miercuri, 18 noiembrie 2015

Tort cu pește din fondant


Iubesc să meșteresc daruri! În primul rând sunt emoții uriașe pentru mine clipele de pregătire și gândit surprize.
T. este unul dintre oamenii care-și exteriorizează bucuria unui dar prin toată ființa. Deși eram epuizată după 4 personaje din Clubul lui Mickey Mouse - aici arhivate, cu două torturi nefăcute și 11 fotbaliști neîncepuți - ăștia, mi-am luat două zile de pauză de la bibilit  pentru 2 torturi onomastico-aniversare, T. pe 8 noiembrie bifează în sincron Sfântu Gavril și încă un an în buletin.



Deci, vroiam  un tort la care să lucrez foarte puține ceasuri (pe motive de orătănii Disney și fotbaliști ziceam). Ana m-o trimis  la două modele potrivite dorințelor mele, ăsta plus ăsta, la Olguța am găsit tortul  -aici -  le-am personalizat pe toate scopului meu și gata!

Tortul a fost foarte mic, nu am idee gramaj, dar cu greu am reușit să-l secționez în 8 porții.
Blatul a fost copt în tava de 16 cm, am pornit de la cantitățile Olguței pentru tava de 20 cm,   am făcut  blatul și 3 brioșe.
Ingrediente blat
- 200 grame ciocolată neagră -  am avut amestec ciocolată 75% cacao cu 50%
- 3 ouă
- 115 grame unt
- 100 grame făină
- 200 grame zahăr
- 25 grame cacao
- 125 ml must - Olguța avea vin roșu
- extract vanilie
- 1 gutuie mică și un măr - în rețeta originală erau pere - eu deși le-am cumpărat, le-am cherdut pe drum, m-am trezit exact când să bag blatul la copt că nu le mai am - nu recomand folosirea de  gutui
- 75 grame miez de nucă tocate grosier - Olguța  o avut o  cană 
-  un praf de sare
-  3 grame praf de copt - le-am adăugat de la mine, nu știu de doar au fost omise la scrierea rețetei sau chiar nu trebea să le folosesc
 
Pentru că nu am respectat sfaturile Olguței de a nu coace blat înalt - aveam nevoie de înălțime să-l pot decora, probabil nu am obținut cea mai corectă textură, dar l-am însiropat suplimentar și pentru gusturile noastre l-am salvat. Întâi l-am ars, apoi l-am salvat.




Facere blat
- amestecate uscatele : sarea, zahărul, făina, cacao, praf de copt
- se topesc pe aburi ciocolata cu untul
- în ciocolata topită se adaugă pe rând ouăle, după încorporarea integrală a acestora se adaugă mustul  ( Olguța zice că se mixează până se obține o compoziție mătăsoasă) , la final se pune vanilia
- în compoziția ciocolatoasă de mai sus se adaugă uscatele, apoi nuca
- pentru coacere am umplut 3 hârtii de brioșe,  restul de aluat l-am turnat în tava acoperită cu hârtie - este foarte gustos crud, cel puțin de-o brioșă tot am mâncat.
  Am vrut musai brioșele pentru că știam că nu va fi vreme de pozat secțiuni tort. Că am pozat secțiunea o săptămână mai târziu, când am găsit brioșa rătăcită prin frigider, tare ca piatra, n-o mai ținut de planul inițial, ci doar de aiureala-mi.

Deasupra blatului și a brioșelor am așezat cubulețe de fructe curățate.
Din păcate o trebuit să-l țin la cuptor 90 de minute, Olguța avea 25-30 minute, de aia zic de respectat toate indicațiile rețetei originale pentru pufoșenie.
Pentru sirop:
- 100 ml must
- 50 grame zahăr
- 50 ml apă
 
Pentru că o trebuit să coc mulți timpi blatul, tot îmi fu teamă că-i crud,  s-o ars și uscat. De aceea am adăugat însiroparea. Gluma lu' T. fu:  de era pufos era de nota 20, așa fu doar de nota 10.

Am caramelizat zahărul și i-am adăugat lichidele. L-am ținut pe foc pân la topirea totală a zahărului. Am însiropat tortul,  brioșele cu el rece.
Decorarea:
- 300 ml frișcă lichidă
- 2 plicuri zahăr vanilat
- întăritor pentru frișcă - 1 plic
- colorant albastru
- decorațiuni din fondant marșmalos
- pentru brioșe - miez de nucă, ciocolată neagră, zahăr albastru



Foarte ușor am lucrat decorarea, vro două ore papura, trunchiul, peștele. T. o fost uluit de pește, tot repeta cum adică n-ai avut matriță ?! / abia aștept să se facă dimineață să-l pozez! / e chiar un bibănel, Maria!






O să refac blatul respectând coacerea Olguței pentru Cutia misterelor. Aș repeta oricând identic varianta mea pocită pentru un tort decorat. Când oi mai căpăta must!

  Ce am mai încercat acum și am fost aproape de reușită:
- aveam nevoie pentru valuri de sticlă albastră, din păcate am obținut-o verde, n-am mai avut vreme de ea că o foloseam așa pe tort - am topit zahăr și am pus colorant albastru, trebea să mă ducă mintea că voi avea cu zahărul caramel rezultat verde, dar nu m-o dus.

- Maria, am salvat peștele!
- Dar cine ți l-o atacat ?!
- Soarele, mi-ai zis să-l las la uscat, dar l-am salvat la timp, începuse să se topească, nu să se zvinte!
Deci, da, marșmaloasa nu doar că se topește în frigider, ci și la soare. Bine c-am aflat pe pielea bibănelului și nu a orătăniilor Disney.

Mi-au fost de mare folos următoarele tutoriale pentru:
2. pește
4. valuri - nu am mai avut vreme pentru ele, dar poate vă inspiră 
 

În zilele ce vin voi publica și tortul aperitiv cu poze la fel de în umbră,  dar nici măcar eu nu mai am pretenția să le reușesc.

2 comentarii:

  1. Nu va suparati, pestele de pe tort...este pestele bibelou din vitrina de acasa ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu mă supăr, da-s ușor invidioasă că nu-s prima care să observe lipsa mileului! Bun venit și pe zambetania!

      Ștergere