luni, 15 ianuarie 2018

POVEȘTILE MELE INCOMPLET INVENTATE #1


  • Se întâmplă adesea ca o imagine zărită-n grabă, un cuvânt abia auzit, o emoție care nu-mi aparține, să mă bântuie zile-n șir. Am decis să mă apăr de astfel de năluci inventându-le povești cu harul meu de cofetar-contabil, nu cu altul.  
- Avem cina asigurată! T. zice că a tăiat un iepure. Să vină usturoiul, să curgă vinul! De cinci ori ura!
- Ura!
- Ura!
- Ura!
- Ura!

Dintre cei cinci  cărora le fusese adresată vestea cea bună, doar D. a tresărit lovit ca d-un vânt rece, dimineața, pe spatele rămas gol sub trei flanele. T. n-a tăiat în viața ei un pui ș-acum, bolnavă fiind, să rupă gâtu unui iepure?! Cum dracu să se-ntâmple ca femeia care se ascundea întotdeauna în ultima cameră, sub prima pernă, când era cazul de sacrificat orătăniile, acum să izbutească asta?!

M. își amintea nostalgică, legănându-se pe scândura ce atârna din nucul cel bătrân, cum în urmă cu zece ani, exact pe o vreme ca asta, de vară în iarnă, îl găsise pe Norișor. T. i-a povestit adesea dialogul de atunci, pe care drept e că și-l amintește doar din relatările ei. 

- Ute, Buni, ț-am aduș un iepulas!

Nimeni n-a reușit ulterior să rezolve misterul apariției Norișorului sub poarta de la stradă exact când fetița se juca acolo. Și deși toată lumea s-a lămurit repede că iepulasul era un cățeluș alb, pufos, aproape făr de urechi, fetița tot Iepulas i-o zis până-n ziua-n care l-o văzând șezând adunat grămadă, cu capul sub coadă, pe zăpada care-l îmbrăca într-o nuanță de albastru senin ș-atunci pentru toată lumea botezul a fost în Norișor. 

- Hei, Norișor, pe unde ești? Iară n-o lași pe T. să-și plimbe papucii în liniște.

După ce o caută pe T. prin toată grădina, D. intră în casă. Sigur că e așezată la masa din bucătărie, în dreptul ferestrei. Își bea ceaiul absentă ca în toate zilele ultimului an. Deși când a fost diagnosticată cu Alzheimer doar își pierdea uneori memoria, făr de a manifesta celelalte simptome: repetiția, confuzia, schimbări de personalitate or limbaj, în ultima vreme era tot mai des absentă, avea exact energia unui manechin dintr-o vitrină cu pijamale. 

- D., am tăiat un iepure, te rog să-l pregătești tu pentru invitații tăi. Sunt tare obosită, am avut o zi grea la serviciu!
- T., invitații mei sunt fiica ta și familia ei. La birou nu mai mergi de trei ani. 

Deși l-au durut vorbele pe care le-a primit și cele pe care a trebuit să le rostească, D. s-a bucurat să-i observe culoarea intensă a chipului. Era ca o păpușă îmbujorată din vitrina cu pijamale. O păpușă cu mâinile în buzunare. Ce i-o fi venit să lase ceaiul și să-și țină mâinile pumn în buzunare s-ar fi întrebat de-ar mai fi avut mirări. Dar nu mai avea. Ticăloșia bolii îl lecuise de curiozități. 

- Pe unde putea ea să lase un iepure tăiat? Cu ce l-a omorât? T. nu găsea răspunsurile tot învârtindu-se pe lângă cele zece cuști vechi în care creșteau de mulți ani iepuri. 
- Hei, Norișor, pe unde ești? Sigur iară n-o lași pe T. să-și plimbe papucii în liniște.

Auzind-o pe M., lui T., pentru a doua oară în ultimele minute, i s-a făcut frig. De astă dată nu fu o adiere de vânt rece pe șira spinării, ci însuși gerul cel aprig din prinsoarea căruia nu reușea să se smulgă în drumul spre cușca lui Norișor. Din secunda aceea a știut, făr de dovezi, ce pregătise T. pentru cină. 

4 comentarii:

  1. M-ai omorat! Chiar am tocana de iepure acasa si acum o sa-l vad tot pe Pufica in farfurie. Tztztz.
    Noroc ca mi-esti pretina, ca altfel ti-o auzeai :P

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-am gândit la Pufică atunci când am scris și am vrut să pun pentru tine un avertisment din capu locului, dar am uitat, luată fiind cu eliberarea de poveste. Și pe rețeta ta de iepure cu găluște mă documentasem, dar s-a vrut singură scrisă simplă, făr de multe umpleri. M-a șocat informația asta despre soacra unei prietene.

      Ștergere
    2. Na ca mi-am adus aminte :D Tztztzt

      Ștergere
    3. Păi, nu mai bine nu o făceai? :)

      Ștergere