7/31➤ Provocarea lunii decembrie 31 de povești (or mai puține) pentru 31 de zile.
Ultima filă de jurnal fu scrisă înaintea celui de-al doilea examen practic. Undeva pe la începutul lui noiembrie picai încă o dată, da' deja nu-mi mai amintesc data, parcă 3.
Pentru că m-am trezit în săptămâna examenului cu instructor și mașină nouă, la 4 luni după ce ratasem prima încercare, mi-am zis că stau bine. Vedeam șanse egale pentru cele două rezultate posibile.
În dimineața trecută-n dosar apare iară o comisie formată dintr-un el ș-o ea. Îmi anunț noul instructor că prima dată am picat c-o blondă ș-acuș aș prefera bărbatul, pentru variațiune. Îmi face semn că-s pe lista blondinei numărul 2 și că mai bine nu se poate.
- E femeie cu frică de Dumnezeu, de nu faci o greșeală gravă, de 21 de puncte, îți dă permisul.
Asta nici nu m-o liniștit, nici nu m-o agitat. Deși toți ceilalți examinați aveau povești de groază despre cum au picat examenul prima dată, a doua oară, a treia, eu am mers pe credința mea că de ești bun n-are nimeni ce-ți face, cum eu nu-s bună, la mine-i și mai simplu.
Am fost martoră din mașină la o colegă de școală al cărei dosar expira. La parcarea laterală s-o urcat pe bordură, i-o murit de vreo trei ori motorul, o blocat o intersecție imediat ce-o așteptat vreo 5 minute ca să intre în ea. În capul meu era: n-am idee de ce-o greșit parcarea, n-aș fi știut să mă încadrez în intersecția asta, bine că mi-o murit doar o singură dată motorul în zece ore de conducere.
Primește permisul cu 19 puncte și este felicitată că a respectat toate prioritățile. Îmi zic că instructorul o avut dreptate cu frica de Bunuțu și facem schimb de locuri, după ce o îmbrățișez fericită pentru fericirea ei.
Urmez identic traseul ei. În spatele aceleiași mașini reper mă urc pe bordură, blochez intersecția, îmi moare motorul de vreo 5 ori, din care de 3 ori consecutiv la pornire din rampă și pe trecere de pietoni. Polițista îmi adună 50 de puncte și mă întreabă ce-am pățit. Îi răspund că habar n-am. După vreo două ceasuri mă dumiresc acasă că încurcasem reperul la parcarea laterală cu ăla de la parcarea cu spatele. Îi spun că-n intersecție încă nu știu ce-ar fi trebuit să fac, mai ușor mi-ar fi fost să decolez în sus. Îmi răspunde blând să-mi întreb instructorul și că data viitoare sigur va fi bine. Data viitoare de voi fi tot pe listele dumneavoastră, că altfel... Ea râde de-a binelea, eu bocesc cu dracii pân la cer, dar nu suficient să n-o aud când coboară: ai plecat cu a doua de trei ori la trecerea de pietoni de pe pod. Nu am crezut-o atunci și nici acum după o lună nu-mi explic ce fu greșit. Tind să-i dau crezare lui B. care-mi zice că probabil la ore de multe ori a manevrat instructorul pedalele pentru a evita oprirea motorului.
Ultima șansă pe hârtie o am pe 3 martie. În fiecare săptămână merg la o ședință pentru a nu mai aduna o pauză atât de lungă între examene făr de condus. Dacă în primul cantonament auzeam doar Țucă mama, de ce nu ... Țucă mama, de ce da... acum am trecut la nivelul următor. Omul din dreapta mea repetă de câteva ori într-un sfert de ceas Doamne Isuse, dă-mi Tu răbdare...Io-i tot zic că tre să se roage pentru mine, că nu funcționează prin intermediere.
Am oprit pe prima bandă imediat după un semafor verde pentru că era blocată cu mașini oprite, în spatele meu a intrat un biciclist care a aterizat direct pe a doua bandă, pe cea pe care veneau mașini. Dacă n-am murit atunci de groază, prea curând nu mai mor. Bașca mi-am ținut și instructorul să nu-l bată pe supraviețuitor.
Îmi place mult la școală. Nu-mi place să conduc. Nu mă văd făcând asta singură vreodată, dar îmi place grozav să mă fâțâi prin oraș în timp ce un bărbat cu experiență se vaită nonstop în dreapta mea: Tare aș vrea să știu ce-i în capul tău ca să te pot ajuta. Căci nu pricepe cum pot trece pe lângă toate mașinile din dreapta la milimetri, cum mă pot duce tanc în mașinile care-s în depășire din sens opus, cum când nu știu ce să fac accelerez, cum opresc în mijlocul intersecției pentru că doar așa am timp să schimb vitezele...
Într-o zi eu conduceam relaxată, de cele mai multe ori sunt foarte relaxată, și el vorbea la telefon.
- Eleva mea crede că dacă pupă cu Loganul Dusterul din față iese un Mini Cooper. După ce termină de zis asta pe cel mai calm ton din lume îmi pune mâna pe volan și-l învârte vreo juma de rotație așa. Îi zic iară că exagerează și că nu era niciun pericol, el îmi răspunde din nou că data viitoare mă va lăsa să-i bag în burtă oglinda următoarei mașini. Apoi iară-mi atinge volanul și io iară iau foc.
Mai e atât de puțin și se închide dosarul încât aș lua-o de la capăt doar pentru bucuria de a fi în preajma unui alt om fain. Îs 3 ani acuș de când sunt doar cu bărbată-miu. Cât de grozav să mai fie și el?!
_____________________________________________
În arhiva Dacă și eu pot, apăi nu există nu se poate filele sunt:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu