unde pornisem în zori, deci nu pricepui deloc!

Pe deviza:  clientul nostru,  stăpânul nostru, ce comandă aia primeşte. Un dispozitiv experimental unicat, gratis şi nereturnabil, sub  garanţia “băieţii buni au nevoie de o pauză din când în când”.

Şi în aste toate condiţiuni începe marea butonare. Reglat volum lătrat câine, dirijat pe repede înainte ieşirile câinoase cu piciorul ridicat la gard,  certurile cu nevasta şi prietena de nevastă. Ba chiar, când se întoarce la magazin cu reclamaţii este luminat cum să acceseze diferite momente din viaţa sa trecută.

Abia după juma de ceas ş-un sfert de film, am ajuns să  privesc cu atenţie şi interes.

Toate momentele în care sărea trăiri, de la cina în familie pân la a face dragoste pe rapid  înainte, mi s-au părut de o tristeţe infinită., presărată cu două, trei  glume bune.

Este tare interesantă partea aceasta din film. Morty îi povesteşte cum de fapt intră pe pilot automat, toate cele se întâmplă în ritmul lor, doar mintea sa nu le  înregistrează, deci ele nu există. 

Uf, de câte ori nu ni se întâmplă asta şi făr a fi posesori ai telecomenzii buclucaşe?! A trăi acumul cu gândurile la viitorul de peste un ceas, trei luni or zece ani când cu siguranţă vom fi mai fericiţi fie pentru că e Crăciunu or ziua de naştere or doar vom împlini visul cel scump, îs limpede cele mai sigure căi de risipit frumuseţea, adâncimea or zâmbetul unor moamente “oarecare” . Când limpede e că doar prezentul ni-l stăpânim şi nici trecutul, nici viitorul . Iară e luni, iară vineri, amu e Paştele şi imediat după amu vacanţa de iarnă. Şi unde ne suntem noi în toate trecerile astea?!

Mi-a plăcut grozav ultima parte a filmului. Grozav! Şi de pare c-am povestit tot, nu-i deloc aşa. Frumuseţea poveştii începe abia unde m-am oprit.

Filmul acesta e musai de  văzut, fie şi numai pentru a ne limpezi definitiv cât de magic ni-i prezentul.