Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut

Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut e un dar primit cu autograf de G.  la Crăciun (pile mari, nu spui care). Pentru drumurile din aste zile am rezervat-o şi io.

Citesc cu regularitate episoadele de luptă crâncenă dintre Simona Tache şi Mihai Radu din Caţavencii, deci ştiam perfect că va fi o lectură grozavă pentru ceasurile mele de aşteptare în tren or pe lângă.

În 2000,  nu mai ţiu minte exact care 2000, mergeam cu prietena mea rusoaica la o conferinţă despre Bărbaţii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus. Aterizam astfel în mijlocul sectei Alege viaţa. Şi de n-aş fi fost paranoică toate minutele alea petrecute acolo poate că amu mi-aş fi amintit de dr. John Gray în carne şi oase o susţinut dezbaterea or  cartea o  fost doar premisa evenimentului.  Dacă tot m-am pornit a zice despre paranoia măcar să duc spovada pân la capăt. Era o sală mare, aula facultăţii de litere şi vro 3 video proiectoare uriaşe. După ce ne-am aşezat,  un cineva o rostit:

“ Închideţi ochii şi deschideţi inima ca să intre Isus!”. Io, cu capu plin de poveşti cu creiere spălate, stăteam cu ochii larg deschişi, n-aş putea jura că inima-mi era zăvorâtă.

“- Nu-nchizi ochii pentru rugăciune?!” mă-ntreabă un cineva de zisei de el.

“- Am inima deschisă!” i-am răspuns cu două deşte-n ics la ambele mâini.

Ca dovadă că teama mea cu spălarea creierelor nu fu taman exagerată amu nu-mi mai amintesc nimic din noaptea aia.

Am făcut introducerea asta kilometrică de bătut câmpii doar pentru că ăsta fu primu gând când am citit titlul Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut.

Vineri, în tren, pe bancheta din faţa mea era un domn care citea Din vorbă-n vorbă a lui Andrei Pleşu. Io mă amuzam citind ce vă spusei. Domnul se amuza citind ce vă spusei. Pentru doamna aflată cu 2 bănci mai în spate cu siguranţă eram două persoane ce-şi zâmbeau una alteia. Era un tablou frumos, abia amu povestind mă-ntreb de Andrei Pleşu era savuros or poate domnul se-nchipuia destinatarul zâmbetelor mele citicoase.

Deşi aş fi avut nevoie de carte şi la drumul de-ntoarcere, nu m-am putut separa de ea şi am luat-o  la Cupa mărţişoru’, competiţia lu’ Ştefănuţ de şah. Rău am făcut, m-am lecuit instant de lectură pe la jumatea concursului când o ieşit un băieţel şi o decretat cu fiori reci pentru şira spinării mele:

-          Mama, am luat bătaie două partide, vreau să-i dai pe toţi în judecată şi să fie omorâţi!

Pentru că scriu despre o carte grozavă nu continuu a povesti şi altele care au adeverit că ceea ce eu credeam un accident imposibil, e o realitate cruntă.

Mă gândeam citind dialogul întărit temeinic de fiecare dintre părţi, amu am revenit la cartea, despre ea spui, îmi trecea prin cap ziceam “iote ce mai exagerează şi ăştia ca să fie amuzanţi”. După toate cele aproape 300 de pagini şi după o oarece analiză a personajelor vieţilor mele aş zice că se denaturează doar olecuţă realităţile.

Drept e că băutoru' o cam lipsit dintre experienţele mele. Am mai mărturisit pe aci despre intoleranţa la beţivi şi cu tristeţe am constatat că deşi temele alcoolistice îs straşnic combătute nu prea am răspuns la ele cu râsu meu.

Am scris ca şi cum toată lumea ar şti deja despre ce e cartea asta. E un serial savuros despe Ea şi El. Ea, aia, nouăşnouă la sută oglindita, un alt nouăşnouă la sută vorbe făr de întreruperi, diete, cumpărături, pisiceală. El sută la sută băutor, microbist, neoglindit, imatur.

Ziceam că am găsit ceva puncte de intersecţie cu toate exagerările acestea.

Încep cu mine,  e cam de plâns da’ o s-o scriu ca-n carte cu zâmbet.

Mihai zice:

“Dumnezeu,  când a făcut pixul,  a zis: Iar pixul acesta trebuie să stea pe frigider! Şi, ca să fie sigur că pixul acela va sta numai în locul acela de pe frigider şi niciunde altundeva în lume, Dumnezeu a făcut-o şi pe femeie”.

De multă vreme am priceput că am o obsesie cu locul obiectelor. De la 20 de dosare care aveau o singură ordine şi doar una pân la o singură cale de împachetat şosetele fu limpede diagnosticul. Spre apărarea mea spui c-am avut un model “de ce nu-s toate umeraşele cu capul în stânga?!” “nu te-o dus mintea să aşezi hainele după culori?! Uite ce sorcovă e în dulapu ăsta!”.

Cred că ultimul nivel o fost atins în bucătărie, acolo unde e musai ca-ntre cele 15 farfurii colorate mova să fie prima.

Şi ca să echilibrez balanţa să scriu pe scurt şi despre un el. Avea în cameră de la farfuriile cu desertul din ultima jumate de an şi schimburile ultimului an pân la sârme, sârmuliţe, sârmuloaie, geam, gemuţ, gemuloi. Momentul în care mi-a spus “Maria, te rog,  ajută-ma să fac curăţenie în cameră” e pentru mine încă de vis. De mă cerea atunci de nevastă, nu mă impresiona pân la lacrimi cum o făcu cu cerutu de ajutor curăţătoresc.

Pentru că Simona întreabă pe blog,  la fiecare episod,  cine o câştigat bătălia, după toată seria pentru mine Mihai e câştigător. Nu că asta ar conta întru farmecul întregii cărţi.

Cred că e o carte grozavă de citit în doi. Eu n-am avut şansa asta amu.  C-un umor, pe alocuri nebun, se identifică  diferenţele din toate domeniile convieţuirii în doi şi-i taman leacul pentru eliminat frustrări de nepricepe a celuilalt.

Abia aştept volumul doi, probabil va fi ceva de genul Bărbaţii vin de pe Marte, femeile de la coafor or mall.

Mâine la 10 rezultatele centralizate de la Biblioteca bloggerului român şi apoi Onchao, unicornul în aşteptare de 10 zile.