joi, 4 aprilie 2019

GUGULUF / BRIOȘE CU MARȚIPAN ȘI CIOCOLATĂ



  • Am ajuns și la rețeta cu numărul 4 din provocarea 7 rețete în 7 zile. O, da, terapie prin scris!


Am de multă vreme cumpărate două cutiuțe cu rețete de brioșe și fursecuri de la Lidl. N-am testat prea multe dintre ele, dar tot ce-am încercat în trecut am ratat. Pentru că n-am suficientă minte să mă lecuiesc, am reluat experimentele. Am pornit de la o rețetă de brioșe cu ciocolată (zice că-s umplute cu ciocolată, firește că nu-s!). 


  • Jumătate din cantitate am copt-o într-o formă de guguluf, cealaltă în tava de brioșe.  



Rețeta este valabilă pentru un guguluf (forma de 18 centimetri) și 6 brioșe sau pentru 12 brioșe în varianta originală. 


INGREDIENTE
  • 85 grame ciocolată amară (52% cacao)
  • 150 grame unt
  • 160 grame făină
  • 1 linguriță praf de copt
  • 160 grame zahăr
  • un praf de sare
  • un praf de vanilină
  • 5 ouă
  • 150 grame marțipan (am avut batoane  trase în ciocolată, la 50 de grame bucata)
  • pentru decorat: 150 grame ciocolată amară topită cu 3 linguri de ulei, 50 grame marțipan 


FACEREA
  1. Am topit pe baie de aburi ciocolata bucățele și untul tăiat cubulețe.
  2. Am mixat cele 5 ouă la viteză mare cu sarea până s-a format o spumă în care am adăugat zahărul și am continuat baterea până am obținut o compoziție cremoasă.
  3. Peste ouă am încorporat la cea mai mică treaptă a mixerului făina amestecată cu praful de copt și vanilia. 
  4. În compoziția de ouă și făină am turnat treptat ciocolata topită cu untul. Am mixat scurt, cât să se omogenizeze.
  5. Am aruncat peste aluat marțipanul tăiat felii și l-am încorporat cu o spatulă, prin mișcări circulare. 
  6. Am umplut chesele pentru 6 brioșe și restul de aluat l-am turnat în forma de guguluf unsă cu unt și presărată cu făină. 
  7. În cuptorul preîncins la 180 de grade am copt 20 de minute brioșele și 45 de minute guguluful (adică până când au trecut testul scobitorii curate).  
  8. După ce s-au răcit le-am decorat cu ciocolata topită  și felii de marțipan. 

ALTE MENȚIUNI
  • Sunt  gustoase, combinația vanilie-ciocolată amară-marțipan este minunată.
  • O combinație fericită cred că ar fi fost și cea cu ananas din compot sau vișine congelate. 
  • Sunt  pufoase.
  • Nu sunt decât foarte puțin dulci, ceea ce e strașnic la o dulcegărie!
  • Cred că e un blat grozav pentru un tort cu multă ciocolată. De verificat musai!
  • Și e o rețetă rapidă. Da, îmi plac grozav rețetele care se scriu în mult mai mulți timpi decât se pregătesc!
  • Recomand. 

3 comentarii:

  1. Ciocolata amaruie si martipanul sunt chiar o alaturare fericita ♥♥♥ Si mie imi place :D
    Ai zis de martipan si mi-am adus amite de biscuitii aia ai tai umpluti cu martipan :D Daca ii zic la Paul de ei sigur ma pune la treaba :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce inspirație fericită ar fi fost aceea să-i pregătesc pentru voi. M-am gândit la ei, dar am crezut că sunteți mai fani cafea decât marțipan.

      Ștergere
    2. Pai langa o cafea mergeau de minune :D

      Ștergere