luni, 9 martie 2020

CREMĂ DE UNT

  • În luna martie două proiecte speciale sunt programate. Primul dintre ele începe astăzi. Cel de al doilea se va încheia în aprilie. 
1/3 ➤ Crema de unt obținută din bezea și sirop fierbinte este foarte gustoasă și de se respectă pașii este ușor de pregătit în cantitate mare. Apoi de la crema de bază se prepară rapid alte variante .

Crema de unt este delicioasă. Chiar de poate părea o rețetă complicată, nu e! Eu am preparat-o pentru îmbrăcat un tort -  ACESTA.  Pentru că mi-o rămas foarte multă am completat  alte două episoade. Aveam trei în intenție, dar am calculat greșit cantitățile ș-am rămas făr de bază (crema de unt) pentru ultima variantă. 


Ingrediente pentru 1.3 kilograme cremă:
  • Bezea 
- 4 albușuri
- 100 grame zahăr
- un praf de sare
  • Sirop
- 100 grame apă
- 370 grame zahăr
  • 650 grame unt 82% grăsime

PREPARARE CREMĂ DE UNT 
  • Pornesc prin a tăia untul de la frigider cubulețe și a-l băga la congelator. 
  • Continuu cu fierberea siropului. Pentru asta într-o cratiță cu fund dublu, mai mare căci siropul face multă spumă, pun apa și zahărul. Când siropul începe a fierbe dau drumul albușurilor la bătut. Nu este nevoie de amestecat în sirop.
  • Bat albușurile cu praful de sare și când se formează spuma adaug zahărul. Se continuă baterea până la dizolvarea zahărului și obținerea unei bezele albe, lucioase. 
  • De regulă când bezeaua este gata a ajuns și siropul la punctul dorit. Pentru a verifica, în lipsa unui termometru, eu folosesc inelul din coada unui tel. Amestec cu inelul prin sirop și apoi suflu exact cum făceam când eram copil cu apa ce avea săpun. Dacă se formează baloane, siropul e gata. Dacă nu, se continuă fierberea. N-ar trebui să mai dureze mult până se ating cele 115 grade, adică baloanele se formează ușor.
  • Siropul fierbinte îl torn ușor peste albușurile bătute și continui mixarea pentru a încorpora siropul. 
  • După câteva minute, cel mult 5 de la turnarea siropului, adaug cubulețele de unt răcite. Se continuă baterea.
  • Crema este gata când nu mai există bucăți de unt neomogenizate, compoziția este aerată, lucioasă, netedă. 
  • Se păstrează în frigider până la folosire. 
  • Înainte de utilizare se încălzește ușor pe baie de aburi și fie cu telul, fie cu mixerul se bate până se spumează.  



ALTE MENȚIUNI
  • O altă rețetă pentru crema de unt, cea cu ciocolată albă, este arhivată AICI
  • În zilele următoare voi reveni cu două rețete de colecție pentru crema de unt, varianta cu biscuiți Oreo și cea neagră.  
  • Nu am reușit să pregătesc crema de unt cu brânză dintre combinațiile din laborator. Mă strădui să n-o uit și să revin cândva.
  • Crema de unt se poate păstra până la 30 de zile în frigider într-o caserolă închisă etanș.  
  • Uneori poate să nu coincidă momentul obținerii bezelei din albușuri cu cel al fierberii siropului. Deși la cantitatea aceasta ar cam trebui să se petreacă sincron. Fie se oprește baterea în așteptarea fierberii siropului, fie invers, adică se înlătură siropul de pe foc până când albușurile sunt gata.
  • Este limpede că este nevoie de un vas care să reziste siropului fierbinte (deci nu din plastic). La fel este evident că de nu există un mixer care să aibă suport de batere independentă e nevoie de o a doua persoană, care să toarne siropul în timp ce prima ține mixerul în funcțiune.
  • Dacă la reîncălzire crema este foarte moale, se ține la frigider și se reia baterea.
  • Dacă s-a tăiat, se încălzește ușor pe aburi și se bate până se reomogenizează.
  • Când adăugăm untul, vasul în care se amestecă albușurile cu siropul nu este fierbinte, ci doar călduț. Dacă este fierbinte se continuă baterea cât să se mai răcorească, făr de a adăuga untul.
  • Chiar de pare o cremă grea, pe jumătate conține unt, în combinație cu blaturile potrivite devine o cremă extrem de fină, aromată, delicioasă.  
  • În laborator în faza aceasta era folosită pentru torturile ce urmau a fi îmbrăcate în fondant. Mai erau și torturile care se acopereau cu ea, colorată sau albă,  decorate cu ciocolată cursă, fructe, fursecuri, bezele, nuci. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu