miercuri, 5 septembrie 2018

MOZAICUL BUCURIEI #12 (AUGUST)


Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa zic învățații, cine-s io să-i contrazic?  Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii:  marele  pot câștigat  la  loto, patru  copii, vacanța în  Patagonia, propria  cofetărie, cincizeci de kile, poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.

Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!

Mozaicaș, îmi ești, după fix 12 luni, încă bucurie de aia mare, chiar Bucurie! Să-mi trăiești! 


O FAMILIE DE APROAPE SPORTIVI, DAR COMPLET AMBIȚIOȘI
Oare cât era ceasul? Parcă cinci. 
Sigur era cinci și-n soarele ăla temperatura încă era cocoțată deasupra lui 30. Ședeam împreună cu alte  niște mămici pe banca de rezerve a unui aproape stadion. N-am verificat, dar am presupus că era locul de joacă al unor pitici. Mai mult de trei persoane nu-ncăpeau de-a lungul scândurii. Încă pe atâtea stăteau pe iarbă, în jurul cabinei

- Hai, Teo!
- Bagă-te, Teo!
- Da, așa, aleargă, hai!
- Teo, bravooooooo!

Theo este pruncul soră-mii. Are 5 ani și 15 kile. Astea cinșpe kile îs foarte importante. Are juma de metru și două grisine în loc de picioare.

- GOOOLLLLLLL! GOOOOOLLLLL!

Cei zece, unșpe fani câți or fi fost îs în delir. Cel mai mic membru al echipei a înscris iară. Vedeta marcatoare zâmbește reținut ovațiilor, în secunda a doua cu forță ridică brațul drept și-l îndoaie într-un  Daaaa!! din toate inimile. 

La fiecare zece minute meciul este întrerupt pentru ca micuții sportivi să se hidrateze și să se odihnească. Theo vine în viteză la rucsac, bea o gură de apă și aleargă continuu înainte, înapoi, stânga, dreapta, ca orice jucărie pe baterii inepuizabile. Din toate direcțiile îi vin încurajări. 

Pe când avea trei ani, îi cerea lu' B. nonstop să se întreacă la alergare. Copilul nu obosește niciodată și nici nu reduce viteza, ar trebui să facă ceva cu talentul ăsta  era diagnosticul bărbatului de treișpe ori mai mare. De câteva luni, băiețelul și-o găsit calea. Poate că n-o fi aia definitivă, dar îmbrățișarea antrenorului în genunchi în fața sa după meci, colegii săi cu două capete mai înalți care încă se tem de minge, ciocolata pe care o primește de la tatăl antrenorului împreună cu echipa după fiecare etapă de epuizare, astea îs primele fericiri, indiferent de ce cale va urma zborul.  

Drept să zic, am lăcrimat de câteva ori în lupta aceea  pe viață și moarte ce se ducea cu galerie entuziastă. Ba de vreo două ori am lovit cu capul și copertina care nu se ridicase la nivelul meu de fericire. 

Ce meci era atât de important? Unul dintre antrenamentele săptămânii în care echipa este împărțită în două, făr de miză teoretică dară. Am aflat din trei surse ( mumă-sa, tată-su, frate-su) că și atunci când joacă cu amatori din alte cartiere or orașe, patima îi identică ăsteia de-o trăii io într-o miercuri pân la șase.  



PĂI, DACĂ AM ZIS FAMILIE, SĂ MAI ADAUG UN MEMBRU
Era zece seara. Știu sigur pentru că intram pe poartă după doza prelungită de laborator dulcegăros. Ai mei, de vreo lună suntem șapte, erau în curte și ieșeau la pescuit în coasta casei. Ne-am mai mult decât dublat cu patru bucăți proprietar spaniol al locului în care ședem cu chirie. Nici nu mai știu de-am avut de ales, dar spre surprinderea mea chiar mi-am dorit să-i urmez. Ale cu umbrela contra soarelui și lanseta șede pe mal, mama cu bebelușul se plimbă în toate direcțiile în care cele două piciorușe pufoase poftesc. Bărbații prețuiesc halbele pline. Eu, Rita și fetița de 8 ani nu ne găsim locul. Câinele nu pătimește, dar pe noi două ne atacă țânțarii prin toate cotloanele despuiate. Și-mi propune să ne-ntrecem. Tre să verific ce-am băut în ziua aia, am avut prea multe da-uri pe lista răspunsurilor. Ș-alergăm pe ulița noastră de la un capăt la altul. Parcă era prea puțin, alergăm și pe următoarele două. Rita legată în fața mea, infanta mult înaintea amândurora. Mă duc și-mi schimb încălțămintea, nu accept să termin seara doar pe locul trei în toate cursele. Nu mai știu, dar parcă și fusta s-o cerut aruncată. Când m-am lămurit că nu există putință de înfrângere copil, am dat drumul câinelui și pe ulițele pustii nu se auzeau decât de alde: Fugi, Rita! În numele familiei noastre, depășește-o. Hai, hai, câștigă! Din păcate, ea este învățată de B. să nu alerge fără unul dintre noi, așa că după fiecare metru se oprea și aștepta să o ajung. Ba la fiecare Hai, Rita! se-ntorcea și se gudura fericită în jurul meu, drept pentru care o trebuit să alerg ca nebuna înaintea ei, profitând că-i derutată de misiunea imposibilă,  măcar pe locul doi să termin. 

- Tu sigur ai fost azi la muncă cinșpe ore?! Alergătura asta zice altceva.
- Am vrut să termin prima, mă doare și inima de năcaz. Să mă antrenezi să alerg mai repede decât toți plozii! Bine?!

NICI PISOIUL NU LIPSEȘTE DIN NUMĂRUL ANIVERSAR
Și de astă dată îmi amintesc limpede ora. Erau două ceasuri trecute de miezul nopții când am terminat de meșterit bebelușul pentru botezul zilei următoare. Când m-am cuibărit lângă B. se auzea în surdină o muzică nouă. Iote, ce vecini grozavi avem, toată ziua manele și noaptea operă! mi-am zis căutându-mi locul. Din păcate, pentru poveste, armoniile clasice au fost repede elucidate. Erau pe telefonul lui B. Mi-am rectificat gândul că vecinii mei rămân grozavi dacă ziua întreagă ascultă manele și noaptea nimic.  Telefonul cântăcios l-am mutat cu sonor sub pat căci nu mă pricep să umblu la drăciile care mai au și altceva decât buton roșu pentru terminat apel. Ș-am adormit. Când o sunat alarma, în zori, și bâjbâiam pe sub pat să-i închid gura îl zăresc pe Veve cu două lăbuțe și capul plecat pe telefonul lui B.. Dormea pe obiectul prețios acoperindu-l integral.  Care dispozitiv își continua programul muzical neobosit. 

________
 În arhivă:

4 comentarii:

  1. Bai, da ce baterie smechera are telefonul ala? :D sau Veve este o baterie externa? :D
    Incepusem sa ma ingrijorez cand te-am bifat absenta atatea zile. Eu am voie sa dispar. Tu nu!
    Da un bip cand ai o ora libera pentru barfe si actualizari de viata :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu m-am minunat, altminteri trebuie reîncărcat de două ori pe zi. Se dovedește astfel că noaptea se alimentează singur :) Absența e mai mult legată de lipsa aparatului foto decât de cea a timpului. Ne auzim în prima zi ce-o am liberă, musai!

      Ștergere
    2. O fost uitat la Oma, apoi o rămas făr de card. Le-o rezolvat B. azi pe toate.

      Ștergere