luni, 7 decembrie 2015

Prăjitură trio de ciocolată



Printre fotbaliști și d' alde Clubul lui Mickey Mouse n-am mai avut răgazuri de ostoit pofte dulci pentru prieten drag.
Cum se iviră câteva momente libere, cum dădui iama în ciocolată.

Am pornit de la tortul Jamilei, pe care l-am mai încercat pe bucăți, făr să mă poci struni de la abateri, nici de astă dată nu-mi fu dat să respect litera rețetei - ACI sursa.

BLATURILE
Am montat prăjitura în tava de cozonac 8x27 cm, pentru asta am copt un blat în forma de zisei și unul într-o tavă dreptunghiulară 17x24 cm din care am croit foaia a doua. Nu am copt ambele foi de blat  în tava de cozonac pentru că, se știe,  partea superioară a formei este  mai lată.

Pentru o singură foaie am folosit:
- 30 grame de unt moale
- 30 grame zahăr
- 1/2 ou (25 grame - am bătut ușor conținutul unui ou cu furculița, l-am cântărit și împărțit la cele două blaturi)
- 60 ml lapte bătut / 85 grame
- 10 grame cacao
- 30 grame făină
- 1 gram bicarbonat de sodiu
- un praf de sare
- esență de rom

Am mixat untul cu zahărul, am adăugat oul, apoi laptele, romul.
Am cernut peste toate acestea făina, cacao, bicarbonatul, sarea și le-am încorporat tot cu mixerul la viteză mică. La final, am amestecat ușor întrega compoziție cu o spatulă și am turnat-o în tava acoperită cu hârtie de copt.
În cuptorul preîncins am copt blatul 15 minute la foc mediu spre mic. Jamila zice de 185  grade Celsius.



Identic am făcut și blatul doi. Inițial am crezut că le voi coace în aceeași tavă,  de aceea nu le-am pregătit împreună. M-am dumirit apoi că foaia a doua va acoperi cremele și că va fi la baza mai mare a formei. De-o mai refac, împreunez cantitățile și împart aluatul la cele două tăvi pentru coacere simultană. În rețeta originală cantitățile folosite de mine au ajuns pentru un blat copt în rotunda de 23 cm.

După răcire le-am înfoliat și lăsat la rece pân la asamblarea prăjiturii, adică pentru vro două zile că-ntre timp trebui să fac stocuri de dulce pentru Buna.

SIROPUL
- 50 grame zahăr
- 100 grame apă
- esență de rom
- coajă de portocală și lămâie rasă

Am dat într-un clocot apa cu zahărul, după care am adăugat aromele. Am însiropat ambele foi în momentul asamblării.



CREMELE  - am folosit tot jumătate din cantitățile rețetei sursă.
Pentru mousse-ul de ciocolată albă
- 150 grame ciocolată albă
- 175 grame frișcă lichidă / 125 ml
- 25 ml apă rece
- 20 grame unt moale
- 5 grame gelatină

Am acoperit granulele de gelatină cu apa și le-am lăsat la hidratat.
Am topit pe aburi ciocolata cu untul, după topirea ciocolatei am adăugat gelatina hidratată și am amestescat pân la dizolvarea completă a acesteia. Am lăsat-o la răcit cât am mixat frișca. În ciocolată am adăugat treptat frișca încorporînd-o cu o spatulă.



În tava acoperită cu folie am așezat blatul cel mic, l-am însiropat și acoperit cu ciocolatoasa albă. Am lăsat la rece un ceas că aveam și alte trebi. Se întărește foarte repede nu-i musai de așteptat cu ceasu.

Pentru mousse-ul de ciocolată cu lapte
- 150 grame ciocolată cu lapte
- 125 grame frișcă lichidă
- 25 ml apă rece
- 20 grame unt moale
- 3 grame gelatină
L-am pregătit identic celui alb și l-am turnat peste crema albă.





După ce s-a întărit l-am acoperit cu cel de al doilea blat însiropat. Am lăsat prăjitura la rece o noapte înainte de glasare.



GLASAREA - în fiecare zi îmi notez rețete de pe cele 5, 6 bloguri culinare pe care le urmăresc. Dintre rețetele internilor lui Adi Hădean aș testa tot, am mai povestit asta când am încercat propunerile Olguței. La glasarea lui Mircea Banu am dat copy/paste de ACI.

- 100 grame ciocolată neagră - 60% cacao zicea rețeta, am avut jumătate cu 40% și jumătate cu 85%
- 125 grame smântână pentru frișcă
- 15 grame zahăr
+ 25 grame unt moale

Am pus toate ingrediente, făr de unt, în ceaunel pe foc pân să dea în clocot smântâna. Am închis focul, am adăugat untul și amestecat totul bine. Cu glasajul cald am acoperit prăjitura perfect întărită. Nu am fost eu în stare de peliculă netedă, dar mi-a plăcut mul rezultatul și abia aștept să-l reîncerc pentru Cutia misterelor.



DECORAREA - ciocolată albă tăiată cu ăl curățător pentru legume peste glasajul moale.



Am avut fix 1,1 kg prăjitură ciocolatoasă.
Mi-a plăcut mult, cum altfel la un kil de ciocolată ?! Pentru Ale fu prea dulce, de vă știți cu sensibilități de astea,  săriți însiroparea!

Miercuri e zi de rulădit, iară vineri e rezervată tortului de Moș Nicolae, adică ediție specială Virtual hug.

2 comentarii:

  1. oooo, cata cioco...exact pe gustul meu!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare aș vrea să văz care-i omu nefan ciocolată, să-l pipăi și să urlu: eu nu cred că exiști!:))))

      Ștergere