vineri, 31 octombrie 2014

Minibrioşe cu morcov


   Pentru platorurile festive cu prăjituri asortate am pornit de la brioşele  cu inimi de brânză (reţeta pe blog aici). Pentru unul dintre evenimente am înlocuit morcovul cu dovleacul, desigur că n-am gram de poză, la celălalt am copt minibrioşe făr de inimi din teama de a nu fi prea multă brânză şi prea puţin blat de morcov, s-o cerut făr de cremă.


Bomboane Bounty, minibrioşe cu morcov, nuci umplute cu cremă caramel, crinkles - toate reţetele sunt pe blog

 Pentru  64 de minibrioşe  ingredientele au fost:
225 gr morcov dat pe răzătoarea mică
135 gr zahăr
275 gr făină
½ plic praf de copt
½ linguriţă bicarbonat de sodiu
un praf de sare
2 linguriţe scorţişoară măcinată 
 nucşoară 
50 gr nuci măcinate 
50 ml iaurt
50 ml lapte
2 ouă
100 ml ulei
Pentru decorare:
- ciocolată neagră
- ciocolată albă
- stafide
- decoraţii ciocolată 
Am mixat uşor ouăle cu zahărul, am adăugat lichidele, apoi morcovul ras şi la final toate prafurile cernute.


Am umplut chesele şi am copt în cuptorul preîncins 25 de minute la foc mediu. La o parte am adăugat înainte de coacere câte o stafidă în mijloc, la o alta decoraţii din ciocolată.


Le-am decorat cu ciocolată topită pe baie de aburi. 
Pe cele simple cu ciocolată neagră. Am avut un dui cam mare, meritau şi ele o decorare mai finuţă.


Pe cele cu stafide le-am mâzgălit cu ciocolată albă


Şi pe cele cu liniuţe din ciocolată le-am lăsat aşa, parc-o trecut o turmă de şoricei peste ele.

Ptiu, ptiu, să mă stuchi să nu mă deochi, am ajuns la ultima reţetă a prajiturilor asortate din septembrie. La Glista din ianuarie 75% este încă restant.

Blatul acesta cu morcov l-am abuzat suficient de la Paşte până amu, sper că la următorul eveniment, cutiile dulci de Mihail şi Gavril,  să-l sar deşi cam există o poftă rostită pentru prăjitura de la cutia misterelor cu crema de castane. Mă-ndoiesc că gravidele ştiu ele exact care erau foile, care erau cremele.

Mâine şi poimâine o carte în două episoade şi probabil săptămâna viitoare voi lipsi de pe blog cu reţete noi, nici nu-mi iau in calcul că m-ar putea reapuca dragul pentru fondant si astfel se adună restanţe şi acolo. Două cărţi minunate însă la sfârşitul săptămânii de pauză.

3 comentarii:

  1. Deci tu iei in calcul toate restantele si apoi estimezi ca tot vei ramane restanta??? Soro, nu te recunosc!
    Briose cu morcov am facut si eu, atat dukanite cat si nedukanite. Mi-au placut mult, chiar daca am fost foarte reticenta cand le-am facut prima data :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Bre, Crisule, mai fu vorba asta cândva: io n-am restanţe ca tine în avans, adică pozat şi aşteaptă doar spaţiu pe blog, la mine restant îi restant, am nimic la ele , tre să le refac de la făină la zambetania, înţelegi ?!:) Nu mai spui de varianta cu am pozele da' n-am habar cantităţi, tăvi:))) Îs o minunată ştiu!

    RăspundețiȘtergere