vineri, 18 noiembrie 2016

Guguluf cu dovleac pentru Cutia misterelor




Uf, greu mai fu s-ajung la liman cu maratonul meu de 5 rețete în 5 zile! Cum  pân pe 5 decembrie începe o vacanță cum nu fu vrodată (în altă viață n-aveam nicicând) reportez văicăritu.

Din seria toate rețetele Olguței să vină în bucătăria mea, aziepisodul de AICI.
Povesteam la prăjiturile dovleac, ASTEA (prima propunere pentru Provocarea de noiembrie) că le-am refăcut de vro 4 ori în căutarea culorii portocalii. La jumatea drumului ăluia, din deznădejde,  m-am oprit la checul Olguței. Are ea așa un dar de a scrie despre oamenii care o inspiră, încât eu imediat răspund ia, bre, să văz și io ce rețetă o înfăptuit personaju ăsta fabulos despre care  habar n-am!


REGULAMENTUL Provocării Cutia misterelor

Ingredientele pentru luna aceasta au fost (ACI nominalizarea)
- dovleacul (vedeta), carne, nuci/migdale, ceapă/praz, orez, brocoli, ou, fructe uscate, quinoa,  brânzeturi/lactate.
Bilanțul meu rămâne negativ, 4 ingrediente din 10.

Vreau să menționez încă o dată cât de mult îi mulțumesc gazdei Provocării, Monica,  pentru gândul cel bun de a nu mă chinui c-o listă din care să nu poci defila c-o dulcegărie.
Mulțumesc, doamnă!


Pentru guguluf, l-am copt în forma de 18 centimetri, ingredientele sunt (75% din doza pentru checul sursă):
- 165 grame zahăr alb
- 135 grame unt moale
- 50 grame ou/1 ou
- 140 grame piure de dovleac copt
- 150 grame făină
- 1 gram bicarbonat de sodiu
- 2 grame praf de copt
- sare
- ghimbir, cardamon, am mai suplimentat cu scorțișoară și cuișoare măcinate

Am cernut îngredientele uscate. Am încorporat în piureul de dovleac oul. Am mixat 5 minute untul cu zahărul, am adăugat treptat dovleacul, la final făina cernută cu restul de pulberi. Am turnat compoziția aceasta foarte densă în forma unsă cu unt și tapetată cu făină.


Pentru că l-am copt în minicuptorul electric, care este exact de înălțimea formei, am copt separat și doi minigugulufi, să nu-i las motiv de crescut pe lângă.

În cuptorul preîncins l-am copt,  exact cum recomandă sursa, 30 de minute la 180 grade Celsius, 10 minute la 170. L-am lăsat 5 minute la răcit în formă, după care l-am răsturnat pe un grătar.



GLAZURA



Am completat rețeta Olguței cu această glazură pentru că mi-o plăcut grozav la prăjiturile dovleac.
- 100 grame cremă de brânză - Goldessa Classic de la Kaufland fu
- 30 grame zahăr pudră
- 3 linguri lapte dulce
- vanilină

Am mixat brânza cu zahărul și vanilina, apoi am adăugat treptat câte jumătate de lingură de lapte urmărind să obțin o glazură curgătoare.

Am adăugat-o peste guguluful rece și am presărat bucăți de nuci caramelizate.



Nu exagerez cu nimic de scriu că-i cea mai bună dulcegărie cu dovleac de-am mâncat-o-n viața asta și Zambetania mi-i martor câte am testat pân acuș.


Să ne reintersectăm sănătoși, pe când o ajunge Moș Nicolae! 

2 comentarii:

  1. Intr-un mare fel ....la tine a venit deja moș Nicolae. Restul e poveste....dar tot așteptăm poveștile tale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ana, am uitat să-ți recomand glazura asta, e minunată! Să ne recitim sănătoase, te-mbrățișez!

      Ștergere