joi, 5 decembrie 2019

MOZAICUL BUCURIEI #27 (NOIEMBRIE)


Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa zic învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!


*

Tre să mă grăbesc, îmi începe vacanța, iară! N-am muncit prea mult anu' ăsta, dară concedii am avut cu caru. B. zice că-s vreo 25 de grade în cameră. Am un hanorac din fleece (e atât de tocit!) peste un pulover din lână, naturală de astă dată. În poală unul dintre pisoi, Tigra, îmi dogorește. Dar mi-i tot frig sub maiou, maletă, lână, fleece. Și acum gluma mea preferată din alte timpuri și alte vieți: de m-ar dezbrăca unu, s-ar plictisi înainte să ajungă la jumătatea zdrențelor.

Un singur moment căci nu-i vreme de mai multe. Voi transfera lista pe bilețele pentru seria Lucrurilor simple. Rămân nescrise șase minipovești pentru o săptămână specială (16 - 22  decembrie scrie pe ordin). Asta de nu rătăcesc pe drum dragul de cuvinte.  


PRIMELE DOUĂ RĂSPUNSURI LA ANUNȚUL MEU DE ANGAJARE 
Cofetar începător, economist cu experiență caut colaborare în orice domeniu -

Primul o venit instantaneu: maseuză. I-am răspuns expeditorului că e ceva la care nu mă pricep, deși tare bine mi-ar fi prins în viața asta, măcar pentru oblojirea propriilor dureri. Apoi i-am accesat profilul: tânăr ficior ofer doamnelor cu bani masaj la domiciliu. N-am mai scris nimic, deși am judecat multe.

Al doilea o sosit târziu, măcar că era dimineață-n ziua aia încă. Poate că mă trezisem de 5 secunde. 

- Doamna, mai e valabil anunțul?
- Minunea face chiar să mai fie valabil! anunț de parcă aș fi răspuns la sute de contacte și nu doar tânărului ficior. 
- Am cu nevastă-mea o firmă de construcții și tot ce ai mai cerut în anunț..
- Deci și o cofetărie.
- Da, da..

Pentru că am vorbit în viața mea cu mulți străini la telefon am dezvoltat un al șaselea simț. Am presupus că anii ăștia de liniște mi l-au tocit. Nu, el s-o activat imediat la apelul respectiv. Ceva din ton îmi spunea că bărbatul de dincolo e deja cu mâna în pantaloni pân la cot. Am ignorat simțul nefiind în situația de a rata singura ocazie ițită.

- Avem nevoie de o secretară, vă băgați?
- Unde se bagă secretarele, n-am habar,  domnule!

În 2002, când m-am angajat prima dată, angajatorul mi-a spus de la telefon (de fiecare dată, adică de trei ori,  am lucrat în urma unui anunț dat de mine) nu caut secretară, mă culc cu ea și după aia îi fac eu toată treaba. O avut grijă să-mi repete asta în toată săptămâna în care am rămas acolo, de 5 ori pe zi,  de parcă-l călăream, pe canapea, de fiecare dată când îl nepriveam cu ochii în pământ și obrajii roșii. Eram îngrozitor de timidă. Între timp nu m-am vindecat, dar am observat că intimidez de-s directă și merg pe drumul ăsta pân la granița cu nesimțirea și agresivitatea. De toate astea-mi aminteam când domnul își continua discursul:

- E musai să veniți imediat! Veniți?
- Da, vin să văz despre ce e vorba.
- O să trebuiască să probați uniforma!
- Ce uniformă au secretarele?! Sper că nu-i costum de baie.
- Nu, nu, e doar o cămașă și o fustă. Trebuie probate acum!
- Nu zic că nu trebuie, zic doar că sunt în pijamale.
- Veniți imediat, da?

Simțul dintâi se adeverise și-mi ducea dracii pân la cer făr de a-i mai coborî.

- Veniți imediat, da?
- Mă duc să-mi întreb soțul când poate și revin cu un telefon imediat.
- Ce să poată soțul?! Nu aveți voie cu el la interviu.
- La interviu, nu, dar la ușa de după care eu voi fi în chiloți, da, nu?!
- Dar veniți, da?! deja era tonul cerșetor pe care îl cunoșteam. 
- Vin, vin, întreb, sun! și închid.

Cu telefonul în mână mă gândeam să reclam numărul la Inspecția Muncii. Nici nu l-am dus pân la capăt pe gând că auz iară apel. Îi voi spune c-am întrebat la I.T.M. despre uniforma secretarelor...

- Da?!
- Veniți negreșit și imediat, da?
- Nu, nu voi veni niciodată!

De atunci, se face luna acuș, mă gândesc în toate clipele cât sunt de binecuvântată că nu-mi plâng cinci prunci de foame  în timp ce proprietarul casei în care locuim cu chirie ne cere evacuarea. Câtă libertate de decizie aș mai fi avut atunci când un bărbat mi-ar fi propus plata înainte, căci da, mi-o promis asta în primul rând, acolo, imediat după tot ce ai mai cerut în anunțul tău. 

Noiembrie, spre sfârșit, exact după ziua de  19, adică atunci când l-am atins pe 41, a devenit prima lună în care m-am bucurat deplin de noul meu vechi statut de fumeie făr de serviciu. Acuș, la cât sunt de băftoasă, parcă văz că mă angajez când abia ce mi-am nivelat pozitiv energiile. Am adunat 8 luni de tonuri cenușii. 
- Mulțumesc, Iona, pentru luminare!

________

2 comentarii:

  1. Cele 50 de umbre :)))
    Si eu m-am chinuit anul asta sa fac o schimbare de job. Asa bine m-am chinuit, ca a cus iti scriu aste randuri de pe acelasi scaun din acelasi birou pe care il "vizitez" in toate zilele lucratoare cate 8 ore 12 ani. Am ajuns la concluzia ca nu vreau sa plec si nici vreo alta modificare in acest aspect al vietii mele nu doresc. Probabil daca aveam "cinci prunci care plang de foame în timp ce proprietarul casei în care locuim cu chirie ne cere evacuarea"... :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îmi pare rău că am tot inventat motive să lungesc șederea, adevărul e c-aș putea să trăiesc doar așa...

      Ștergere