joi, 18 aprilie 2019

FURSECURI FRAGEDE CU UNTURĂ



Una dintre marile mele bucurii este să dăruiesc dulciuri. N-am prea des ocazia, dar uneori îmi găsesc motive. Paștele catolic e unul dintre evenimentele nimerite de care ziceam. Mi-am ales pentru Oma o listă cu trei dulcegării, întâmplarea a făcut să fie toate rețete de la Crisa. Astăzi, primul episod, ăla al cărui final a fost: Sunt prea puține fursecuri, le mâncăm noi pe toate că-s prea bune
  • Am de cinci ani o seringă pentru șprițat fursecuri și biscuiți (bogdaproste, frate-miu!). Acum am folosit-o prima dată. Nu m-am descurcat. 

Ingrediente (pentru 700 grame fursecuri coapte): 
  • 150 grame untură
  • 150 grame zahăr pudră
  • 1 ou
  • 350 grame făină
  • 1/2 linguriță bicarbonat stins cu puțin oțet
  • un praf de sare
  • coajă de portocală
  • cireșe confiate pentru o parte din fursecuri
  • zahăr pudră pentru decor

Facerea:
  1. Am mixat untura cu zahărul pudră. Pas la care am făcut prima greșeală. În cutia de zahăr erau doar bolovani, nu i-am văzut decât după ce aterizaseră în untură. Oricât m-am străduit să-i topesc prin frecare fu imposibil. 
  2. Am adăugat oul, sarea, aromele și am continuat baterea cu mixerul la viteză mare doar cât să le-ncorporez. 
  3. Am turnat bicarbonatul și o parte din făină. Am schimbat la viteza cea mai mică mixerul  și am continuat să adaug câte puțină făină până am omogenizat întreaga cantitate.
  4. Am umplut cu această compoziție prima seringă și am șprițat fursecuri în tava acoperită cu hârtie de copt. Pas la care am murdărit toate discurile seringii (habar n-am avut ce să le fac să nu le deformez când ridicam seringa).  Pân la urmă pentru că unele arătau ca niște flori le-am pus în mijloc câte jumătate de cireașă confiată.
  5. În cuptorul anterior încălzit le-am copt câte 12 minute la 180 de grade (când au avut fundurile rumene le-am scos și lăsat în tavă la răcorit, chiar dacă aveau fețele albe)
  6. Am cernut peste fursecurile călduțe zahăr pudră. 


ALTE MENȚIUNI

  • Sunt foarte fragede, exact ca toate copturile cu untură.
  • Mi-au amintit de niște corăbioare pe care le mâncam în copilărie de la magazinul sătesc. Alea erau întotdeauna uscate, dar aveau EXACT gustul celor de azi. Am folosit 3 linguri de coajă de portocală rasă și pentru că nu am avut suficient zahăr pudră am completat cu zahăr vanilat aluatul. Nu sunt foarte aromate și nici foarte dulci. 
  • Eu nu le-am pudrat cu zahăr decât pe cele pentru poză. Pentru că știam că le vor mânca pruncii nu am folosit pentru decor nici zahăr, nici ciocolată.
  • Am citit pe internet că se păstrează în caserole închise etanș și 3 săptămâni. La mine e a doua zi și mai sunt foarte puține nemâncate, deci nu pot demonstra teoria termenului.
  • Pentru că nu m-am descurcat să le șprițez cu seringa, am folosit un dui cu zimți pentru a termina întregul aluat. Au ieșit sub formă de madlene și de ar fi fost mai micuțe ar fi fost și mai grozav. 
  • Deși par migăloase, nu sunt. Compoziția nu se lipește, deși e moale. Se lucrează ușor cu ea pentru umplut seringa și turnat fursecurile (cine știe cum să o facă desigur). Cât se coc cele dintr-o tavă, se formează următoarele într-o nouă tavă și astfel se coc  făr de mari pauze între ele. Eu în trei tăvi, deci de 3 ori, am copt întreg aluatul, 700 de grame fursecuri. Toți pașii i-am terminat într-o oră. Apoi alte 3 ore am făcut poze din care n-am avut ce alege pentru o secțiune. Data viitoare.  
  • Cred că le voi reface adesea sub formă de biscuiți. Asta când oi învăța să folosesc seringa. 


Săru mâna, Crisa!
AICI , rețeta ei, sursa mea de inspirație. 

4 comentarii:

  1. Eu pun pistolul lipit bine de tava, apoi apas o data (cat ma lasa mecanismul) si apoi ridic pistolul. Fursecul ramane lipit daca tava nu este deloc unsuroasa si nici fierbinte. Fursecurile nu au ramas lipite la tine din cauza hartiei de copt. Incearca data viitoare sa le formezi direct in tava :) Astept sa-mi zici daca ai avut mai mult succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa am încercat și de pe foaia de silicon și de pe hârtia de copt s-au ridicat cu seringa. Ca să vezi cât de mari au fost ale mele, am apăsat de 3-4-5 ori după prima oprire a mecanismului:))))

      Ștergere
  2. Paste fericit!!HRistos a inviat!!!!!Torina

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-o dus sărbătorile pân am mai ajuns io p-aci, Tori.

      Ștergere