marți, 11 iunie 2019

COZONAC PUFOS CU LAPTE ȘI RAHAT




  • Provocarea Săptămâna cozonacilor (2)

Dacă este vreo rețetă pe care să refuz a o scrie, apăi îi sigur cea de cozonac. Nici de mi-aș pune în fața ochilor Provocarea 3 rețete de cozonac în 15 zile, tot n-aș face-o. Cei mai frumoși cozonaci sunt cei pe care nu-i pozează nimeni, ăsta-i primul neajuns. Al doilea, la fel de important, constă în lungimea textului. Da, asta provocare, scrie o rețetă de cozonac în zece pași și atât! Și, ce m-am gândit, în aste condițiuni?! Ia și scrie, mata, o rețetă de cozonac în fiecare zi, dacă tot te vaiți de ritmul una Paște, alta Crăciun! Da, știu, mă iubesc tare!

Pe când scriam, săptămâna trecută,  povestea cozonacului făr de umplutură (ASTA) publicată ieri, mi s-o făcut o poftă grozavă de frământat cozonaci. Astrele nu s-au aliniat așa încât  să și am timpi pentru frământat, erau mai importante florile de soc pentru dulceață.

Pentru că sunt încă într-o perioadă de post fiscal (gătesc doar cu ingredientele de pe stocul de acasă) mi-am amintit de o rețetă de cozonac ce mi-o atras atenția la Teo. Din fericire,  aveam toate ingredientele. 

Teo's Kitchen este cel mai vechi blog culinar pe care-l citesc. De nu greșesc, cam din 2008. Îmi place mult omul Teo. O urmăresc cu drag pe Facebook și Instagram. Cred că are unele dintre cele mai frumoase fotografii culinare. Oferă multă emoție, poveste și sinceritate, sunt minunate textele ei. Deși îi citesc toate rețetele, rar încerc câte ceva. Habar n-am care-i motivul. Cert este că am văzut cozonacul ĂSTA pufos într-un video pe Instagram.  Teo îl strângea exact ca pe un burete și el își revenea asemeni. Mi s-o părut grozav și nu m-am înșelat absolut deloc în alegerea rețetei. Îl voi reface în nenumărare variante, sunt sigură! Este unul dintre cei mai pufoși cozonaci pe care i-am gustat vreodată ș-aș cam zice că vreo câțiva tot au fost. 
Naștere ușoară, Teo! Sănătate multă Lunei!
  • Am adăugat bucățele de rahat doar pentru că făina mea era tip 650 și n-am vrut să văz un cozonac făr de umplutură și gri. Curând îl refac în varianta aproape originală. În programul viitorul, versiunea originală.  


INGREDIENTE PENTRU UN COZONAC
  • 550 grame făină 
  • 150 grame apă
  • 250 grame lapte călduț
  • 50 grame ulei
  • 100 grame zahăr
  • 10 grame drojdie uscată
  • 10 grame sare
  • coajă de portocală - fu un plic Dr Oetker
  • am adăugat 200 grame rahat, 50 grame coajă de portocală confiată + cireșe confiate

PREGĂTIRE




  • Se începe cu opărirea făinii. Într-o cratiță cu fund dublu am amestecat bine 50 de grame făină cu apa (cele 150 de grame). Am pus-o pe foc, amestecând continuu, pân la primul clocot. Teo spune că devine transparentă.  Am lăsat-o la răcit (Poza 1)
  • Cât se răcește făina, am tăiat rahatul cubulețe (Poza 2) și am cernut restul de făină, pe care l-am amestecat cu drojdia uscată.
  • Peste făina cernută în vasul mixerului am adăugat toate celelalte ingrediente, inclusiv făina opărită și răcită. Pe viteză mică am lăsat aluatul la frământat 15 minute. Am obținut un aluat moale, ușor lipicios (Poza 3). Teo l-a mai frământat câteva secunde cu făină pe blatul de lucru. Eu n-am reținut pasul acesta, plus că din laborator m-am învățat să-l stăpânesc pe ăsta lipiciosu (cu ulei, nu-i niciun alt secret). 


  • Am mutat aluatul din bolul în care a fost frământat în unul ușor uns cu ulei. L-am acoperit cu folie și l-am lăsat 1 oră la crescut în cuptorul rece. 
  • Am împărțit aluatul (avea 1.4 kilograme) în 3 bucăți egale (Poza 4), pe care le-am frământat ușor și le-am întins, pe rând, sub formă de dreptunghi (Poza 5).

  • Fiecare dreptunghi l-am împăturit aducând lateralele lungi spre mijloc (Poza 6). Sulul astfel obținut l-am rulat (Poza 7). 
  • Toate cele 3 bucăți rulate le-am așezat în tava de cozonac acoperită cu hârtie de copt (Poza 8).
  • Am lăsat tava într-un cuptor rece până și-a dublat volumul - poza 9 - (a durat mai puțin de o oră, deși de regulă îl las 2 ceasuri). Pentru că n-am mai avut lapte ca să-l ung, am folosit apă. 


  • În cuptorul preîncins, l-am copt la 180 de grade 45 de minute până când a trecut testul scobitorii. După primele 25 de minute l-am acoperit cu hârtie de copt, pentru a evita să-i ard suprafața. 
  • După 10 minute de la scoaterea din cuptor, l-am scos și din tava de copt pe un grătar (Poza 10)
  • L-am uns fierbinte cu o lingură de miere diluată cu puțină apă. 

ALTE MENȚIUNI


  • Îmi place foarte mult modelul acesta de copt cozonacul. Cred că și pentru unul cu umplutură este o metodă mai ușoară decât cea a împletitului în 2 sau 3. Mie întotdeauna mi-i complicat să-i mut în tavă după împletire. Testez curând presupunerea. 
  • Nu știu dacă este doar o simplă coincidență, dar mult mai pufoși îmi ies cozonacii la care folosesc drojdie uscată. Rețeta de astăzi este foarte asemănătoare cu cea de ieri, îi lipsesc ouăle și untul, dar a ieșit un cozonac mult mai pufos. Făină opărită am folosit la ambele rețete. 
  • Nu doar pentru un cozonac făr de unt și ouă este gustos. 
  • Bucățile de rahat de pe margini, care nu au fost în interiorul aluatului, s-au topit, unele chiar caramelizat și au modificat grozav textura cozonacului într-unul lipicios făr a fi exagerat de dulce. 
  • Deși lumina naturală îl arată galben, era chiar un alb murdar. Am presupus că-i din cauza tipului de făină, dar l-am refăcut (rețeta în programul viitor) cu făină 000 și tot palid o ieșit, după cum era și firesc, pentru că nu are gălbenuș. 
  • Visez la un cozonac alb, ca cel reușit de Teo. Alb după coacere! Mai am o idee de modificare, poate-mi iese atunci. 

    4 comentarii:

    1. Răspunsuri
      1. Vineri e în program să apară varianta originală. Am multe idei pentru el, dar n-aș vrea să ajung repede la 80 de kile:)) Nouă ne place mult, ai mei nu-s mare fani umpluturi și nici eu nu mai sunt.

        Ștergere
      2. Ce-i viata fara umplutura in cozonac? :P Eu am depasit de mult 80 kg, asa ca nu mai am frici din astea :D

        Ștergere
      3. Ha! Provocarea cozonăcoasă se închide mâine cu un cozonac și făr de umplutură și făr de alte adaosuri în aluat, ceea ce pentru mine a fost o surpriză absolută.

        Ștergere